Turist polonez rănit în apropiere de Lacul Avrig

Turist polonez rănit în apropiere de Lacul Avrig

Salvamont Sibiu intervine pentru salvarea unui turist polonez care s-a rănit în timp ce se afla pe un traseu marcat cu bandă roșie. A fost solicitat sprijinul unui elicopter de la Brașov.

Update:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Turistul polonez accidentat astăzi pe traseul dintre Lacul Avrig și Șaua Gârbova a fost preluat de către elicopterul SMURD Brașov. Acesta va fi transportat la Aeroportul Internațional Sibiu, unde va fi predat echipajului medical de urgență pentru evaluare și tratament de specialitate. Echipa Salvamont Sibiu, care a intervenit pedestru în paralel cu resursele aeriene, se retrage în siguranță către bază”, transmite Salvamont Sibiu.

Știrea inițială:

“Intervenție pentru salvarea unui turist polonez în vârstă de 30 de ani a suferit un accident pe traseul marcat cu bandă roșie, între Lacul Avrig și Cabana Gârbova, după ce a alunecat pe zăpadă. Victima acuză o posibilă fractură la nivelul membrului superior. Turistul se afla într-un grup mai mare, din care o parte a coborât deja la Cabana Bârcaciu (aproximativ 11 persoane), în timp ce accidentatul a rămas alături de încă două persoane. Având în vedere distanța considerabilă și accesul dificil până la locul accidentului, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD de la POA Brașov”, transmit reprezentanții Salvamont Sibiu.

La această oră echipa Salvamont Sibiu se deplasează pedestru către victimă pentru acordarea primului ajutor și extragere, în paralel cu intervenția aeriană.

Autor - Cosmin RUS
29 aprilie 2025 la 19:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.09.2026 DAIA, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Metal(ul) dur. Şelimbărul rămâne fără victorie acasă după 1-1 cu Buzăul. Rezerva Şerban salvează un punct
”Călăreţii roşii” au terminat la egalitate meciul disputat, sâmbătă, la Cisnădie. Buzoienii au decis scorul după ce portarul...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la o posesie finala ”Cupei Timişoara”. Pentru ”galben-albaştri” urmează participarea la ”Memorialul Ziguli”
Baschetbaliştii sibieni au pierdut, în această după-masă, la diferenţă de un coş finala mare a ”Cupei Timişoara”. CSU...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Interul, răpus dintr-o lovitură de la 11 metri, la revenirea pe “Municipal”
Cei peste o mie de spectatori au avut parte de un spectacol bun din partea ambelor echipe, în...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Târg de toamnă la Obor. Peste 20 de producători își vând recoltele direct sibienilor
Sibienii vor putea cumpăra, începând de sâmbătă, 5 septembrie, fructe și legume de sezon direct de la producători,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibienii de la ACS Senchu, la stagiul internațional ”Pantheon Judo Camp”, în stațiunea Venus
ACS Senchu a participat cu zece sportive la ediţia a X-a a stagiului internațional ”Pantheon Judo Camp 2026”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Lot complet la CSU Sibiu. Un internaţional de juniori, născut în Franţa, ultimul transfer
CSU Sibiu anunţă transferul unui small forward de 2,02 metri, internaţional de juniori. Melvin Dubuc are 19 ani,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Lut, culoare și tradiție în inima Sibiului. Târgul Olarilor sărbătorește 60 de ediții
Piața Mare din Sibiu se transformă, în acest weekend, într-un mare atelier al olarilor. Sâmbătă și duminică, 5...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Rapid câştigă pe final meciul de la Sibiu cu Poli Timişoara, din grupele Cupei României
Echipa giuleşteană s-a impus, în această seară, cu 2-0, în faţa divizionarei secunde Poli Timişoara, pe Stadionul ”Municipal”...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Prima victorie pentru CSU Sibiu în amicale. “Galben-albaştrii” au câştigat cu maghiarii de Kecskemét şi joacă finala “Cupei Timişoara”
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, la Timişoara, în faţa ocupantei locului 12 din prima divizie a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Femei polițiste din nouă țări, reunite la Sibiu. Conferința internațională „She is IPA”, despre leadership și puterea de a schimba comunități
Sibiul găzduiește, în aceste zile, femei polițiste din nouă țări, reunite în cadrul celei de-a doua ediții a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.09.2026 RACOVITA, Strada...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.