* Se pare că asupra familiei Stanca a apăsat un blestem nemeritat care le-a influenţat destinul membrilor ei: Octavian Stanca a sfârşit sub dărâmăturile blocului în care locuia, când a avut loc cutremurul, în martie 1977; Fratele său, scriitorul şi publicistul Horia Stanca (1909-2002) a sfârşit orb, ros de cancer, într-o cumplită mizerie, într-un Bucureşti indiferent. O lungă perioadă n-a avut drept de semnătură, ca fost deţinut politic; Radu Stanca, fratele cel mic (1920-1962), poet, dramaturg, filozof, ctitorul teatrului din Sibiu, a murit la 42 de ani de tuberculoză, înainte de a-şi vedea poeziile adunate într-un volum. Ştia că e condamnat şi scria: "De la un timp, mă vizitează moartea/Aproape zilnic la căderea serii/Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii/Şi-mi ia din mâini încet, cu grijă cartea". Un alt membru al familiei, Dominic, văr cu cei trei, actor şi scriitor de talent, s-a prăpădit în puterea vârstei (1926-1976). În cartea ”Aşa a fost să fie”, Horia Stanca, membru al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor, a scris despre "ghinionul stăncesc" care a urmărit această familie. Se pare că blestemul îl urmăreşte pe Radu Stanca şi după ce a plecat în lumea celor drepţi: mai întâi, pe locul care i se cuvenea, "culturnicii" sibieni l-au aşezat pe compozitorul şi dirijorul clujean Bretan Miklos, fără legătură cu oraşul nostru, cu un bust fără obişnuitele avize şi aprobări. Apoi, deşi teatrului i s-a zis Radu Stanca, nici acum nu există pe frontispiciu o placă atestând acest lucru. Nu ştiu câţi profesori l-au ales pe Radu Stanca drept subiect pentru teza de doctorat, dar au făcut-o pentru gloria lor, nu pentru memoria poetului şi dramaturgului damnat. (Statuia lui Brukenthal a fost făcută şi instalată în mai puţin de un an, în vreme ce bustul lui Radu Stanca a zăcut vreo trei ani în atelierul sculptorului loan Cândea până a fost aşezat pe soclu, la dezvelirea lui nefiind prezenţi nici autorul lucrării, nici cel care o plătise (ing. Ioan Tuşinean, doamnele de la Primărie neavând bani pentru aşa ceva). * Dintre cei mulţi pe care i-au preocupat viaţa şi opera lui Radu Stanca îi cunosc pe Dragoş Varga, cu lucrarea "Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei" (InfoArt Media Sibiu, 2010, Timpul, Iaşi, 2010, 239 pagini) şi Anca Sîrghie "Radu Stanca. Studiu monografic" (Teză de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca,1981). Ei, dar nu numai ei, l-au "stors"pe Radu Stanca, publicând în valuri eseuri, studii, monografii de tot felul. Despre Anca Sîrghie, Ion Vartic, colegul ei de facultate şi de an, scrie negru pe alb, în revista Apostrof: "În dorinţa nesăbuită de a apărea în prim-plan ca biografa familiei Radu şi Doti Stanca, Anca Sîrghie ajunge să facă fapte ce mi se par inadmisibile şi de prost gust. Pe de o parte, publică un şir interminabil de aşa-zise convorbiri cu orice sibieni (sau cu urmaşii lor) care, doritori să se pună şi ei în evidenţă, debitează tot felul de fantasmagorice şi semidocte amănunte despre Radu Stanca, iar pe de altă parte, la fel de nemiloasă, a produs un fals patentat inventând cap-coadă un aşa-zis interviu cu Doti Stanca, căreia, pe deasupra, a avut tupeul să îi dea cartea ("Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai”-n.n.), punând-o în felul acesta pe Doti, o doamnă renumită pentru marea ei discreţie şi eleganţă interioară, într-o situaţie imposibilă/…/" În altă ordine de idei, Marta Petreu o contrazice pe Anca Sîrghie care afirma că "a făcut o muncă de pionierat" punându-l în lumină pe Radu Stanca", de fapt Ion Vartic, nepotul poetului, fiind primul, publicând monografia "Radu Stanca.Poezie şi teatru" (Editura Albatros,1978,194 pagini). Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici.