Crucea Roșie Sibiu „face cinste” de ziua ei: ateliere de prim ajutor, pictură și jocuri pentru cei mici

Vineri, 4 iulie este Ziua Națională a Crucii Roșii Române. Sibienii interesați de activitatea acestei organizații sau să facă cunoștință cu echipa sunt inviați la sediul de pe strada Xenopol, cu ocazia evenimentului Ziua Porților Deschise.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aici, între orele 11,00 – 17,00, cei care sunt curioși să afle cum arată sediul Crucii Roșii vor avea parte de un tur al locației, urmând a participa apoi la ateliere de prin ajutor, unde voluntarii îi vor învăța pe cei prezenți cum să acorde primul ajutor premedical, pot participa la ateliere de sănătate, unde le vor fi măsurate tensiunea arterială și glicemia. Le va fi prezentat Serviciul de Ambulanță Crucea Roșie Sibiu, ca să știe că și acesta poate fi solicitat în momente mai puțin ușoare. Pentru cei mici vor avea loc ateliere de body painting, pictură și jocuri în aer liber, sau pot lua parte, împreună cu cei mari la ateliere creative în cadrul cărora vor realiza brățări și broșe. Totdată se va lansa shop online Crucea Roșie Sibiu: www.crucearosiesibiu.ro, de unde se pot achiziționa diferite obiecte. Atmosfera va fi întreținută de Band Music Academy, care îi va delecta pe cei prezenți cu un concert artistic.

Sursa foto: facebook Crucea Roșie filiala Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
02 iulie 2025 la 09:32
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Comentarii 1

  1. Lacatus

    Felicitări!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 26 minute
Trafic întrerupt total pe DN1, la Bradu
Un accident produs duminică după amiaza pe Drumul Național 1, în interiorul localității Bradu, a provocat întreruperea circulației...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 ore
Atenționare: Casele de asigurări de sănătate nu cer informații despre conturi bancare
Casele de asigurări de sănătate nu solicită cetățenilor informații despre conturi bancare, parole sau PIN-uri — este avertismentul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 8 ore
Piața imobiliară din Sibiu: scădere a vânzărilor, prețuri în creștere și cumpărători mai calculați
Cum pot fi evitate capcanele imobiliare și tranziția de la piața vânzătorului la cea a cumpărătorului. Piața imobiliară...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
(ACTUALIZARE) FC Hermannstadt o ține în șah pe campioana FCSB, pe ”Ghencea”. Sibienii puteau lua toate cele 3 puncte, dar sunt egalați în prelungiri
Sibienii pleacă de pe terenul campioanei FCSB cu un punct, dar au fost aproape de a le lua...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
FC Inter pierde primul joc oficial de la promovarea în Liga 3. ”Bleu-albaștrii”, învinși în Cupa României. Călin Moldovan a fost la meci
Cu pregătirea reluată de-abia de trei zile și fără mai mulți jucători de bază, campioana județului Sibiu, FC...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
(VIDEO) Mii de sibieni au aplaudat de pe margine concurenții Raliului Sibiului. „E mai mult decât un concurs, e un spectacol și o sărbătoare pentru tot orașul”
După cinci ani, bolizii de raliu au revenit în centrul Sibiului, la finalul etapei din Campionatul Național de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Foto: Șepci colorate și povești de vacanță, pictate de copii în „Orașul Artiștilor”
Sâmbătă, 12 iulie, Piața Mică din Sibiu a prins din nou viață printr-un eveniment dedicat celor mici. În...
Actualitate
2 min de citit