Un gazon nou pentru stadionul din Avrig

Zilele trecute s-au finalizat lucrările la proiectul de regenerare a gazonului și montaj al sistemului de irigare la Stadionul de Fotbal al orașului Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În aproape două luni, suprafața de joc a terenului principal al stadionului avrigean a fost supusă unor ample lucrări de reabilitare, astfel că, prin multă muncă, aplicarea unor tehnologii specifice și datorită priceperii specialiștilor societății executante (Transilvania Turf-Farm SRL) a fost transformată dintr-o zonă în care iarba creștea destul de greu, cu unele denivelări, destul de precar irigată, într-o imensă „masă de biliard”, cu gazon uniform, des, irigat atunci când este nevoie de o instalație modernă.

„Proiectul a vizat îmbunătățirea calității suprafeței de joc prin refacerea completă a gazonului existent și instalarea unui sistem modern de irigații, contribuind astfel la optimizarea condițiilor de antrenament și competiție pentru sportivii clubului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mulțumim partenerilor implicați și autorităților locale pentru sprijinul acordat în realizarea acestui demers”, au transmis reprezentanții societății ce a executat proiectul, la finalizarea lucrărilor.

Reabilitarea și modernizarea suprafeței de joc a principalului teren de la stadionul din Avrig au fost demarate de Primăria Avrig și Clubul Sportiv F.C. Avrig, alături de o societate specializată, la începutul lunii martie a acestui an.

În perioada competițională, până la începutul lunii mai, echipa locală de fotbal, angrenată în Liga a IV-a, a jucat toate meciurile considerate „acasă” pe stadionul din Bradu, astfel încât toate intervențiile efectuate la gazon să aibă rezultatul scontat.

Autor
15 mai 2025 la 12:04
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 23 minute
În sfârșit: a început asfaltarea celei mai noi piste de biciclete din Sibiu. Spre bucuria vecinilor sătui de șantier
După ce „Tribuna” a publicat în repetate rânduri semnalele locuitorilor străzii Theodor Aman, dar și ale celor de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 29 minute
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 31 minute
Distracție maximă: petrecere pe mal de lac, cu vinuri bune, mașini de top și „The Motans” pe scenă. În plus, un DJ bucureștean va recrea atmosfera cluburilor din Capitală
În această sâmbătă, sibienii sunt așteptați la un show ce se anunță cu adevărat de neuitat. Totul se...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Bunicii pot fi mai inteligenți decât infractorii. Ce îi învață polițiștii
Metodele de înșelăciune se diversifică de la o zi la alta, așa că autoritățile le combat prin metode...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
Se lucrează pe A1, DN14 și DN14A
Conducătorii auto trebuie să circule cu prudență sporită pe anumite drumuri naționale și autostrada din județ, deoarece sunt...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Adolescenții din Richiș au o vară plină: ateliere de teatru, dans și arte decorative
Consiliul Județean Sibiu susține un nou proiect educațional și artistic dedicat tinerilor din comuna Biertan, adolescenții din Richiș...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
An apicol dezastruos în Sibiu : „Cel mai slab sezon din 1984 până azi”
Apicultorii sibieni și din întreaga țară se confruntă cu unul dintre cele mai dificile sezoane din ultimele decenii,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Crucea Roșie Sibiu „face cinste” de ziua ei: ateliere de prim ajutor, pictură și jocuri pentru cei mici
Vineri, 4 iulie este Ziua Națională a Crucii Roșii Române. Sibienii interesați de activitatea acestei organizații sau să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 ore
Încă puțină răbdare pentru baie la Ștrandul Măgura Cisnădie
Cisnădienii se văd nevoiți să mai aștepte puțin până când se vor putea bucura de o răcoreală strașnică...
Actualitate
2 min de citit