„Trei culori și-o singură credință: românească” un proiect care ctitorește parteneriate pe ambele maluri ale Prutului

„Trei culori și-o singură credință: românească” este un proiect implementat de către Consiliul Județean Sibiu, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Consiliile Raionale Dondușeni, Strășeni, Criuleni, GAL Plaiul Codrilor, GAL Mărginimea Sibiului, GAL Țara Oltului, Teatrul Veniamin Apostol din Soroca și Rețeaua LEADER din Republica Moldova. Proiectul recent finalizat cu brio este considerat ca fiind ”un model de bune practici”, optim pentru a fi multiplicat la nivelul și altor raioane și comune din Republica Moldova și România, semn că demersul început din anul 2017, cu focusare pe cunoașterea, păstrarea, dezvoltarea și promovarea valorilor culturale românești, pe consolidarea legăturilor dintre România și Republica Moldova, intră într-o nouă etapă începând cu 2025.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Modelul de organizare a administrațiilor publice 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prin implementarea acestui proiect beneficiarii au avut posibilitatea de a înțelege mecanismele finanțărilor nerambursabile, formele de organizarea administrativ-teritoriale pentru a performa managerial; au identificat modalitățile de valorificare a patrimoniului cultural, material şi imaterial dar şi natural. Mai mult, partenerii din cele două țări și-au armonizat strategiile și programele din desfășurătorul proiectului, pentru a promovat valorile culturale comune (arte, literatură, limbă, personalități, tradiții, obiceiuri etc.) identificând și noi orizonturi de colaborare/ de parteneriat chiar pe segmente economico-sociale si administrative teritoriale.

 

Programul din etapa finală

Agenda comună de la finalul proiectului s-a derulat pe meleagurile noastre. A fost o oportunitate de acumula noi experiențe despre modul în care derulează proiecte și strategii manageriale instituții cu profile de activitate diferite, în interesul dezvoltării comunităților locale. În această notă înscriem întrevederi cu promotorii ASTRA Film Festival, cu muzeografi la Palatul Brukenthal, cu mici antreprenori la Fabrica de bere Augusta sau cu promotorii turismului cultural prin valorificarea gospodăriilor tradiționale. Formele de organizare și atribuțiile angajaților din structuri administrativ teritoriale au fost dezbătute în cadrul întrevederilor cu: primarul orașului Avrig, reprezentanții GAL Țara Oltului, cu managerul Clubului Copiilor din Avrig, dar și în cadrul workshop-ul ”fondurilor europene și dezvoltare durabilă” de la CNM ASTRA. Alte exemple de bune practici au fost prezentate în cadru întâlnirii cu reprezentanții Primăriei Rășinari și GAL-ului Mărginimea Sibiului, cu ocazia dialogurilor de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Sibiu,  de la Casa de Cultură a Studenților Sibiu ori Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu, precum și cu ocazia deplasării în Comuna Cristian.

 

Rezultatele concrete evaluate într-un cadru public

La Școala Populară de Arte și Meserii Ilie Micu Sibiu, directoarea instituției Alina Pinca (care în acest an marcat 30 de ani de activitate profesională) a creat un cadru de dialogul destins cu delegația din Republica Moldova, context în care actanții proiectului au evaluat rezultatele proiectului, susținând necesitatea extinderii schimburilor profesionale prin noi proiecte comune derulate cu  fonduri europene. Bunele practici în strategiile de dezvoltare, consolidarea legăturile dintre cele două state, prin coagularea și dinamizarea mediului instituțional, orizontul identității culturale comun în actualul context internațional au fost toate catalogate ca puncte forte din proiect, ”care este un cadru suport chiar și pentru relațiile dintre Uniunea Europeană (UE) și Republica Moldova, de facto o formulă sustenabilă ambițiosul Acord de Asociere UE-Moldova, elansat în 2022, când Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova și i-a acordat statutul de țară candidată la UE”. 

 

Declarații la cald: Viorel Jardan, primarul din Lozova, Raionul Strășeni; ”Eu sunt unul dintre primii actanți și doresc pe această cale să mulțumesc președintelui CJS, doamna Daniela Cîmpean, domnului Adrian Dupu – Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova din Guvernul României și doamnei Dana Marilena Lupica coordonatorul proiectului pentru implicare. Consider că cele trei raioane din Republica Moldova alături de județul Sibiu au materializat legături instituționale dar și interpersonale trainice pe mai toate domeniile de activitate. Am derulat parteneriate educațional-formative și la nivelul tinerilor din ambele părți, pe care le vom extinde și dinamiza pentru a crea un cadru stabil de atragere de investiții și granturi europene. Cred că am învăța din procesul de aderare a României la UE. Urmează să facem un audit. Dorim să oferim un exemplu de urmat și în altor țări din acest flanc european care sunt adeptele democrației”; Alexandru Carțân, președintele Raionului Criuleni: ”Mă număr și eu printre cei care am pornit acest proiect. Am pus bazele unui parteneriat multi-profesional funcțional pornind de la elemente de comunicarea culturală comune. Mă refer la tradiții culturale similare, la dorința noastră de a le prezerva și de a le transmite generațiilor viitoare. În plus am identificat modalități economice și pe tărâm agricol dar și privind diferite  servicii publice. Următorii pași o să vizeze forța de muncă și de investiții în domeniul IT, pentru a reunirea tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului”; Ciubotariu Valentin din Raionul Dondușeni ” Din 2017 am cooptat tot mai mulți primari în grupul de implementare, decidenți care au constatat că beneficiile proiectului se răsfrâng direct spre comunitățile lor. În acest sens au văzut că am restaurat și renovat câteva obiective instituțional-culturale. Mai mult am organizat festivalul Ion Drut găzduit în Biblioteca regională. La primele pietre de temelie vor pune și altele pentru a transforma  metaforica denumire a proiectului ”Trei culori și-o singură credință: românească” la realitatea voinței și credinței noastre unice”.

 

Autor
30 octombrie 2024 la 14:36
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” a „bifat” primul deceniu de activitate
În urmă cu un deceniu, un grup de tineri entuziaști din Săcădate, mari iubitori ai satului natal, oameni...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Petrecere discretă, sâmbătă, pe terasa de la Biblioteca ASTRA
O nouă petrecere cu muzică şi DJ a fost găzduită, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, de data aceasta...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 9 ore
„Michelangelo – sculptorul divin”, la Biblioteca ASTRA. Conferință și proiecție de film
Biblioteca ASTRA găzduiește marți, conferința și proiecția de film „Michelangelo – sculptorul divin”, eveniment dedicat Zilei Artelor. Evenimentul îl...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 9 ore
Tabere de vară, în Muzeul ASTRA
Muzeul Astra, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară, organizează, pe lângă multitudinea de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 12 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 12 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 12 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 15 ore
Întâlniri pe teme interesante, la Biblioteca ASTRA
Biblioteca ASTRA le oferă tinerilor o vară de neuitat și pregătește pentru cei cu vârsta între 14 și...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 16 ore
SVSU Sadu – pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la concursul profesional
Pentru al doilea an consecutiv, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei comunei Sadu au...
Actualitate
1 min de citit