Turiști germani deveniți muncitori fără leafă într-un sat sibian: „Am cheltuit cam cât pentru o mașină nouă”. La Copșa Mare, un sătean a „muțit” clopotul bisericii cu o șosetă din lână

Până nu demult, satului i se spunea „Căpușu Mare” de către români, în timp ce ungurii îi spuneau Nagykapus, iar sașii, Gross Kopisch. Astăzi, oricine intră în Copșa Mare, sat aparținător comunei Biertan, află despre Sabine, o asistentă medicală din Germania care și-a propus să salveze de la pieire vechea biserică a sașilor. Mai este cunoscută și pentru că a redat glasul vechiului clopot din turla bisericii, căruia un sătean i-a atașat o șosetă pe post de „amortizor” de sunet, povestește Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, într-o nouă postare pe Facebook dedicată promovării oamenilor și locurilor de poveste din județ.

Sunt zece ani de când, într-o vară, Sabine Reither călătorea, alături de soțul său, Max, prin Transilvania. Habar nu aveau turiștii de atunci de felul în care acel concediu avea să le schimbe viața. „Eram în bine-cunoscuta biserică evanghelică din Biertan când am aflat că mai există una interesantă la doar câțiva kilometri distanță. Când am văzut întâia oară biserica din Copșa Mare, care părea că veghează întregul sat, am știut că are ceva special și că trebuie să am grijă de ea”, rememorează Sabine, căreia localnicii îi mai spun acum „doamna cu biserica”.

În ultimul deceniu, concediile de odihnă ale soților Reither se rezumă la cărat moloz, montat schele și înlocuit țigle. „Înainte călătoream foarte mult prin lume, mai ales că la un moment dat am lucrat și ca traducătoare. Am ajuns prin Africa, Statele Unite ale Americii, iar de când am descoperit Copșa Mare, întreg timpul liber ni-l petrecem aici”, arată femeia în timp ce intră în vechea biserică ridicată de sași în urmă cu aproape 600 de ani. Aflu despre cele 10.000 de țigle care au trebuit înlocuite pentru a opri infiltrațiile de apă sau despre ceasul din turn, repornit după aproape trei decenii. „După ce am chemat un specialist pentru repararea mecanismului, ora exactă a început să fie din nou dată din turn, clopotele vestind inclusiv sferturile și jumătățile de oră. La un moment dat, un sătean a urcat în turn și a înfășurat o șosetă din lână peste ciocanul care lovește clopotul mare. Spunea că îl deranjează sunetul. Noi am dat șoseta jos, iar omul s-a obișnuit cu sunetul clopotului, ca și întreg satul, de altfel.”

Max este inginer în industria construcțiilor de mașini și îi este alături soției în lupta pentru salvarea bisericii săsești din Copșa Mare. „Marele avantaj este că aici timpul nu este atât de important. Nu avem programări sau termene-limită. Nu avem stres. În plus, mâncarea este foarte bună”, spune bărbatul care a fost cucerit de sarmale și de papanașii cu dulceață. „Să fie prăjiți, nu fierți”, mai adaugă Max, devenit, în ziua vizitei, instalator.

Pentru salvarea bisericii, Sabine a înființat Asociația „Pro Gross Kopisch”, prin intermediul căreia strânge donații. „Au contribuit și cetățeni din Statele Unite ale Americii ai căror strămoși provin din Copșa Mare. Ne ajută și Fundația Biserici Fortificate, iar la un moment dat ne-am bucurat de susținerea Ambulanței pentru Monumente. Fiecare leu contează, iar în restaurare este nevoie de bani mulți.”

Soții Reither au pus la bătaie inclusiv banii familiei. „Cred că am cheltuit cam cât pentru o mașină nouă. Nu un «Porsche», că nu ne permitem, dar ca pentru o mașină bună, în mod sigur”.

În rândul sătenilor a mers vorba că munca la biserică este plătită bine. „Aș spune că plătim corect. La început, oamenii ne priveau cu reținere. Dar dacă îi tratezi de la egal la egal, devin rapid prietenoși.”

Despre soarta bisericii din Copșa Mare, Sabine are o perspectivă interesantă: „Noi am închiriat fosta casă a clopotarului, pe care acum o amenajăm ca locuință. Nu ne dorim să o avem vreodată în proprietate, întrucât credem că biserica, terenurile și anexele sale sunt ale comunității și nu ar trebui să aparțină vreodată unui singur om.”

Din turnul bisericii, clopotul mare vestește miezul zilei. Apoi, clopotul mic își intră în rol la fiecare sfert de oră, astfel încât fiecare sătean poate spune cu mâna pe inimă că aude cum timpul curge peste mica așezare din Podișul Târnavelor.

,,Au prins glas prin truda unei familii de germani de lângă Passau, pentru care odihna înseamnă chiar și grămezi de moloz mutate cu lopata. Sabine și Max au devenit parte a unei comunități care își recapătă identitatea cu fiecare țiglă nouă și cu fiecare bătaie de clopot din turnul vechii biserici săsești”, se încheie postarea publicată de Daniela Cîmpean în cadrul seriei dedicate promovării oamenilor și locurilor de poveste din județul Sibiu.