Tribuna
FC Hermannstadt debutează cu dreptul în play-out. Sibienii au marcat de trei ori în 7 minute, cu Dinamo
Ovidiu BOICA
2023 vizualizari
FC Hermannstadt debutează cu dreptul în play-out. Sibienii au marcat de trei ori în 7 minute, cu Dinamo
© Vali MACREA

 

Echipa sibiană a debutat în play-out cu o victorie clară, cu Dinamo. În această seară, jucătorii lui Marius Măldărășanu s-au impus cu 3-0, toate cele trei reușite fiind în finalul primei reprize.

Ianis Stoica, jucătorul convocat la naționala de tineret pentru meciul cu Armenia din preliminariile EURO 2025, a deschis scorul, în minutul 38. Raul Opruț a dublat avantajul lui Hermannstadt, trei minute mai târziu, pentru ca, în prelungirile primei reprize, Cristi Neguț să facă 3-0.

Dragoș Iancu, mijlocașul accidentat în toamna anului trecut, la Ploiești, a revenit pe gazon după o absență de aproape șase luni.

În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt este pe locul secund în play-out, cu 23 de puncte, iar în etapa viitoare, peste două săptămâni, joacă la Voluntari, vineri, 29 martie, de la ora 17:30.

 

(LIVETEXT)

'90+3 - final de meci.

'90+2 - Selmani avansează cu mingea la picior și încearcă lobul, din marginea careului mare, dar trimite slab, în brațele lui Căbuz;

''90 - minim 3 minute de prelungire pentru repriza secundă;

'85 - moment special pe ”Municipal”, Dragoș Iancu revine după aproape 6 luni pe gazon după accidentarea de la Ploiești, din septembrie 2023; mijlocașul intră în locul lui Balaure; 

© Vali MACREA

'84 - Abdallah reia cu călcâiul, de la colțul scurt, în urma cornerului executat de Neluț Roșu, Căbuz reține de la picioarele lui Velkovski;

'80 - Alexandru Jipa intră în locul lui Ianis Stoica;

* repriză mult mai modestă pe ”Municipal”, dinamoviștii sunt neputincioși în a pune poarta lui Căbuz în pericol, în vreme ce jucătorii lui Măldărășanu nu mai forțează;

'76 - Balaure trimite în careul mic dintr-o lovitură de la colțul terenului, dar Golubovic reține și se culcă pe minge;

* în tribunele arenei sibiene sunt aproape 9.000 de spectatori, dintre care peste 3.000 sunt fani ai lui Dinamo;

'​71 - ultima schimbare la Dinamo, Neluț Roșu intră în locul lui Pavicic;

'​69 - Butean vede ”galben” pentru o intrare asupra lui Homawoo;

'66 - triplă schimbare la Hermannstadt, Biceanu îi ia locul lui Mino Sota, Gabi Iancu în cel al lui Neguț, iar Ruben Fonseca îl înlocuiește pe Paraschiv;

© Vali MACREA

'​64 - încă o dublă schimbare la Dinamo, Selmani în locul lui Gregorio, iar Dragoș Irimia, în locul lui Ilic; Măldărășanu încă n-a apelat la jucătorii de pe bancă;

'​51 - Velkovski este avertizat după ce îl calcă pe Mino Sota;

'49 - dinamoviștii beneficiază de primul lor corner din meci, mingea e trimisă la prima bară, de unde un sibian respinge până la Iglesias, care reia slab, cu capul, de la 12-13 metri, iar Căbuz reține, dar e accidentat de Gregorio;

'46 - a început repriza secundă;

'46 - două schimbări la Dinamo, la pauză, intră Amzăr și Daniel Iglesias, ies Bordușanu și Milanov;

'45+11 - final de primă repriză; FC Hermannstadt conduce cu 3-0, sibienii au marcat de trei ori în 7 minute;

