Nici oratori, nici retori, nici măcar limbuţi

Mi-am jurat mie însumi că nu mă bag în actuala politică nici cu ghetele picioarelor nespălate, atât îmi e de greaţă de ce văd şi aud în pasagerele tre­ceri peste programele tv în căutare de ceva cât de cât digerabil, dar nu pot rămâne indiferent total la ce se întâmplă dincolo de Terasa Frieda, oaza mea de uitare lipsită de griji. Titu Maiorescu a fost genial când a scris: "Atât oratorul, cât şi retorul şi limbu­tul au darul vorbirii, dar oratorul vorbeşte pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi vorbind, limbutul pentru a vorbi. Pe orator îl stăpâneşte scopul, pe retor, deşertăciunea, pe guraliv, mâncărimea de limbă." România n-a dus lipsă de oratori adevăraţi, precum Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitor, avocat, Vasile Boerescu, diplomat, politician, jurnalist, Take lonescu, avocat, ministru, ziarist, Ion Petrovici, scriitor, acade­mician, om politic, Nicolae lorga, istoric, om politic, academician, Grigore lunian, jurist, ministru, Ion C. Brătianu, istoric, prim-ministru, luliu Maniu, doctor în drept, şef de partid, Nicolae Titulescu, profesor, mini­stru, diplomat…Daţi-mi, rogu-vă, trei nume de oratori ai societăţii actuale, dominate de bâlbâiţi şi inculţi, de la preşedinte şi prim-ministru în jos! * Tot mai mulţi inşi-analişti, specialişti, experţi, comen­tatori, programatori-aduc vorba, apropo de conflictul ruso-ucrainean, de un eventual "război nuclear inevitabil", de parcă abia l-ar aştepta. Bineînţeles că pisica unui asemenea război mondial este aruncată în curtea Kremlinului. Nişte bezmetici, fiindcă un război nuclear ar în­semna ultimul pentru omenire, când foarte simplu toate problemele s-ar rezolva dacă Zelinski n-ar mai fi încu­rajat de americani, iar occidentalii ar renunţa la sanc­ţionarea lui Putin. Simplu şi eficient: toţi ar primi combustibil, grâu, porumb, oamenii s-ar întoarce pe la casele lor şi existenţa lor, treptat, ar reintra în nor­mal. Poate că greşesc eu, dar poate nu. * După '89 ştiţi care au fost priorităţile românilor? Să construiască bi­serici şi stadioane! Proporţional cu numărul lăcaşurilor de cult a crescut numărul infractorilor şi nelegiuiri­lor, iar în ce priveşte fotbalul nostru, acesta e tot mai anemic, iar tribunele tot mai goale. Bani irosiţi în van. * Un amic rătăcitor prin lume îmi spune cât de bune sunt şoselele şi autostrăzile din Italia şi Germania, l-am replicat că sunt cele făcute în timpul lui Musollini şi Hitler, dar nu m-a crezut. Când i-am amintit de Transfăgărăşanul nostru, făcut pe vremea lui Ceauşescu, n-a mai avut ce zice. * Cu ani în urmă, deschiderea anului şcolar era un eveniment de anvergură, cu elevi de toate vârstele în uniforme curate, călcate, apretate, cu multe flori pe străzi, la elevi şi la dascăli, cu scurte întâlniri în curţile şcolilor şi repartizarea pe clasele mirosind a var proaspăt, cu manuale noi aşezate stivă pe fiecare bancă, mai nouă ori mai veche, cu părinţi emoţionaţi, mai ales ai şcolarilor din ciclul întâi. Acum, în 5 septembrie (?) în loc de 15, ca de obicei, am întâlnit prin centrul Sibiului, la ore diferite, pâlcuri de adolescenţi hoinărind fără orizont, îmbrăcaţi tărcat, cu ochii pe telefoane ori înghiontindu-se între ei şmechereşte. O zi ca oricare alta. * Deşi m-am pregătit profesional şi psihologic să fiu toată viaţa profesor, chiar la ţară să rămân, acum îmi pare bine că hazardul mi-a schimbat cursul vieţii, pentru că felul în care este guvernat învăţământul de astăzi nu mi se potrivea defel şi aş fi devenit un…disident, bun de dat exemplu negativ în adunările cu cadrele didactice pe care le mai organizează, sporadic, inspectoratele şcolare judeţene. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
04 octombrie 2022 la 12:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 22 ore
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Încă puțină răbdare pentru baie la Ștrandul Măgura Cisnădie
Cisnădienii se văd nevoiți să mai aștepte puțin până când se vor putea bucura de o răcoreală strașnică...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 zile
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Mihai POP
acum 3 zile
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Din Sibiu, cu mașina, la mare. La noi, în Bulgaria, Grecia, Croația sau Italia? Care e cea mai convenabilă destinație
E vară, iar pentru cine nu și-a programat concediul, alegerea destinației reprezintă o dilemă. Cei ce preferă să...
Eveniment
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Luna lui Cuptor, pe cărări de munte. Unde putem merge în drumeții
Luna lui Cuptor aduce cu ea drumeții pe traseele montane, numai bune pentru răcorire și mișcare. Programul „Anii...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 săptămână
Cel mai îndrăzneț proiect imobiliar din Sibiu, The Lake Home, atractiv pentru un mare investitor de pe piață. Hubix intră în parteneriat
The Lake Home, un proiect imobiliar cu o valoare totală de 100 milioane de euro, constând în realizarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 săptămână
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 săptămână
THE MOTANS aduc magia apusului la Gârbova – “La Ponton – SUNSET PARTY”
Vara aceasta vine cu o promisiune muzicală de neratat pentru toți iubitorii de vibe-uri bune și seri sub...
Știri
1 min de citit
acum 1 săptămână
Copiii Tălmaciului vor avea o super – trambulină
Nu peste foarte mult timp, copiii din Tălmaciu se vor putea bucura de un nou și mult așteptat...
Actualitate
1 min de citit