"Mai bine să te poticneşti cu picioarele decât cu limba”

* Filozofii Antichităţii ne-au dat numai sfaturi bune, doar că puţini dintre noi le-am luat în seamă. Spre exemplu, grecul Zenon ne avertiza: "După ce ai căzut, te poţi ridica, dar ceea ce ai spus nu mai poate fi luat înapoi. Mai ales cuvintele aspre şi dureroase". Cum să nu-i dai dreptate, dar, la furie, uiţi. * În privinţa poeţilor şi a scrierilor acestora sunt eclectic, fiindcă îmi plac Arghezi, Brumaru, Dimov, Radu Stanca, Dinescu, Eminescu, Bacovia, dar nu-mi plac Blaga, Păunescu, Minulescu, Macedonski, Ion Barbu, Mircea Ivănescu. De ce? Habar n-am. Pur şi simplu. Iar la poeţii străini e şi mai mare haloimăsul din capul meu. (Aşa se explică faptul că îmi vine foarte greu să recenzez o carte de poezie.) * Un oarecare Fabian Anton (nume sau pseudonim) a publicat o carte cu tematică la modă în societatea asta, "Nichita şi Securitatea", în care, de fapt, nu spune mai nimic, dar ne lasă libertatea să deducem că, fiind, adesea, beat, a spus şi prostii, dar că, de fapt, nu a colaborat în niciun fel cu Securitatea. Beneficiile pe care poetul le-ar fi putut obţine ca turnător – plecări în străinătate, funcţii administrative, favoruri editoriale – nu-l interesau pe Nichita de niciun fel. Părerea mea este că, urmărindu-l pe Nichita, Securitatea a pierdut bani şi timp, iar această carte nu aduce nimic din ce nu ştiam: că trăgea la măsea şi vorbea în dodii. * De când bărbaţii au început să se căsătorească între ei, a crescut preţul "jucăriilor" erotice, bietele femei trebuind să se descurce cum şi cu ce pot. Într-o reclamă, li se spune ce avantaje au: "plăcerea intensificată, îndepărtarea stresului, cunoaşterea în amănunt a propriului corp, diversificarea experienţelor sexuale". Bine că m-am născut la timp, de-am apucat să "proiectez" trei fete minunate. * Deoarece, în Franţa, nu se cere să-ţi declari apartenenţa religioasă, cu evenimentele de acum, nu se ştie câţi evrei trăiesc acolo, estimările fiind vagi: "între 400.000 şi 600.000". Ar putea constitui o problemă, fiindcă guvernul francez refuză să califice Hamas-ul drept o organizaţie teroristă. Executivul se află, astfel, între ciocan şi nicovală, fiindcă islamişti sunt chiar mai mulţi şi n-ar fi excluse confruntările de stradă. Până una, alta, globalizarea rămâne o himeră. * loan Indolean, scenarist şi regizor clujean, a publicat o cărţulie intitulată "Zâmbete şi sex", un fel de antologie de bancuri mai vechi şi mai noi. Iată unul din lumea satului: "Tu, Florico, dacă ai avea patru ţâţe, n-ar mai trebui să ţânem vacă". "Mă, Ioane, dacă ai avea două puţe, n-ar mai trebui să ţânem slugă". * Poetul satiric Juvenal, trăitor în antichitatea latină, a constatat printre primii că: "Nulla fere causa est, in qua non femina litem moverit" (Nu există litigiu a cărui cauză să nu fie o femeie). Nu l-a acuzat nimeni de misoginism. * Privind ce se întâmplă în lume, mai aproape sau mai departe de noi, înclin să-i dau dreptate englezului Thomas Malthus (1766-1834), care a lansat o teorie conform căreia, în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică, populaţia creşte în progresie geometrică, astfel că epidemiile şi războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind faptul că asigură un echilibru între numărul populaţiei şi cantitatea mijloacelor de subzistenţă. Pandemia şi actualele războaie îi susţin teoria.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
27 noiembrie 2023 la 21:08
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Din Sibiu, cu mașina, la mare. La noi, în Bulgaria, Grecia, Croația sau Italia? Care e cea mai convenabilă destinație
E vară, iar pentru cine nu și-a programat concediul, alegerea destinației reprezintă o dilemă. Cei ce preferă să...
Eveniment
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Luna lui Cuptor, pe cărări de munte. Unde putem merge în drumeții
Luna lui Cuptor aduce cu ea drumeții pe traseele montane, numai bune pentru răcorire și mișcare. Programul „Anii...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
acum 4 zile
Cel mai îndrăzneț proiect imobiliar din Sibiu, The Lake Home, atractiv pentru un mare investitor de pe piață. Hubix intră în parteneriat
The Lake Home, un proiect imobiliar cu o valoare totală de 100 milioane de euro, constând în realizarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 zile
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 6 zile
THE MOTANS aduc magia apusului la Gârbova – “La Ponton – SUNSET PARTY”
Vara aceasta vine cu o promisiune muzicală de neratat pentru toți iubitorii de vibe-uri bune și seri sub...
Știri
1 min de citit
acum 1 săptămână
Copiii Tălmaciului vor avea o super – trambulină
Nu peste foarte mult timp, copiii din Tălmaciu se vor putea bucura de un nou și mult așteptat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 săptămână
Cinci destinații de vizitat într-o singură zi, la o oră și jumătate de Sibiu
Sibienii care s-au plictisit de opțiunile locale de petrecere a timpului liber au la dispoziție mai multe destinații...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 săptămână
Foto/Video: Cel mai longeviv locatar de la Zoo Sibiu. De 26 de ani mănâncă miere și se joacă în bazinele cu apă. Ce legătură are cu politica
Crin, un urs brun în vârstă de 26 de ani, este cel mai bătrân și totodată cel mai...
Actualitate
3 min de citit