Turul României are loc în perioada 14-18 august și include Sibiul

Turul României are loc în perioada 14-18 august și include Sibiul

Federația Română de Ciclism, alături de Auchan și Agenția Națională pentru Sport în calitate de parteneri principali, anunță organizarea ediției cu numărul 56 a Turului României. Competiția se va desfășura în perioada 14-18 august pe un traseu de aproximativ 793 de km care pornește din Deva și trece, înainte de a ajunge la București, prin Alba-Iulia, Sebeș, Sibiu, Cristian și Târgoviște. Evenimentul va fi transmis integral, în direct, pe Digi Sport.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Competiția este formată anul acesta din 5 etape, iar traseul evidențiază și de această dată zone și obiective turistice importante precum Cetățile Deva și Alba Carolina, stațiunea turistică Păltiniș, Curtea Domnească din Târgoviște, Turnul Chindiei etc. 

Fiind deja un partener de tradiție în susținerea evenimentelor cicliste autohtone, Digi Sport susține în continuare dezvoltarea notorietății acestui sport și va transmite integral Turul României 2024, în direct, în intervalul 14-18 august. Cursele vor fi comentate de Cătălin Cîrnu și Cătălin Manea, ambii cu expertiză îndelungată în jurnalism și comentariu sportiv.

„Suntem încântați să ne alăturăm organizatorilor Turului României în acest an și să oferim publicului nostru oportunitatea de a urmări, în direct, una dintre cele mai importante curse de ciclism, eveniment care reprezintă un veritabil vector de promovare a țării noastre. Le urăm succes organizatorilor, le ținem pumnii strânși românilor din competiție și invităm pasionații de ciclism să vizioneze Turul României live, la DigiSport”, a declarat Mircea Sai, Project Manager Digi Sport.

 

Custom Image

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Turul României 2024 pornește de la Deva, unde festivitățile încep pe data de 13 august, cu evenimentul de prezentare a echipelor, în Piața Unirii. Tot de aici se dă startul în Etapa 1:

  • Etapa 1 (14 august): Deva – Vințu de Jos – Sebeș – Vințu de Jos – Alba Iulia
  • Etapa 2 (15 august): Alba Iulia – Câlnic – Miercurea Sibiului – Gura Râului – Păltiniș
  • Etapa 3 (16 august): Sibiu – Agnita – Cârța – Sâmbăta de Sus – Poiana Mărului – Cristian
  • Etapa 4 (17 august): Târgoviște – Moreni – Valea Lungă – Provița de Sus – Pucioasa – Vulcana Băi – Voinești – Târgoviște
  • Etapa 5 (18 august): Circuit în București

 

În Mica Buclă și-au anunțat deja participarea 25 de echipe din 14 țări: 5 din România, 3 din Germania, câte 2 din Austria, Cehia, Olanda, Polonia și Italia, câte o echipă din Kazahstan, USA, Franța, Muntenegru, Bulgaria, Ungaria și Croația. România va fi reprezentată la start de echipa națională, două echipe continentale – Mentorise MLMsuperstars și Vini Monzon – Savini Due OMZ, dar și de două echipe de club – Team Novak și Steaua București.

În cadrul competiției vor fi acordate 8 tricouri distinctive, respectiv:

  • Tricoul galben, pentru cel mai bun ciclist din competiție, oferit de YoPro
  • Tricoul alb, pentru cel mai bun ciclist sub 23 de ani, oferit de Gebrüder Weiss
  • Tricoul roșu, pentru cel mai bun sprinter, oferit de M&Ms
  • Tricoul verde, pentru cel mai bun cățărător, oferit de Stay Strong Pro
  • Tricoul albastru, pentru cel mai bun rutier român, oferit de Ariel
  • Tricoul gri, pentru cei mai buni în clasamentul pe echipe, oferit de Auchan
  • Tricoul alb cu buline roșii, pentru câștigătorul în clasamentul pe puncte, oferit de Federația Română de Ciclism
  • Tricoul portocaliu, pentru câștigătorul de etapă, oferit de Orange

Mai multe detalii despre etape și echipele participante se găsesc pe site-ul evenimentului: www.turulromaniei.ro

 

Custom Image

Ca în fiecare an, pentru a încuraja mersul pe bicicletă și ciclismul profesionist, Turul României organizează competiții speciale pentru copiii cu vârste de la 2-14 ani, în probe de circuit sau contratimp individual. Deocamdată au fost confirmate competițiile din Cristian, Târgoviște și București, dar, în funcție de disponibilitatea autorităților locale, se vor organiza evenimente similare și în celelalte orașe de start/finiș, pentru a oferi copiilor privilegiul de a concura pe un traseu comun cu cel al plutonului profesionist și de a fi premiați pe marea scenă a Turului României.

 

Despre Turul României

Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Competiția s-a desfășurat între 1910 și 1913, când a izbucnit Primul Război Mondial. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumită și „Mica Buclă”. Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între 1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 56, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Competiția a început să figureze în calendarul Federației Internaționale de Ciclism din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu Auchan România. În Turul României se acordă următoarele tricouri distinctive: galben (lider în clasamentul general), alb (lider în clasamentul tinerilor), roșu (lider în clasamentul sprinterilor), verde (lider în clasamentul cățărătorilor) și albastru (lider în clasamentul românilor). Mai multe informații despre Turul României 2024 pe: www.turulromaniei.ro.

 

Auchan a devenit în 2019 partener principal al Federației Române de Ciclism, contribuind activ la organizarea celor mai importante competiții din calendarul Federației – precum Turul României sau Campionatul European de Mountain Bike și, totodată, a susținut prezența și performanța lotului național la multiple competiții naționale și internaționale.

Cu aceeași miză și din dorința de a promova un stil de viață sănătos și valorile performanței sportive, Auchan a prelungit anul acesta parteneriatul cu Federația Română de Ciclism pe următorii 5 ani.

Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 29 de hipermarketuri clasice, 4 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 7 supermarketuri, magazinul Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 1 magazin în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi. 

 

Turul României 2024 este organizat de Federația Română de Ciclism alături de Auchan, în calitate de partener principal și Agenția Națională pentru Sport, în calitate de partener instituțional.

 

Custom Image

24 iulie 2024 la 11:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.