Ochiul şi urechea: "De-un timp mă vizitează moartea"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Se pare că asupra familiei Stanca a apăsat un blestem nemeritat care le-a influenţat destinul membrilor ei: Octavian Stanca a sfârşit sub dărâmăturile blocului în care locuia, când a avut loc cutremurul, în martie 1977; Fratele său, scriitorul şi publicistul Horia Stanca (1909-2002) a sfârşit orb, ros de cancer, într-o cumplită mizerie, într-un Bucureşti indiferent. O lungă perioadă n-a avut drept de semnătură, ca fost deţinut politic; Radu Stanca, fratele cel mic (1920-1962), poet, dramaturg, filozof, ctitorul teatrului din Sibiu, a murit la 42 de ani de tuberculoză, înainte de a-şi vedea poeziile adunate într-un volum. Ştia că e condamnat şi scria: "De la un timp, mă vizitează moartea/Aproape zilnic la căderea serii/Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii/Şi-mi ia din mâini încet, cu grijă cartea". Un alt membru al familiei, Dominic, văr cu cei trei, actor şi scriitor de talent, s-a prăpădit în puterea vârstei (1926-1976). În cartea ”Aşa a fost să fie”, Horia Stanca, membru al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor, a scris despre "ghinionul stăncesc" care a urmărit această familie. Se pare că blestemul îl urmăreşte pe Radu Stanca şi după ce a plecat în lumea celor drepţi: mai întâi, pe locul care i se cuvenea, "culturnicii" sibieni l-au aşezat pe compozitorul şi dirijorul clujean Bretan Miklos, fără legătură cu oraşul nostru, cu un bust fără obişnuitele avize şi aprobări. Apoi, deşi teatrului i s-a zis Radu Stanca, nici acum nu există pe frontispiciu o placă atestând acest lucru. Nu ştiu câţi profesori l-au ales pe Radu Stanca drept subiect pentru teza de doctorat, dar au făcut-o pentru gloria lor, nu pentru memoria poetului şi dramaturgului damnat. (Statuia lui Brukenthal a fost făcută şi instalată în mai puţin de un an, în vreme ce bustul lui Radu Stanca a zăcut vreo trei ani în atelierul sculptorului loan Cândea până a fost aşezat pe soclu, la dezvelirea lui nefiind prezenţi nici autorul lucrării, nici cel care o plătise (ing. Ioan Tuşinean, doamnele de la Primărie neavând bani pentru aşa ceva). * Dintre cei mulţi pe care i-au preocupat viaţa şi opera lui Radu Stanca îi cunosc pe Dragoş Varga, cu lucrarea "Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei" (InfoArt Media Sibiu, 2010, Timpul, Iaşi, 2010, 239 pagini) şi Anca Sîrghie "Radu Stanca. Studiu monografic" (Teză de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca,1981). Ei, dar nu numai ei, l-au "stors"pe Radu Stanca, publicând în valuri eseuri, studii, monografii de tot felul. Despre Anca Sîrghie, Ion Vartic, colegul ei de facultate şi de an, scrie negru pe alb, în revista Apostrof: "În dorinţa nesăbuită de a apărea în prim-plan ca biografa familiei Radu şi Doti Stanca, Anca Sîrghie ajunge să facă fapte ce mi se par inadmisibile şi de prost gust. Pe de o parte, publică un şir interminabil de aşa-zise convorbiri cu orice sibieni (sau cu urmaşii lor) care, doritori să se pună şi ei în evidenţă, debitează tot felul de fantasmagorice şi semidocte amănunte despre Radu Stanca, iar pe de altă parte, la fel de nemiloasă, a produs un fals patentat inventând cap-coadă un aşa-zis interviu cu Doti Stanca, căreia, pe deasupra, a avut tupeul să îi dea cartea ("Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai”-n.n.), punând-o în felul acesta pe Doti, o doamnă renumită pentru marea ei discreţie şi eleganţă interioară, într-o situaţie imposibilă/…/" În altă ordine de idei, Marta Petreu o contrazice pe Anca Sîrghie care afirma că "a făcut o muncă de pionierat" punându-l în lumină pe Radu Stanca", de fapt Ion Vartic, nepotul poetului, fiind primul, publicând monografia "Radu Stanca.Poezie şi teatru" (Editura Albatros,1978,194 pagini). Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
15 martie 2023 la 20:08
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Din Sibiu, cu mașina, la mare. La noi, în Bulgaria, Grecia, Croația sau Italia? Care e cea mai convenabilă destinație
E vară, iar pentru cine nu și-a programat concediul, alegerea destinației reprezintă o dilemă. Cei ce preferă să...
Eveniment
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Luna lui Cuptor, pe cărări de munte. Unde putem merge în drumeții
Luna lui Cuptor aduce cu ea drumeții pe traseele montane, numai bune pentru răcorire și mișcare. Programul „Anii...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
acum 4 zile
Cel mai îndrăzneț proiect imobiliar din Sibiu, The Lake Home, atractiv pentru un mare investitor de pe piață. Hubix intră în parteneriat
The Lake Home, un proiect imobiliar cu o valoare totală de 100 milioane de euro, constând în realizarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 zile
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 6 zile
THE MOTANS aduc magia apusului la Gârbova – “La Ponton – SUNSET PARTY”
Vara aceasta vine cu o promisiune muzicală de neratat pentru toți iubitorii de vibe-uri bune și seri sub...
Știri
1 min de citit
acum 1 săptămână
Copiii Tălmaciului vor avea o super – trambulină
Nu peste foarte mult timp, copiii din Tălmaciu se vor putea bucura de un nou și mult așteptat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 săptămână
Cinci destinații de vizitat într-o singură zi, la o oră și jumătate de Sibiu
Sibienii care s-au plictisit de opțiunile locale de petrecere a timpului liber au la dispoziție mai multe destinații...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 săptămână
Foto/Video: Cel mai longeviv locatar de la Zoo Sibiu. De 26 de ani mănâncă miere și se joacă în bazinele cu apă. Ce legătură are cu politica
Crin, un urs brun în vârstă de 26 de ani, este cel mai bătrân și totodată cel mai...
Actualitate
3 min de citit