Actualizare:
Potrivit IPJ, este vorba despre un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme și o autoutilitară, produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers.
„Din primele verificari politiștii au stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, la km 299 + 550 de metri, dinspre Sibiu spre Vâlcea, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Racovița, nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din judetul Vaslui, pe care îl proiectează în șanț”, au transmis aceștia.
Ulterior, autoturismul intră în coliziune și cu o autoutilitară condusă pe același sens mers, de către un bărbat de 43 de ani, din Rășinari. În urma evenimentului rutier, un minor în vârstă de 10 ani, pasager în autotuturismul condus de bărbatul din Vaslui, a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la o unitate spitalicească.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Știre inițială:
ISU Sibiu a intervenit joi după-masă, pe DN 1 în zona localității Veștem, la un accident rutier în care sunt implicate 3 autovehicule.
„La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ. Din primele informații nu sunt persoane încarcerate, echipajele medicale evaluează persoanele implicate în accident”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.