Transportul public în Zona Metropolitană se va extinde. Primăria a achiziționat 30 de autobuze electrice

Acasa >

Articol

Primarul Astrid Fodor și Maria Magdalena Pesu, director general al firmei Anadolu Automobil Rom SRL – reprezentant fiscal în România al firmei Karsan, au semnat marți, contractul pentru furnizarea a 30 de autobuze electrice. Aceste autobuze au fost achiziționate pentru modernizarea și extinderea transportului public la nivelul Zonei Metropolitane a Sibiului. Investiția fiind de 96,4 milioane de lei, adică aproape 20 de milioane de euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În luna septembrie am semnat contractul pentru achiziția a 6 autobuze electrice cu o lungime de 10 metri. Prin prezentul contract asigurăm încă 30 de autobuze, de 12 metri lungime, care vor deservitransportul public metropolitan în Municipiul Sibiu și cele 11 localități care fac parte din ADI Transport Metropolitan. În următoarea perioadă, vom depune încă un proiect, pentru alte minim 10 autobuze electrice de 18 metri, în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile din Programul Regiunea Centru”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Contractul prevede livrarea următoarelor: 30 de autobuze electrice, cu 3 uși, 27 de locuripe scaune și 49 de locuri în picioare. Culoarea acestora va fi stabilită după transmiterea paletarului de către furnizor.Dintre dotările autobuzelor menționăm: echipamente de taxare compatibile cu sistemul implementat pe flota Tursib; sisteme GPS care să permită integrarea autobuzului în programul de management al flotei; rampă de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă; instalație pentru ventilare, căldură și aer condiționat; sistem de informare audio-video a călătorilor, inclusiv prin ecrane LCD – LED; sistem de monitorizare video pentru interiorul și exteriorul autobuzului; sistem de numărare a călătorilor; prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile; 30 de stații pentru încărcare lentă, câte una pentru fiecare autobuz, care vor fi instalate în autobaza Tursib și 10 stații pentru încărcare rapidă, care vor fi amplasate în teren.

Potrivit reprezentanților Primăriei Sibiu: „Autobuzele vor fi livrate în termen de 8 luni de la emiterea ordinului de începere care va fi transmis companiei Karsan în următoarele zile, după constituirea garanției de bună execuție de către firma contractată. Stațiile de încărcare vor fi livrate și instalate înainte de sosireaautobuzelor. Urmează apoi o perioadă de 2 luni în care produsele vor parcurge procedura de recepție, când se va verifica conformitatea lor cu cerințele din caietul de sarcini”.

Autor
17 decembrie 2024 la 16:55

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 10 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit