Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie

De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute de persoane au preferat o experiență cu totul diferită: o zi petrecută „la înălțime”, la Aerodromul Măgura – Cisnădie. Evenimentul a adus împreună pasionați de zbor, familii curioase și gurmanzi, într-o atmosferă relaxantă, cu vedere spre Munții Făgăraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Principala atracție a fost, fără îndoială, zborul. Adulți și copii  au avut ocazia să urce la bordul avioanelor de agreement și să se bucure de un zbor de aproximativ 20 de minute deasupra Sibiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alexandru este încântat de eveniment: „Sperăm să zburăm azi! Ne place că atmosfera e primitoare și e altceva!”

Pentru unii, chiar a fost o premieră: „A fost o experiență foarte frumoasă! Este pentru prima dată când zburăm toți cu avionul de agrement, am avut emoții, dar a meritat. Ne bucurăm că i-a plăcut și fetiței noastre”, a povestit o femeie care a venit cu familia.

„Când i-am văzut pe ceilalți cât de entuziasmați coborau din avion, ne-am făcut curaj și am urcat și noi. A fost incredibil! Cred că o să ținem minte mult timp această zi de 1 Mai”, a spus Andreea.

Tot în cadrul evenimentului, vizitatorii au aflat cum funcționează un balon cu aer cald, ce tipuri de combustibil folosesc avioanele ușoare și ce înseamnă, în practică, „safety first” în aviație. De asemenea, au fost prezenți și voluntari care le-au oferit celor interesați detalii despre pașii de urmat pentru a urma o carieră în domeniul aviației.

„Este o altfel de ieșire la iarbă verde, la aer curat. Aici oamenii au posibilitatea de a zbura, iar cei care doresc să înceapă o școală de aviație pot face aici primul pas. Este o sărbătoare în care ne simțim bine și vrem să promovăm această pasiune. În general, un zbor durează cam 20 de minute, și le oferă participanților o imagine spectaculoasă a orașului”, a explicat Flavius, voluntar în cadrul evenimentului.

Și pentru că este totuși 1 Mai, nu au lipsit nici tradiționalii mici rumeniți pe grătar. După coborârea din avion, cei prezenți au savurat preparate tradiționale, au ascultat muzică, iar copiii s-au distrat în zona de joacă.

  

Foto: Răzvan NEGRU

Autor
01 mai 2025 la 17:56
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Final de selecție pentru programul Bugetare Participativă – Cisnădie
Nouă din cele zece proiecte, propuse de comunitatea locală, declarate eligibile pentru ultima etapă, de votare/evaluare, a programului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 12 ore
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” a „bifat” primul deceniu de activitate
În urmă cu un deceniu, un grup de tineri entuziaști din Săcădate, mari iubitori ai satului natal, oameni...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Petrecere discretă, sâmbătă, pe terasa de la Biblioteca ASTRA
O nouă petrecere cu muzică şi DJ a fost găzduită, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, de data aceasta...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 19 ore
„Michelangelo – sculptorul divin”, la Biblioteca ASTRA. Conferință și proiecție de film
Biblioteca ASTRA găzduiește marți, conferința și proiecția de film „Michelangelo – sculptorul divin”, eveniment dedicat Zilei Artelor. Evenimentul îl...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 20 ore
Tabere de vară, în Muzeul ASTRA
Muzeul Astra, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară, organizează, pe lângă multitudinea de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 22 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 22 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 22 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Întâlniri pe teme interesante, la Biblioteca ASTRA
Biblioteca ASTRA le oferă tinerilor o vară de neuitat și pregătește pentru cei cu vârsta între 14 și...
Actualitate
1 min de citit