Studentă la 90 de ani, cu patru căsnicii la activ: „Mie îmi place viața”

Studentă la 90 de ani, cu patru căsnicii la activ: „Mie îmi place viața”

O femeie în vârstă de 90 de ani, studentă în anul al treilea la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a devenit subiectul unei postări publicate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care i-a adus în atenția publicului povestea de viață impresionantă și dorința de a studia, în ciuda numeroaselor încercări prin care a trecut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Mie îmi place viața”, spune Amalia-Susana Tușa, protagonista relatării. La o vârstă la care majoritatea oamenilor preferă plimbările în parc, ea continuă să meargă la cursuri.

Potrivit postării universității clujene, viața nonagenarei a fost marcată încă din copilărie de greutăți: La doar trei ani, a suferit o encefalită severă care i-a afectat temporar vorbirea și mobilitatea.

Anii de după război au adus o nouă lovitură pentru familie. Tatăl său, fost polițist, a fost arestat în contextul represiunilor politice de la sfârșitul anilor ’40 și a stat în detenție timp de un an și opt luni, fără ca vreo vină să-i fie dovedită. „Originea socială conta enorm atunci. Din cauza asta nu am putut face facultatea la timp. Am fost dată afară chiar din examenul de admitere”, își amintește ea.

În ciuda acestui episod, nu și-a pierdut optimismul, spunând că are darul de a-i scoate pe ceilalți din stări dificile. Își amintește cum a reușit să ajute un coleg să depășească moartea soției: „Era aproape să plângă de fiecare dată când venea. Mi-am spus că trebuie să-l scot din starea aceea. A fost atât de frumos când l-am văzut zâmbind!”

Viața personală a fost, la rândul ei, destul de zbuciumată. Prima căsătorie, încheiată la 19 ani, s-a soldat cu un divorț dificil, într-o perioadă în care astfel de decizii erau stigmatizate social. Au urmat alte trei căsnicii, marcate de pierderi și suferințe: un soț marginalizat politic, care a murit într-un accident, altul răpus de boală și, mai târziu, o relație toxică.

De-a lungul vieții, a trecut prin război, lipsuri și nedreptăți, dar și prin probleme de sănătate, inclusiv un diagnostic de scleroză multiplă. Cu toate acestea, spune că nu și-a pierdut credința și voința : „Curajul nu înseamnă că nu tremură nimic în suflet. Tremură. Dar trebuie să învingi!”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astăzi, ca studentă, privește critic spre generațiile de tineri: „Nu sunt suficient de curioși. Uneori nu întreabă, nu insistă să înțeleagă”, afirmă ea, adăugând că lipsa de punctualitate și de bune maniere este tot mai frecventă. „Ce nu s-a schimbat? Minciuna. Și răutatea.”

Deși este greco-catolică practicantă, studiază la facultatea ortodoxă în urma unui proiect comun între instituție și centrul din care face parte, oportunitate pe care o consideră o recuperare a unui vis din tinerețe. Credința rămâne elementul central al vieții sale, iar ea spune că simte că Dumnezeu „își ține mâna deasupra capului” ei.

Privind în urmă, consideră că toate încercările au avut un rol formator. Dacă ar scrie o carte despre viața sa, titlul ar fi „Supraviețuire”.

Sursa foto: UBB Cluj

Autor - Răzvan NEGRU
22 martie 2026 la 14:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
MIERCUREA SIBIULUI: Condiţii de studiu mai bune la Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Șapte pompieri sibieni, trimiși în misiune în Serbia
Șapte pompieri din cadrul ISU Sibiu fac parte din echipa de intervenție mobilizată de România în Republica Serbia,...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
Platfusul la copii: când este normal și când trebuie tratat
„Mi se pare că nu are deloc boltă la picior. Oare are platfus?” Este o întrebare pe care mulți...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
TURNU ROŞU: Analiză Crucea Roşie pentru Ţara Făgăraşului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 10 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 10 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.