În ultima perioadă, Sibiul s-a remarcat pe plan național la două intervenții medicale: în 2024, MedLife Polisano Sibiu, singurul spital din România care a realizat o tiroidectomie cu robotul da Vinci, iar la începutul lunii martie, la același spital, s-a realizat cu succes o hepatectomie stângă prin chirurgie robotică, utilizând același sistem. Începând cu 4 ianuarie 2024, spitalul a primit sistemul robotic da Vinci.
Prima intervenție a presupus o operație la o pacientă de 36 de ani, diagnosticată cu o tumoare tiroidiană de 4 cm. La recomandarea medicului curant, aceasta a optat pentru metoda minim invazivă, care oferă beneficii estetice semnificative – absența cicatricilor la nivelul gâtului, specifică intervențiilor clasice. În locul unei incizii vizibile, chirurgii au efectuat patru incizii discrete de doar 7mm – două în zona areolelor mamare și două în axile – prin care au fost introduse instrumentele robotice. Pacienta a fost externată la doar 12 ore de la intervenție, ceea ce reflectă atât eficiența, cât și siguranța metodei chirurgicale utilizate. Tehnica BABA permite un acces optim la glanda tiroidă, o manipulare chirurgicală precisă și o recuperare rapidă, cu disconfort postoperator minim. Echipa medicală care a realizat intervenția a fost coordonată de Dr. Hassan Noor, medic primar chirurgie generală, și a inclus: Dr. Daniela Telehuz, medic endocrinolog, Dr. Diana Popescu, medic specialist anestezie, Dr. Călin Tohatan, medic specialist chirurgie generală.
Cea de-a doua intervenție a fost la a un pacient de 49 de ani diagnosticat cu hepatocarcinom (cancer hepatic), confirmat prin biopsie ecoghidată. După confirmarea diagnosticului (Hepatocarcinom G1), echipa medicală coordonată de Dr. Noor Hassan, medic specialist chirurgie generală și coordonator al secției de Chirurgie Oncologică și robotica, a decis abordarea robotică a intervenției. Intervenția a fost realizată de o echipă medicală multidisciplinară, ale cărei competențe au fost decisive pentru succesul operației. Echipa a fost coordonată de Dr. Noor Hassan, medic specialist și coordonator al secției de chirurgie oncologică, alături de Dr. Călin Tohătan, chirurg oncolog, și Dr. Diana Popescu, medic specialist în anestezie. Asistența medicală a fost asigurată cu profesionalism de asistentele Anca Ungurean, Alina Schonthaler și Natalia Popa, precum și de infirmiera Dorina Matahala.
Echipa medicală și pregătirea specială
Ținând cont de cele două intervenții de succes din țara noastră, am stat de vorbă cu Dr. Hassan Noor, medic specialist chirurgie general, cel care a coordonat operațiile:
„Am urmat cursuri de perfecționare în Madrid, la un spital universitar de renume, unde m-am specializat în tehnica tiroidectomiei robotice. În noiembrie anul trecut, dacă îmi amintesc bine, o pacientă tânără, diagnosticată cu o tumoare de 4 cm la nivelul tiroidei, m-a rugat să realizăm intervenția chirurgicală, dar fără a lăsa cicatrici vizibile. Având experiența dobândită în cadrul acestor cursuri, i-am propus efectuarea operației cu ajutorul sistemului robotic da Vinci, utilizând tehnica BABA – abord bi-areolar și bi-axilar. Astfel, am reușit să realizăm, în premieră națională, prima tiroidectomie robotică din România prin această metodă minim invazivă”.
Medicina a fost într-o continuă dezvoltare. Cu mult timp în urmă au apărut primele forme de chirurgie minim invazivă, în care se introduceau instrumente mici în cavitatea abdominală, realizându-se intervenții cu ajutorul laparoscopului – cunoscut astăzi în practica modernă: „Treptat, această tehnică a fost perfecționată, deoarece laparoscopia clasică prezenta și unele dezavantaje. De exemplu, pensele utilizate erau rigide și nu ofereau suficientă flexibilitate, iar calitatea imaginii era modestă. Din aceste motive, a apărut ideea dezvoltării unui sistem robotic care să îmbunătățească aceste aspecte: robotul oferă o manualitate superioară laparoscopiei, o imagine 3D de înaltă calitate, iar instrumentele sale sunt flexibile și pot realiza rotații de până la 540 de grade. Poți lucra în spații foarte înguste. De asta au fost create”, explică medicul.
Potrivit chirurgului, în România există aproximativ 22 de sisteme da Vinci, iar printre celelalte avantaje ale chirurgiei robotice se numără recuperarea rapidă, deoarece nu mai este nevoie de o incizie mare, ci doar de câteva incizii mici. Din punct de vedere estetic, rezultatele sunt mult mai bune. De asemenea, pacientul se poate reintegra mai rapid din punct de vedere socio-economic, iar perioada de spitalizare este redusă semnificativ.
Provocările metodelor clasice vs. beneficiile chirurgiei robotice
În cea mai recentă intervenție, medicii au realizat cu succes o hepatectomie stângă robotică, la un pacient în vârstă de 49 de ani, diagnosticat cu o tumoră hepatică voluminoasă pe fond de ciroză.
„Din păcate, în metodele tradiționale sau clasice, pentru a aborda ficatul se realizează o incizie bisubcostală, cum îi spunem noi. Aceasta constă în tăierea pielii și țesuturilor de la rebordul costal pe o parte până pe partea cealaltă, pentru a asigura un acces foarte bun la ficat. Este o incizie destul de traumatizantă, deoarece implică secționarea multor structuri musculare, aponevroze și alte țesuturi, de la o parte la alta. Dacă am fi optat pentru varianta clasică, ar fi trebuit să facem această incizie, iar recuperarea ar fi fost mult mai dificilă. Vindecarea structurilor musculare poate fi complicată de supurații, eventrații sau dehiscențe — adică desprinderea suturilor — ceea ce poate conduce la numeroase complicații postoperatorii”, precizează Dr. Noor Hassan.
Deși este greu de oferit cifre exacte, Dr. Noor Hassan menționează că a efectuat personal peste 100 de intervenții chirurgicale folosind sistemul da Vinci. De asemenea, mulți dintre colegii săi din specialități precum urologia, ginecologia și altele utilizează, de asemenea, tehnologia robotică pentru realizarea intervențiilor.
Dr. Noor Hassan a explicat că, deși unii pacienți preferă incizii largi pentru ca medicii să vadă mai bine și să lucreze mai ușor, acest lucru nu este întotdeauna adevărat. El a subliniat că, prin tehnologia robotică, se poate introduce o cameră în cavitatea abdominală, oferind o vizibilitate completă asupra tuturor organelor intraabdominale, fără a sacrifica musculatura peretelui abdominal. Aceasta permite o recuperare mai ușoară și mai rapidă. De asemenea, a povestit despre o pacientă care a spus că nu vrea să fie operată de robot, ci de medicul chirurg, iar el i-a asigurat că tot el o va opera, doar că prin intermediul robotului.
România în contextul internațional al chirurgiei moderne
România, în sectorul privat, nu stă atât de rău la capitolul medicină pe cât am crede noi: „Având în vedere ca am avut ocazia de a lucra în multe spitale din anglia, pot să spun că suntem destul de bine. De exemplu, când am fost în Septembrie 2022 în Regensburg la conferința internațională de chirurgie citoreductiva și HIPEC, un tratament oncologic pentru pacienții cu carcinomatoză peritoneală sau pleurală. Acolo am întâlnit mulți chirurgi din întreaga lume (Statele Unite, Japonia, Olanda, Canada, Anglia, Suedia, Italia, Spania, China si Iran), care au fost surprinși să afle că în România există 4 centre unde se face acest tratament citoreductiv și HIPEC. Spre comparație, în Germania sunt doar două centre, iar în America 6. În acest context, România stă destul de bine. Și nu chiar atât de rău cum se spune”.
Dr. Hassan Noor este 100% convins că fără o echipă dedicată și unită, succesul acestor intervenții nu ar fi fost posibil. El le mulțumește tuturor celor care s-au implicat, de fiecare dată, cu toată dăruirea și profesionalismul, subliniind că fiecare membru al echipei – de la chirurgi, anesteziști, asistente și infirmiere – a avut un rol esențial în realizarea acestor operații complexe și inovatoare. Fără efortul lor comun, progresele medicale de la MedLife Polisano Sibiu nu ar fi fost posibile.
Foto: Razvan Negru