Superliga de Minifotbal Sibiu, primul campionat organizat de Asociația Județeană de Minifotbal Sibiu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Asociația Județeană de Minifotbal Sibiu anunță organizarea primului campionat de minifotbal din Județul Sibiu după ce Agenția Națională pentru Sport a acordat Certificatul de Identitate Sportivă și mai ales Avizul de constituire și funcționare a AJM Sibiu în conformitate cu prevederile Art 34 din Legea Sportului nr 69/2000.

“Este o reușită juridică de excepție venită după eforturi administrative de durată îngreunate chiar de Federația Română de Minifotbal prin acțiuni abuzive care pe de o parte au adus prejudicii sportivilor iar pe de altă parte vor fi plătite în instanță chiar de persoanele care reprezintă federația”, a declarat președintele AJM Sibiu, Marius Vecerdea, conform paginii oficiale de Facebook a AJM Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primul campionat de minifotbal organizat cu îndeplinirea tuturor condițiilor legii de către prima și singura Asociație Județeană de Minifotbal abilitată prin lege să organizeze aceste activități în județul Sibiu va începe în luna octombrie sub titlul Superliga de Minifotbal Sibu și va trimite la finalele Campionatului Național, precum și în finala Cupei României, singurele echipe din județul Sibiu.

“Anunțăm pe această cale oficială, că orice campionat organizat de o altă entitate din județul Sibiu fără aprobarea AJM Sibiu nu va putea trimite la finalele Campionatului Național sau Cupa României nicio echipă, iar în cazul unei astfel de situații, reprezentanții organizatorului vor fi trași la răspundere în fața instanțelor civile. Iar în cazul organizării sub licența ILEGALĂ a Federației de Minifotbal din România – ONG, persoana juridică care nu deține CIS și nici Aviz de funcționare, organizatorii vor suporta consecințele cuprinse în codul penal.

În acest sens, anunțăm oficial că orice echipă de minifotbal din județul Sibiu are obligația să fie afiliată și recunoscută de AJM Sibiu pentru a avea dreptul de a activa în orice competiție de minifotbal de pe raza județului Sibiu, conform prevederilor Art.34 din Legea Sportului.

AJM Sibiu este singura entitate care deține dreptul de organizare a activității de minifotbal de pe raza Județului Sibiu, în temeiul Art 34 din Legea Sportului și mai ales în temeiul Avizului de constituire și funcționare emis de Agentia Națională pentru Sport.

Până la această dată există 8 echipe care au îndeplinit condițiile scrise în lege, afilierea și recunoașterea acordată de AJM Sibiu conform legii și avizului ANS și care sunt înscrise în Superliga de Minifotbal Sibiu.

Așteptăm în continuare înscrierile tuturor echipelor de minifotbal din județul Sibiu care îndeplinesc condițiile legii pentru a putea participa în singurul Campionat de Minifotbal care îndeplinește toate condițiile pentru a trimite echipe la fazele finale Naționale”, a mai declarat Marius Vecerdea.

Autor
11 septembrie 2024 la 15:45
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 6 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit