”Strategia Națională pentru Sport”, prezentată de ministrul Sportului, Eduard Novak, la Sibiu

”Strategia Națională pentru Sport”, prezentată de ministrul Sportului, Eduard Novak, la Sibiu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ministrul Sportului Eduard Novak a lansat, miercuri, la Sibiu, la nivel local, ”Strategia Națională pentru Sport”, un proiect care stă la baza sportului de performanță, a celui de masă și a celui din școli. Cei trei piloni pot asigura viitorul sportului românesc, dar și dezvoltarea unei societăți mai sănătoase și a comunităților locale. Strategia a fost elaborată împreună cu reprezentanți ai Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în urma unui proces de consultare amplu, în care aproximativ 500 de persoane, reprezentând 375 de entități centrale și locale, au avut posibilitatea de a trimite puncte de vedere.

“Puține regiuni din România au dat sportivi care au reușit să se califice la Olimpiade, și cu atât mai puțini au adu sacasă și medalii, mai ales în ultimii ani. Înalta performanță se bazează pe 3 nivele, iar un rol major îl au sportul de masa și cel din educație, acolo unde se pun bazele viitorilor olimpici. Printr-o strategie națională tocmai acest proces poate fi mai ușor elaborat. De aceea, cred că un sistem piramidal poate ajuta în primul rând la stabilirea unui traseu mai clar al unui copil către înalta performanță. Județul Sibiu are o bază de selecție importantă, iar prin coagularea tuturor resurselor în jurul centrelo rregionale și printr-o direcție clară, ar putea da noi campioni”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Sportului.

La Sibiu, ministrul Eduard Novak a avut întâlniri cu reprezentanți ai administrației locale și, totodată, cu foști și actuali sportivi locali.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Campioana olimpică și mondială la gimnastică Silvia Stroescu, ambasador al acestui proiect de țară, susține planul de dezvoltare propus prin noua strategie.

România înregistrează, potrivit statisticilor europene (2017), printre cele mai ridicate procente din populație care nu practică deloc sportul, 63 la sută, comparativ cu 46 la sută, cât este media în Uniunea Europeană (UE). De asemenea, 51 la sută dintre cetățenii români declară că nu practică niciun fel de activități fizice comparativ cu 35 la sută, media în UE.

Strategia Națională pentru Sport 2022 – 2032 se bazează pe 3 piloni de dezvoltare: sportul comunitar (de masă), sportul în educație și sportul de performanță.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sunt propuse și 70 de ”Obiective Strategice pentru Sportul din România, care trebuie implementate în decurs de 10 ani, printre care se numără prioritizarea sporturilor olimpice de tradiție, care au adus performanțe României, crearea unui sistem sportiv piramidal transparent, predictibil, axat în special pe aceste sporturi prioritare, descentralizarea structurilor și bazelor sportive din structurile de stat, finanțarea federațiilor prioritare în baza unor strategii pe termen lung, cu obiective finale la Jocuri Olimpice și Paralimpice, dar și cu obiective intermediare, crerea unui sistem în care sportivii de perfomanță să se poată antrena în cele mai bune conditii, cu accent pe conceptul de pregătire centralizată controlată, construit în jurul unor centre regionale de excelență sau olimpice (6 de vara și 3 de iarnă), care vor putea funcționa pentru sporturile prioritare si voi fi independente, strategia de infrastructură, care să se axeze tot pe ideea dezvoltării sporturilor prioritare, investiții prin programe guvernamentale pentru crearea de noi activități, pentru a da viață bazelor sportive, elaborarea sistemul de specializare a antrenorilor, ca parte integrantă în Legea Sportului, noua Lege a Sportului, care să vină în sprijinul dezvoltării sporturilor și să asigurestabilitate și crearea unui sistem în care foștii sportivi de performanță să aibă prioritate la reîntoarcerea în sistemul sportiv.

Cheia dezvoltării pe cele trei direcții o reprezintă un sistem piramidal, în care este mult mai clară evoluția unui sportiv de la nivelul școlii sau al bazelor locale până la loturile olimpice și în care centrele regionale ar urma să joace un rol important.

Sporturile individuale prioritare de interes național, conform Strategiei Naționale pentru Sport 2022 – 2032, vor fi canotajul, judoul, tenisul de masă, luptele, natația și pentatlonul modern, scrima, ciclismul, boxul, kaiac-canoe, atletismul, gimnastica, iar cele de echipă, fotbalul, baschetul, handbalul, rugbiul, voleiul, polo-ul, hocheiul pe gheață și oina.

Printr-un Pact Național pentru Sport, propus de ministrul Eduard Novak, sub egida unei coaliții politice și instituționale ample ar fi recunoscut rolul major al sportului la nivel național, indiferent de schimbările electorale și politice.

Strategia Națională pentru Sport a fost pusă în dezbatere publică, etapă în care pot fi formulate amendamente și propuneri, urmând să fie adoptată ulterior prin hotărâre de Guvern.

26 octombrie 2022 la 15:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.