Turnul Pielarilor poate să cadă, că nu e pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu

Cică se aude prin burgul medieval că Sibiul stă cam prost la capitolul turiști care calcă prin el, comparativ cu aceleași perioade ale anilor trecuți. OK; să zicem că e de la vreme, din cauza lui Trump, a alegerilor prezidențiale care vor avea și un turul doi înapoi dar cu alții, lipsa de bani, probleme la serviciu, schimbările climatice și orele de dezvoltare personală ale copiilor.

Plus cauza minoră că Sibiul, ca orice oraș, e promovat în așa fel încât nu mai are ce oferi. Îl vezi o dată, îți faci selfi la atracțiile tot de-un fel gen Podul Minciunilor, turnurile de pe Cetății, terasele din centru, vizitezi cele trei biserici – evanghelică, romano-catolică-ortodoxă, apoi exterioarele: Zoo – Muzeu și gata. Îți mai vine să vii a doua oară? Nu. Nu ai de ce și la ce. Nici Sibiul nu se ambiționează să ofere mai mult, deși, dacă scormonești, are. Dar noi ne învârtim tot în jurul cozii cu aceleași povești prăfuite cu orașul priorităților, hermanni, bresle, capitală culturală și multikultismul de veacuri. Înainte mai era și reputația de orașul lui Klaus Iohannis, dar de când a căzut în dizgrația mai ales a celor care nu mai știau cum să îl pupe, nu mai ține nici asta.

Măcar de nu am avea ce arăta, că e berechet, dar mă gândesc că cei cu marketingul turistic ori nu au curent, ori nu au idei, ori necesită prea mult efort o muncă din asta. Avem străzi, case, locuri, fortificații, împrejurimi, patrimoniu de care vrei. Chiar industrial, cât a mai rămas după campania de demolări ce a depășit ca intensitate cea din vremea lui Ceaușescu, atunci ca și acum, tot de dragul blocurilor). Avem, numai să fie promovate.

De exemplu rudele sărace ale turnurilor de pe Cetății: turnurile din Orașul de Jos, dintre care și cel despre care vom vorbi: Turnul Pielarilor.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Nu chiar pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu, dar merge…

Turnul Pielarilor se află pe strada Zidului (și Sibiul are Wall Street-ul lui…) și a Pulberăriei, în fața, ca să spunem așa, străzii Rimski-Korsakov. Strada Zidului nu e cea mai frumoasă din Sibiu, mai ales de când e circulată ca o șosea de centură, dar este foarte interesantă. Aceasta mai ales clădirilor industriale vechi, de început-mijloc de secol XX sau unele chiar mai vechi.

Strada Zidului se termină brusc, unde începe cu str. Pulberăriei care și ea se încheie tot brusc, cu o poartă, restul de până la str. Turnului devenind incintă de fabrică, fosta „13 Decembrie”, acum nu mă mai interesează ce.

Pentru cei obișnuiți cu siluetele turnurilor de pe Cetății, înalte, zvelte, chiar frumoase, acest turn este cumva la polul opus. Nu deosebit de înalt, îndesat, robust, dominând și acum locul deși sunt clădiri mai mari în jurul lui. Două intrări, una la „subsol”,în față și una lateral-dreapta cared e fapt era „ușa” de la drumul de strajă de pe fostul zid al Centurii a IV-a de fortificații (din care și face parte turnul) care duce la nivelul mijlociu. Nivelul de mijloc și de sus au guri de tragere și de aruncare, pentru archebuze și artilerie.

Turnul mai are o caracteristică: doar partea dinspre Zidului poate fi văzută de aproape, cea opusă abia o vezi de pe str. Cibinului, peste garduri. De aproape nu o vezi deloc, pentru că se află într-o curte a unui spațiu privat. Care e înconjurat de o cale de acces tot privată ce trece prin spatele fabricilor de pe Zidului, aflată lângă fosta întreprindere „Independența”, și ea spațiu privat cu pază și chiar un câine.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Turnul stă să pice. A început acoperișul

Era vorba să fie aici sediu de uniune de arhitecți, sau bar, sau cofetărie, sau habar nu mai am și nici nu mai contează ce. Era vorba de reabilitări, de vizibilitate turistică, de promovare, valorificare, dar nimic. Singurele chestii care s-au petrecut acolo din deceniul trecut încoace a fost o cercetare arheologică, o curățenie generală care a scos basculante întregi de gunoaie, scoaterea turnului din circuitul dormitoarelor pentru homeleși și montarea de gratii la căile de acces și a unui gard metalic care strică peisajul.

Uitându-te la modul cum au fost realizate acestea, se vede clar că cel care le-a conceput nu avea și nu va avea chef ca să re-intre în turn. Adică ceva de genul „gata l-am încuiat, nu mă mai interesează, praf de el”.

„Praf de el” deja începe să fie tot mai vizibil. Față de strălucirea și fardul monumentelor din zona centrală, Turnul Pielarilor este fix opusul: tencuială căzută, cărămizi la vedere, restaurare zero barat. și, vorba bătrânilor care stăteau încă de seara la coadă la carne în anii ’80, încă e bine, că e partea cu fața la stradă.

Partea care „nu e bine” o vezi, cu puțin efort, de pe strada Cibinului: pe lângă tradiționala tencuială picată, aici se adaugă igrasia, cărămizi care stau să cadă, țigle (de fapt olane) lipsă și cel mai grav lucru, acoperișul care, pe timp ce trece, dă tot mai multe semne că va cădea. și va cădea. și vom auzi iar explicații, scuze, pisici aruncate la alții peste gard, probabil vor fi și ceva evenimente cu expuneri în powerpoint. Care vor fi cam degeaba. De aceea scriem noi aici, ca să nu se spună că „vai, noi n-am știut, nu a zis nimeni asta”.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Turnul Pielarilor, scurt istoric

Are o înălțime de 18,6 metri, deci e scund față de cei 21 m ai de exemplu, Turnului Dulgherilor. A fost construit (oficial) în perioada 1475 – 1485 și este unul dintre puținele turnuri rămase din Centura a IV-a, celălalt fiind Turnul cu Pulbere din curtea Liceului „Independența”.

Cunoscut, mai mult de către cunoscătorii în materie de sibiu, ca ”Turnul cu Pulbere cel mic” (Kleiner Pulverturm), pentru a îl diferenția de turnul cu pulbere/Pulberăriei ”cel mare”. Și i se mai spunea și Turnul „Maria”. „Pielarilor” vine de la faptul că era în îngrijirea breslei pielarilor, cei care, la nevoie, asigurau şi apărarea lui.

Cercetările arheologice efectuale aici în octombrie 2010 (dacă nu face feste memoria) au scos la iveală că aici, inițial, a fost doar un zid de apărare, iar turnul a fost construit ulterior anului 1457, anul construirii celei de-a patra centuri de fortificații. Zidul a fost ridicat pe locul unde curgea un braț al Cibinului, ulterior devenit mlaștină, care a fost asanat și umplut cu resturi menajere.

Turnul Pielarilor a avut o viață destul de tumultoasă, explodând de de trei ori: la 31 martie 1556, la 7 septembrie 1570, și la 28 august 1638, din cauza unui trăsnet. De fiecare dată a fost reconstruit. Denumirea o are de la breasla pielarilor, care aveau ateliere în această parte a orașului și care se ocupau cu paza și întreținerea lui

Acoperișul are în vârf un steguleț de vânt din metal, dreptunghiular, dar fără a avea imprimată vreo dată, însă, conform reprezentărilor mai vechi ale construcției, acesta a apărut după prima jumătate a secolului al XIX-lea.

În 2007, Ministerul Culturii a predat municipalității sibiene o documentație pentru restaurarea a șase obiective istorice, printre care și Turnul Pielarilor, dar aceasta nu a mai demarat nici în ziua de azi, adică după aproape 20 de ani. În 2008 era intenția ca aici să funcționeze, după restaurare, filiala locală a Ordinului Arhitecților din România.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