Un băiețel de 3 ani din Sibiu are nevoie de ajutor pentru a continua terapiile care îi pot schimba viața

Un băiețel de 3 ani din Sibiu are nevoie de ajutor pentru a continua terapiile care îi pot schimba viața

Alexandru Nicolae Dumitru Găuruș, un băiețel de doar 3 ani din Sibiu, are nevoie de sprijinul comunității pentru a putea continua terapiile esențiale în lupta cu autismul nonverbal, diagnostic pus în jurul vârstei de un an.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De atunci, mama lui face eforturi uriașe pentru a-i asigura tratamentele de care are nevoie, precum ședințe de neurofeedback și logopedie, terapii care îl pot ajuta pe Alexandru să facă progrese importante în dezvoltare. Costurile sunt însă foarte mari, ajungând la aproximativ 3.300 de lei pe lună, o sumă greu de suportat pentru familie.

În luna decembrie, Alexandru a ajuns la Cluj-Napoca, la Clinica Transilvania Healing Centre, pentru terapii specializate. Cheltuielile pentru tratament, transport și medicamente au depășit 3.000 de lei, bani care au fost strânși cu ajutorul donațiilor.

Situația familiei este una dificilă. Alexandru are două surori, una de 11 ani și o soră geamănă, iar mama îi crește singură, după ce tatăl copiilor a murit în perioada sărbătorilor pascale, pe când aceasta era însărcinată cu gemenii. Pe lângă costurile terapiilor, mama trebuie să acopere și cheltuielile zilnice, inclusiv chiria de aproximativ 1.700 de lei pe lună.

Terapiile necesare lui Alexandru nu sunt acoperite integral de Casa de Asigurări de Sănătate, iar fără ajutorul oamenilor continuarea tratamentului devine extrem de dificilă.

Cei care doresc să îl ajute pe Alexandru pot face donații în conturile deschise pe numele mamei sale:

Cont BRD: RO37BRDE330SV77571413300
Titular: Găuruș Bianca Lucia

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cont Revolut: RO75 REVO 0000 1422 4585 7632
Titular: Bianca Găuruș
Telefon: 0771 749 364

16 martie 2026 la 12:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. Gaurus bianca

    Va mulțumesc frumos din tot sufletul meu!🙏🙏🙏
    Avem nevoie de voi oamenii Minunatii !!!
    Mulțumim frumos din suflet!

  2. Un cititor

    Diferenta ar trebui acoperita de cei care l-au vaccinat la o vârstă la care el nu se putea opune. Fie ei părinți, medici de familie sau guvern.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
MIERCUREA SIBIULUI: Condiţii de studiu mai bune la Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Șapte pompieri sibieni, trimiși în misiune în Serbia
Șapte pompieri din cadrul ISU Sibiu fac parte din echipa de intervenție mobilizată de România în Republica Serbia,...
Actualitate
1 min de citit
acum 6 ore
Platfusul la copii: când este normal și când trebuie tratat
„Mi se pare că nu are deloc boltă la picior. Oare are platfus?” Este o întrebare pe care mulți...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
TURNU ROŞU: Analiză Crucea Roşie pentru Ţara Făgăraşului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 12 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 12 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 13 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 13 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 14 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.