'45+9 - Căbuz reține de la prima bară mingea șutată de Milanov din marginea careului de 16 metri, ușor lateral dreapta;

© Vali MACREA

'45+2 - Hațegan așteaptă vești din camera VAR; se analizează un posibil ofsaid la reluarea lui Neguț, Mino Sota fiind în afara jocului, dar niponul nu influențează cu nimic faza; așadar, e 3-0; 

'45+1 GOOOOOOLLLLLLL Sibiul, 3-0!!! Butean centrează perfect din flancul drept, Paraschiv trage din marginea careului mare, de pe colțul lung, De Moura respinge de pe linia porții însă numai până la Cristi Neguț, care reia sec în plasă de la 7 metri;

'45 - de la margine sunt indicate 8 minute de prelungire;

'41 GOOOOOOLLLLLLLL Sibiul; Paraschiv luftează la centrarea lui Balaure, la firul ierbii, Neguț ratează preluarea și dă în De Moura, din care mingea sare fericit la Raul Opruț, care reia cu stângul, de la 7-8 metri, balonul lovește bara înainte de a intra în plasă: 2-0; 

'40 - Silviu Balaure primește la 8 metri, în zonă centrală, de la Ianis Stoica, reia din prima, pe lângă bara din dreapta lui Golubovic, dar e semnalizat în ofsaid;

'38 GOOOOOLLLLLLLL Sibiul; Golubovic respinge mingea reluată cu capul de Ianis Stoica de pe 6 metri, din centrarea de pe dreapta a lui Neguț, dar șeptarul lui Hermannstadt se ridică repede și reia sub transversală: 1-0;

'36 - Pavicic primește de la Ilic și trage din marginea careului mare, dar mingea trece peste transversală;

'32 - Cristi Neguț trimite surprinzător, de la 30 de metri, lateral dreapta, Velkovski deviață ușor și Golubovic plonjează și reține de la colțul lung;

'31 - Balaure execută lovitura de la colțul terenului la prima bară, de unde boxează mingea Golubovic;

© Vali MACREA

'30 - Butean șutează în zid dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, din Pavicic mingea iese în corner;

* posesia e a sibienilor, 70%!

'27 - Mino Sota trimite peste transversală din marginea careului de 16 metri;

'25 - intrare tare a lui Mino Sota asupra lui De Moura; ”galben” (al optulea din acest sezon) pentru nipon;

'24 - ”deranj” mare în defensiva dinamoviștilor după un corner executat de Balaure de pe dreapta, Bejan nu poate trimite din apropiere spre poartă, o face Ianis Stoica, dar Velkovski respinge de pe linia porții, apoi Paraschiv trage în Murgia, care era tot pe linia porții lui Dinamo, dar până la urmă se dă ofsaid;

'22 - ”galben” și pentru Homawoo, pentru un fault asupra lui Balaure;

'20 - Patriche are o intrare târzie asupra lui Ianis Stoica și este avertizat de Hațegan; e primul ”galben” al meciului;

'19 - Pavicic încearcă o execuție pretențioasă, cu exteriorul, din voleu, de pe 16 metri, mingea nu prinde cadrul porții;

'16 - după o analiză de 5-6 minute în camera VAR, reușita e anulată pentru ofsaid; decizia stă sub semnul întrebării pentru că mingea a ajuns la Ianis Stoica după ce a fost deviată de Homawoo;

'10 - Ianis Stoica reia în plasă, din apropiere, o minge centrată de Butean; reușita e analizată în camera VAR, intră în discuție un fault în săritură al lui Paraschiv asupra lui Bordușanu și/sau ofsaid la Ianis Stoica, însă la șeptarul lui Hermannstadt mingea a ajuns după ce a fost ușor deviată de Homawoo; 

'7 - primul corner al meciului e al sibienilor, Balaure trimite în centrul careului mare, de unde resping dinamoviștii;

'1 - a început meciul;

© Vali MACREA

* Vlad Popa, campion național la patinaj viteză, dă simbolic lovitura de începere și intră în rândul ”Ambasadorilor Sibiului”.

