Traficul din Sibiu, tot mai sufocat. Ce mijloace de deplasare preferă sibienii

În Sibiu s-a vorbit în ultimii ani tot mai mult despre planuri de mobilitate urbană gândite pe termen lung. Creșterea semnificativă a numărului de autoturisme, locurile de parcare insuficiente și dezvoltarea zonelor rezidențiale de la periferiile orașului au dus la căutarea unor altenative pentru transportul cu mașina. S-au amenajat piste pentru biciclete, au fost extinse unele trasee deservite de mijloacele de transport în comun, dar, de la o zi la alta traficul din Sibiu e tot mai sufocant. Inevitabil, au apărut probleme legate de circulația cu trotinetele și bicicletele închiriate, înregistrându-se mai multe incidente în trafic. Din fericire, Sibiul nu e un oraș mare, astfel că și circulația pietonală poate fi o soluție în cazul deplasărilor pe distanțe mai mici. Reporterii Tribunei au dorit să afle ce variantă de circulație li se pare sibienilor cea mai potrivită. Am întrebat mai mulți trecători din câteva zone ale orașului care mijloc de deplasare li se pare eficient în Sibiu, date fiind actualele condiții de trafic. Părerile sunt împărțite: mulți preferă mașina, în ciuda cozilor de la orele de vârf și a locurilor de parcare insuficiente, dar mersul pe jos, cu bicicleta sau autobuzul au la rândul lor destui adepți.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tinerii preferă să se deplaseze apelând la aplicații ce oferă acces la mijloace alternative pentru taxiul clasic, pentru că, spun ei, este mult mai simplu şi mai comod. Unii însă aleg autobuzul pentru că au în vedere grija pentru mediu. În plus, e și mai ieftin.

"Prefer mersul cu autobuzul pentru că este benefic mediul înconjurător" spune Octavian, un tânăr în vârstă de 18 ani. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lavinia spune că "Având distanţa dintre casă şi locul de muncă foarte mică mă deplasez în fiecare zi pe jos. De asemenea, în restul timpului când e nevoie să ajung la alte puncte de interes din oraş, aleg mersul cu autobuzul".

Rodica oscilează tot între autobuz și mersul pe jos : "De obicei merg cu autobuzul, dar prefer mersul pe jos".

 

"Majoritatea drumurilor le fac cu maşina, depinde foarte mult de condiţiile meteo, dar aș prefera mersul pe jos sau să folosesc mijloacele de transport în comun" spune Silviu. 

 

Emilian alternează circulatul pe jos și cel cu mașina : "Mă deplasez pe jos sau cu maşina, ambele variante sunt eficiente pentru mine".

 

Laura este sigură că "Cel mai eficient mi se pare mersul cu maşina, nu aş alege alt mijoc de transport".

 

Camelia preferă tot mașina personală : "Când merg la serviciu mă deplasez cu maşina, dar în timpul liber prefer mersul pe jos. Dacă ar fi să aleg între acestea, aş alege mersul cu maşina".

Pentru că are multe drumuri de făcut, Nicolae spune că nu se desparte de mașină : „Merg la serviciu, apoi iau copiii de la școală, mergem la cumpărături, de cele mai multe ori sunt contra cronometru, trebuie să ajung în zone diferite ale orașului, așa că mi-ar fi foarte greu fără mașină. Într-adevăr e trafic, sunt puține locuri de parcare, dar asta e, mașina te ajută mult. Cam toți cunoscuții mei au același ritm și își rezolvă problemele cu mașina”. 

 

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
09 octombrie 2023 la 16:07
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit