”Tâlcul celor 181 de km” alergați de un membru HQ MNC-SE Sibiu

”Tâlcul celor 181 de km” alergați de un membru HQ MNC-SE Sibiu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Constantin Nicu-Daniel a absolvit cursurile Colegiului Militar Liceal "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc și cursurile Academiei Forțelor Terestre (specialitatea Artilerie Terestră). A ocupat diverse poziții de execuție și comandă în structurile MapN iar acum face parte din colectivul Comandamentului HQ MNC-SE de la Sibiu. Este o persoană care practică activități sportive în timpul liber, la nivel recreațional: înot și ciclism, care îi sunt de mare ajutor în dezvoltarea capacității fizice pentru alergare. A fost mereu tentat să își testeze potențialul sportiv.

”După ani în care am participat la concursuri de alergare pe toate distanțele “clasice” (5, 10, 21 și 42 de km), a venit un moment când mi-am spus să încerc și distanțe de ultramaraton. Astfel că am alergat, pentru antrenament, pe distanțe cuprinse între 45-65 de km. Trecând cu brio peste solicitările fizice și mentale mi-a fost stârnit interesul pentru cursele de alergare de 24 de ore”, spune Constantin Nicu-Daniel, ținând să ne mai precizeze: ”pentru acest hobby împlinit am primit susținere din partea soției și celor două fete, care au crezut în finalitatea eforturilor mele, chiar dacă nu eram decât un alergător amator, care practică acest sport în scop recreațional”.

 

24 de ore de rezistență fizică

 

”În 2021, la evenimentul Autism24H, de la Mamaia, pe nisip, am reușit să parcurg distanța de 105 km. A urmat cursa de la Timișoara, S24H, din 2022, pe suprafață plată, în cadrul căreia am parcurs 140 de km. Ulterior în 2023 am concurat la Tg. Mureș, în cadrul evenimentului Mures24H, pe teren accidentat, cu diferență de nivel, la finalul căruia am parcurs 142 de km. După cele trei concursuri de alergare de 24 de ore am decis să particip la Ultramaratonul Galați (n.n. desfășuray lângă orașul său natal – Brăila)”, mai spune Constantin.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Marea provocare ”Ultramaratonul Galați”

 

”Când am decis să particip la evenimentul de la Galați am hotărât să fiu în cea mai bună formă fizică, dar mai ales mentală și nutrițională. Împreună cu doi prieteni experimentați am susținut antenamente dure care vizau ritmul de alergare, momentele de hidratare și de hrănire. La ora startului soția și cele două fete au venit să îmi susțină efortul. În momentul startului eram focusat doar pe planul de cursă. Știam că urma să fac față durerilor fizice, să-mi înfrânez dorința de a abandona cursa, că urmau 24 ore de alergare… De solitudine pe traseu și că trebuia să alerg și pe timpul nopții ignorând stare fiziologică esențială somnul. Și…a început cursa. Fiind atât de concentrat nici nu am realizat cum au trecut așa de repede 6 ore… acoperisem distanța de 55 de km!. Eram în planul cursei. După 12 ore, cu toate că am parcurs 102 km, mă gândeam doar la primul obiectiv îndeplinit, anume acela de a parcurge minim 100 de km în intervalul orar propus. În partea a doua am început să urmăresc clasamentului, în timp real, care era afișat în zona Start-Sosire. Am realizat că eram pe locul 6, la o distanță de 10 km față de locul 3. În acel moment doream doar să ating și cel de-al doilea obiectiv: parcurgerea distanței de 160 de km (100 de mile). Această distanță este considerată un prag psihologic în cursele de 24 de ore. Am parcurs distanță după 20 de ore iar acest obiectiv mi-a ridicat moralul. ”Am reușit să intru în clubul exclusivist al așa-numiților 100-milers…Alergători care au reușit să alerge 100 de mile (160 de km) în 24 de ore” îmi spuneam în timul alergării. După 20 de ore faptul că ajunsesem pe locul 4, mai precis la 3 km de un loc pe podium devenise o adrenalină pentru mine. Ca atare am abordat altă strategie pentru artingerea și păstrarea locului 3”, a adăugat Constantin Nicu-Gabriel.

Custom Image

Tâlcul celor 181 de km

 

”Am acceptat propunerea dumneavoastră, anume de a prezenta preparativele și stările de spirit prin care am trecut până la reușita din acest an, pentru a arăta tinerilor că în sport, precum în viață drumurile sunt presărate cu multe obstacole dar ele pot fi trecut prin voință, pregătire intensă, spirit de competiție și prin auto depăsire. Tâlcul relatării celor 181 de km, parcurși în alergare de mine, l-aș expune astfel cititorilor: ”Practicarea unui sport vă oferă posibilitatea de a socializa cu mai mulți prieteni, de a avea schimburi de opinii, impresii și experințe despre lucruri, aspecte și deziderate comune. Este o oportunitate de a avea implicit o viață socială sănătoasă”, a concluzionat Constantin Nicu-Gabriel.

 

 

09 mai 2024 la 18:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.