 

”Nu consider că este o revanșă. (...) Pur și simplu este un prim meci de play-out, un meci foarte important”, declara antrenorul lui Hermannstadt, Marius Măldărășanu, cu o zi înaintea debutului sibienilor în a doua parte a sezonului. În finalul sezonului regular, înfrângerea de pe ”Arcul de Triumf”, cu Dinamo, le cam tăia aripile jucătorilor lui ”Moldă”, care își vedeau în mare parte spulberate șansele de a juca, în premieră, în play-off-ul Superligii.
Așadar, la aproape trei săptămâni distanță, FC Hermannstadt și Dinamo sunt din nou față în față, de data asta în play-out, pe ”Municipal”. Obiectivele sunt diferite. În vreme ce sibienii țintesc unul din locurile 7-8, dinamoviștii încearcă să scape de nisipurile mișcătoare din subsolul clasamentului.
Măldărășanu l-a recuperat pe Valerică Găman, nu și pe Ionuț Stoica, iat în primul ”unsprezece” apare Cristi Neguț în locul lui Gabi Iancu. Lipsește Oroian, suspendat după ce a luat al patrulea ”galben” cu CFR Cluj.
Sibienii încep cu 25. Cătălin Căbuz - 17. Mihai Butean, 5. Florin Bejan (cpt.), 27. Valerică Găman, 28. Raul Opruț - 96. Silviu Balaure, 16. Alessandro Murgia, 14. Mino Sota, 7. Ianis Stoica - 26. Cristi Neguț, 30. Daniel Paraschiv.
Pe bancă sunt 31. Vlad Muțiu, 22. Ionuț Pop - 2. Paolo Medina, 6. Paul Antoche, 9. Kablan Davy N'Goma, 10. Gabi Iancu, 11. Dragoș Iancu, 21. Cosmin Bucuroiu, 29. Ciprian Biceanu, 97. Alexandru Jipa, 98. Kevin Ciubotaru și 99. Ruben Fonseca.

RĂMÂNEȚI ALĂTURI DE NOI ÎN ONLINE PENTRU CĂ, DE LA ORA 18:15, VĂ VOM OFERI AMĂNUNTE ÎN TIMP REAL DE LA MECIUL DINTRE FC HERMANNSTADT ȘI DINAMO.

De cealaltă parte, Zeljko Kopic s-a oprit asupra următoarei formule: 1. Adnan Golubovic - 23. Răzvan Patriche, 24. Darko Velkovski, 28. Josue Homawoo - 2. Gabriel De Moura, 18. Domagoj Pavicic, 16. Christian Ilic, 20. Antonio Bordușanu - 77. Georgi Milanov, 19. Hakim Abdallah, 7. Goncalo Gregorio.
Rezerve sunt 39. Dorian Răilean, 73. Răzvan Began - 9. Selmani Astrit, 10. Daniel Iglesias, 15. David Irimia, 21. Petru Neagu, 22. Ahmed Bani, 29. Dragoș Irimia, 30. Neluț Roșu, 31. Ionuț Amzăr, 32. Edgar Miguel Ie și 96. Cristian Costin.

Arbitrează Hațegan

Meciul de pe ”Municipal” va fi condus la centru de arădeanul Ovidiu Hațegan, care e ajutat la cele două linii de Florin Neacșu (Câmpulung Muscel) și Adrian Vornicu (Iași). Rezervă e Iulian Dima (București), iar în camera VAR se află Rareș Vidican (Satu Mare) și Cosmin Vatamanu (București).
Observator din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor este clujeanul Marian Salomir, iar din partea Ligii Profesioniste de Fotbal, Octavian Goga din Brașov, nimeni altul decât vicepreședintele Federației Române de Fotbal.







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA