Un gol și trei bare în derbiul ”comunalelor”. Radu Crișan, decisiv în victoria Șelimbărului cu Dumbrăvița

Un gol și trei bare în derbiul ”comunalelor”. Radu Crișan, decisiv în victoria Șelimbărului cu Dumbrăvița

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După trei meciuri fără gol marcat, jucătorii lui Claudiu Niculescu au arătat, sâmbătă, că mai știu cum să sărbătorească o reușită. S-a întâmplat în debutul meciului de la Cisnădie cu formația din Dumbrăvița și era de așteptat să mai apară și alte goluri pe parcurs, însă reușita lui Radu Crișan, din debutul jocului, a fost și singura. Suficient însă pentru ”călăreții roșii” să obțină toate cele 3 puncte și să o egaleze, fie chiar și numai pentru două zile, pe Unirea Slobozia, ocupanta fotoliului de lider.

Duelul ocupantelor locurilor 2, respectiv 3, a fost tranșat în urma unei faze fixe. George Monea a executat perfect o lovitură de la colțul terenului pentru Radu Crișan, care l-a învins pe Trifon cu o lovitură de cap.

Șelimbărenii au cerut o lovitură de la 11 metri în minutul 19, după un duel al lui Raul Rotund cu Salhi, dar ”centralul” Buzea a fost de altă părere. Un minut mai devreme, la celelalte buturi, Roșca reținuse mingea șutată de la distanță de Paulevici.

Rodri Hernando a luat la țintă transversala porții lui Trifon cu un șut din marginea careului mare, în minutul 27. De cealaltă parte a terenului, Paulevici ('24) și Zurbagiu ('29) au ratat ținta.

Mickael Panos putea dubla avantajul ”călăreților roșii” în repriza secundă, când a șutat în transversală dintr-o lovitură liberă ('58).

Cinci minute mai târziu, timișenii au fost aproape de egalare, însă Paulevici a șutat în bară din poziție favorabilă. Același Paulevici a mai trecut o dată pe lângă gol, reluând imprecis ('69).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Claudiu Niculescu a folosit următoarea formulă de echipă: Alexandru Roșca – Raul Palmeș (cpt.), Nestorely Lumbu, Radu Crișan, Florinel Mitrea – Mickael Panos, Paul-Henry Moussinga – George Monea (Cătălin Alexe '87), Marvin Schieb (Ionuț Năstăsie '67), Rodri Hernando – Raul Rotund.

Pe bancă s-au mai aflat Aleksandar Mitrovic, Ciprian Natea, Danilo Babovic, Alexandru Luca, Robert Gliga, Valentin Drăghescu și Andrei Vînău.

De cealaltă parte, antrenorul Cosmin Stan a mizat pe Trifon – Amariei, Gîsă, Zurbagiu (cpt.), Gladun – Sofran (Tismonar '85), Salhi, I. Tănase (Ghinescu '75) – A. Toroc (Cibi '75), Paulevici (Plokhotnyuk '75), B. Nortey (Martinov '75).

 

 

29 octombrie 2023 la 14:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.