“Centrul de Consiliere pentru Agresori din Sibiu, prin specialiștii săi, îți poate veni în ajutor”, transmite Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Sibiu.
Serviciul social Centrul de Consiliere pentru Agresori” (CCA) a fost înfiinţat pentru a preveni și combate violența domestică, prin furnizarea și facilitarea accesului agresorilor victimelor violenței domestice la servicii de consiliere psihologică, consiliere socială, orientare vocațională, reabilitare și reinserție socioprofesională, precum și servicii de consiliere și mediere familială, pe bază de opțiune voluntară sau, după caz, potrivit măsurilor dispuse de către instanța judecătorească ori în baza documentelor de referire întocmite de către managerul de caz.
Centrul de consiliere pentru agresori oferă servicii de reabilitare care includ consilierea
psihologică, plus: programe individuale de educaţie şi consiliere pentru reducerea comportamentului violent şi de control asupra membrilor familiei; programe individuale pentru
controlul furiei, rezolvare de conflicte, rezolvare de probleme, comunicare non-violentă; programe de dezvoltare a abilităţilor parentale conţinând cel puţin drepturile copilului, relaţionarea şi comunicarea cu copilul/copii biologici sau şi partenerului de viaţă. Mai oferă programe de reabilitare,şi documentele de monitorizare a furnizării.
Centrul de Consiliere pentru Agresori asigură accesul gratuit, pe o perioadă determinată, la servicii de consiliere psihologică, consiliere socială, orientare vocațională, reabilitare și reinserție socio-profesională, la servicii de consiliere și mediere familială, precum și facilitarea accesului la alte servicii.
Programarea de face la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția
Copilului (DGASPC) Sibiu – Centrul de Consiliere pentru Agresori, de pe str.Mitropoliei nr. 2 Sibiu sau la telefon 0773/918846 e-mail – consiliere.agresori@dasib.ro
Persoane de contact: coordonator Centru: Liliana Seprodi – asistent social, psiholog
Mădălina Pițigoi.
Poate că multora ne-a scăpat schimbarea, dar ea s-a petrecut. Panourile solare amplasate pe acoperişul cel nou al clădirii unde este acum Consiliul Judeţean Sibiu, au dispărut din peisajul urban al centrului istoric.
Acţiunea a avut loc de curând, dar, obişnuiţi cu peisajul şi ne mai dând atenţie la detalii, multora dintre sibieni le-a scăpat acest detaliu, inestetic pentru valoarea istorică a centrului Sibiului.
Panourile au fost amplasate iniţial în aşa fel încât să fie vizibile din stradă fără a fi avut avizul Direcţiei Judeţeene de Cultură, care a a solicitat beneficiarului ori să se conformeze cerinţelor legale, ori să demonteze panourile. În 5 februarie dosarul a fost reanalizat, şi s-a decis reamplasarea panourilor fotovoltaice, “astfel încât să nu fie vizibile din spatiul public al Centrului istoric Sibiu, ansamblu monument istoric cu codul LMl SB-II-s-A-12011”, după cum ne-a informat, la începutul lunii aprilie, Direcţia Judeţeană de Cultură.
Conform legii, în zona istorică este de evitat amplasarea de panouri “în zone de vizibilitate directă, care să interfereze cu imaginea clădirii”.
Acum această problemă a fost remediată, clădirii CJS Sibiu revenindu-i aspectul ei istoric cu care ne-am obişnuit.
A revenit cumva în actualitate locul acela pe vremuri simpatic, romantic şi plin de istorie, probabil unul dintre cele mai ascunse publicului şi turiştilor: porţiunea dintre strada Manejului şi Funarilor, cunoscută şi ca zona Turnului Bărbierilor (deşi acel turn era în exteriorul zidului, unde acum este terenul de sport – abandonat – al fostului liceu pedagogic.
Că cică e un loc periculos. Că din cauză că nu s-au restaurat zidurile, ele au crăpat, au căzut şi chiar şi acum mai cad bucăţi-bucăţi din ele. Iar asta din cauză că atunci la 2018 a fost oprită restaurarea zidului de către o direcţie de cultură care nu a înţeles că ce fain se lucra acolo cu picamerul prin zidul vechi, pentru ca să îi bage cărămizi noi, din alea faine, cum e la orice vilă de om care s-a descurcat în viaţă. Cel puţin aşa am înţeles citind ce mai scrie prin presa locală.
Tot de acolo am înţeles că, dacă vrei să scapi cu viaţă (până mâine dimineaţă?), adică să nu-ţi rupă capul vreo bucată de zid zwinger centura a III-a de fortificaţii de cum vrei să o iei pe sub “tunelul” acela, mai bine ocoleşti locul. Poţi ajunge de pe Manejului pe Funarilor şi luând-o pe Şelarilor, Filarmonicii, Magheru, Constituţiei. Este ceea ce NU am făcut. Am intrat direct în subiect, “on my own risk” şi asumându-mi întreaga răspundere, la fel cum fac cele câteva sute (cred) de persoane care trec zilnic pe aici..
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Un loc care iniţial era frumos. Apoi s-a stricat
Chiar dacă acum arată în asemenea hal încât “vai de steaua lui” este un compliment, problema cu zidul de pe Manejului-Funarilor este că înainte arăta normal. Adică era un colţ frumos al Sibiului vechi. Seara era chiar romantic, cu acel contrast lumină-întuneric, bolţi-umbre, ziduri vechi şi loc strâmt, demn de filmat scene de filme istorice.
Da, aveam şi ceva dintr-un WC public acolo, românul socotind orice loc retras ideal pentru a-şi face treburile mici şi mari. Dar numai atât. Zidurile erau la locul lor şi, oricum ai fi întors-o, locul era de fapt foarte viu. Deasupra “Tunelului” era pasajul de trecere din Liceul pedagogic şi şcoala nr. 1 spre terenul de sport din afara zidului cetăţii. Iar ambele instituţii de învăţământ erau funcţionale, nu doar o clădire folosită parţial ca spaţiu expoziţional dar cu viaţă zero. Dincolo era terenul de sport la fel de funcţional, care avea o intrare “secretă” dinspre Grădina de Vară.
De prin 2007 încoace s-a dat startul unei vandalizări sistematice şi tolerate de către autorităţi. Abandonarea prin retrocedare a Pedagogicului a ajutat şi ea, că, ştie oricine, un loc pustiit se ruinează mai rapid decât unul locuit. Tinerii sibieni au devenit şi ei “europeni”, prinzând ideea că poţi mâzgăli orice cu spray-ul, pentru că graffiti e o artă, chiar dacă în majoritatea copleşitoare a cazurilor se ambiţionează să rămână o mâzgăleală patetică. Focul fiind retras, aici, nu a mai fost doar WC public, ci şi loc de întâlnire pentru fumat şi uneori drogangeală. Locul s-a stricat.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Nu ar fi fost stricat dacă nu ar fi fost ajutat
Toate aceste elemente au ajutat la transformarea unui loc superb cu care Sibiul se putea mândri dacă cineva avea suficientă inspiraţie şi creier ca să-l promoveze, într-o pacoste urbanistică.
Scriam prin 2007 că locul e “un loc frumos, dacă am face abstracţie de gunoaiele aruncate la tot pasul şi de aparenţa de wc public ce ţi-o sugerează mirosurile şi nu numai”. Şi mai scriam şi aşa a rămas până în ziua de azi, că deşi aici e tot centrul istoric, “deşi “nu vei vedea veac aici delegaţii oficiale plimbându-se la pas ori turişti cu aparate foto de gât care ascultă explicaţiile ghidului”. Şi încă era bine.
Lipsa de supraveghere a zonei şi o superbă nepăsare (în ciuda multiplelor avertismente apărute în presă) a autorităţilor, au transformat locul într-un loc de întâlnire a unei faune care a avut un singur avantaj: era majoritar minoră, deci era dificil să dea socoteală pentru faptele sale. În plus, devenise, partea mai adăpostită de ploaie un superb dormitor pentru homeleşi. Cu trecerea timpului, treaba evolua înspre mai rău, deşi apăruseră un volum întreg (la care am contribuit şi eu) de articole-avertisment pe acest subiect în presă. Grafittiurile creşteau şi se întindeau, de la chestii în engleză la “aici m-am pi…eu”). În plus, locul a devenit o pubelă de gunoi pentru locuitorii din zonă, unde găseai de la ambalaje de bere la măşti pentru chiuvetă.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Dar nu a fost destul. În ultima vreme, puberii care bântuie prin zonă au început să se caţăre pe ziduri, ca să poată mâzgăli cu sprayul în locuri dificile (o chestie de crescut reputaţia probabil), iar porţiuni de zidărie au cedat. Noroc că au cedat singure, fără victime, că iar aflam că cine ştie ce copilaş de gimnaziu a ajuns la UPU că a căzut o parte de zidărie cu el cu tot ori zidăria a căzut pe el.
Acum apar şi primele măsuri oficiale. Nişte panouri metalice care teoretic limitează accesul pe ziduri iar practic nu fac nimic. Iar la cum sunt acum, nici nu mai folosesc la nimic.
Cum arată acum? Exact cum vedeţi. Cine a luat vreo măsură de protejare a locului? Nimeni, exceptând panourile acelea inutile.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Care restaurare?
La fel, se mai sugerează prin presă că zidul de acolo a crăpat pentru că nu a fost restaurat, iar fisurile (de fapt una şi bună) ar fi de dată recentă (tot de când nu s-a mai restaurat). Nu mai e loc de repetat pe aici, “restaurarea” zidului şi a zonei a fost oprită pentru a preveni un dezastru, la modul la care se lucra acolo. Deci nu a existat o “restaurare”, doar o tentativă de construire, de zidire, de construit un gard mai mare. Nu restaurare. De era restaurare ca la carte, era totul gata încă de dinainte de summitul din 2019.
Iar fisura din “pasajul” de trecere este aşa de nouă, că o am într-o poză din 2008. Deci nu, nu aia e cauza. Altceva nu mai adaug, decât că puteţi trece pe acolo, luându-vă toate măsurile de precauţie de genul ochii cât sarmaua, urechile cât pâlnia) cum ne spunea maiorul Păpurică atunci când intram în gardă), nu de alta, dar până încă mai arată aşa.
Şi aşa am mai bifat un material din seria “Manejului-Bărbierilor”. Nu că s-ar rezolva ceva dar măcar rămâne scris.
Acelaşi loc, în 2008:
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Scriam, în urmă cu ceva zile, că “Ar trebui din nou ceva curăţenie pe la lacătele de la Podul Minciunilor” (vezi aici). Şi mai scriam aşa: “Ei, mai facem încă o curăţenie aşa, ca după Paşti? Să li se ducă dovezile de iubire la “deşeuri metalice”?”
Ei bine, curăţenia a fost făcută, cel puţin la nivelul zilei de miercuri, 23 aprilie, Podul Minciunilor-Mincinoşilor revenindu-şi la aspectul său normal şi plăcut ochiului, fără a mai avea senzaţia că, odată ajuns pe el, ai intrat în magazinul “Metalo-Chimice” ori “Gospodarul”, de la atâtea oferte de lacăte.
Deci, treaba e aşa dragi amorezi metalici. Voi vă luaţi aşa, piţi-copy-paste după ce aţi văzut pe net sau “pe dincolo” cum agaţă şi ăia de acolo lacăte de poduri, stâlpi, copaci, garduri, etc. Aveţi impresii că imediat ce v-aţi atins altfel decât la hora de la grădi, s-a prăbuşit iubirea peste voi si că sunteţi la fel de îndrăgostiţi ca într-un clip cu Whitesnake ori Michael Bolton din perioada “oldies”. Şi că acţiunea asta cu lacătele e un fel de prelungire a garanţiei la dragostea aia. Păi o fi, teoretic, dar şi asta până apărem noi să semnalăm şi până vin băieţii specializaţi în a ne scăpa de balastul ăla metalic de pe un pod care, chiar localnici fiind, ne place. Pentru că, nu-i aşa, tu îţi manifeşti dragostea veşnică prinzând un lacăt (de Podul Minciunilor, am mai zis-o, dar în fine…). Apoi, la apelul nostru, se intervine tăindu-se lacătul, deci la revedere tabără dragă cu veşnicia iubirii. Suficient de amuzant.
Cu mulţumiri pentru acţiune şi ne vedem data viitoare!
