Cu cărţile pe faţă

Regret că nu pot fi de acord cu cei care susţin că Sibiul este o "capitală culturală europeană" şi am suficiente argumente, dintre care vă enumăr doar câ­teva evidente: am avut nume­roase librării, prin toate cartierele, mai sunt câteva, în care puţini cititori intră şi mai puţini cumpără; au existat cinci cinematografe, în care rulau, destul de des, filme bune, mai avem unul "de cartier", fără spectatori; înainte de 90 erau câteva cenacluri literare în care s-au afirmat câţiva scriitori notabili; avem câteva muzee de valoare, dar sunt frecventate de turişti, sibienii preferând concer­tele ocazionale din Piaţa Mare; revistele literare Transilvania şi Euphorion se găseau la chioşcuri, acum nu mai există nici chioşcuri de difuzare a presei; doar cu Muzeul tehnicii populare, Complexul muzeal Brukenthal şi Grădina zoologică nu m-aş încumeta să ridic Sibiul la rangul de oraş cultural. n Iar când văd cum sub ochii oficialităţilor locale şi naţionale se prăbuşesc edificii declarate monumente de valoare istorică mi se răscoleşte fierea. Nu mai vorbesc de faptul că de câţiva ani, Chiriac-bei şi Frau Fodor nu-s în stare să dea teatrului numele lui Radu Stanca, aşa cum ei, nesiliţi de nimeni l-au stabilit! n O carte interesantă este "Alimentarea cu apă a oraşului Sibiu/Monografie istorică şi tehnică)" autor ing. Gheorghe Brânduş, directorul Întreprinderii comunale Sibiu, 1940, Kraft & Drotleff SA, tipărită cu sprijinul Primăriei. Nu ştiu dacă a fost reeditată, dar ar merita, fiindcă prezintă avatarurile sistemului de alimentare cu apă a sibienilor 
de-a lungul anilor. Dacă în alte domenii nu prea avem cu ce ne lăuda, în cel al apei potabile suntem cu mult înaintea altor oraşe din România (chiar şi la preţ!) n Nu ştiu pe ce statistici se bazează cei care ne spun că a scăzut "îngrijorător" natalitatea în România, când eu văd centrul oraşului nostru invadat de cupluri de tineri cu doi-trei copilaşi "la purtător": unul, de mână, altul în cărucior şi al treilea în pântecul mămicii. Sigur că, oricât de…harnici ar fi bărbaţii, nu reuşesc să ţină ritmul naşterilor cu cel al plecărilor la muncă în străinătate, dar, per total, popu­laţia României este în majoritate tânără, chiar şi în Sibiul pensio­narilor. n Apropo, nu există zi sau seară în care să nu mă gândesc şi să le doresc sănătate asisten­telor Estera Ţăranu şi Virginia Morariu, doar două dintre membrele Asociaţiei Philadelphia din Cristian, care s-au dedicat cu trup şi suflet bolnavilor care nu pot părăsi domiciliul, ţintuiţi la patul de suferinţă. V-o spun cu gând curat, fiindcă au fost alături de familia mea în cele mai grele momente ale vieţii şi morţii. n Într-un ungher uitat al cămării am dat peste o lampă cu gaz şi feştilă, cum aveam, în urmă cu 70 de ani, la bunicii din Păuca. Am spălat-o, am lustruit-o, mai trebuie să-i pun gaz şi pot aştepta liniştit restricţiile promise de impotenţii noştri politicieni. Nu ştiu ce-or face bieţii oameni care îşi câştigă pâinea cea de toate zilele cu calculatorul, care, bag samă, nu funcţionează fără curent electric după ce i se epuizează bateria…n Scumpii noştri parlamentari dovedesc o mare grijă faţă de funcţionarii publici, introducând în Codul Administrativ tot felul de noi articole între care unul stipulează că aceştia pot "lucra" şi de acasă. Nu se precizează dacă pot primi în audienţă în perioada când nu-s la instituţie! (Ştiu eu câteva doamne de la Primărie care ar fi mai utile cetăţenilor dacă ar rămâne acasă tot anul, primind salariul prin poştă.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

P.S. În sfârşit, şantierul de la pasajul pietonal Bulevard a fost lichidat. Pasajul e la fel de sinistru. Am câştigat o bătălie, nu şi războiul cu Primăria.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
27 septembrie 2022 la 20:11
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 35 minute
Ce facem în weekend: petrecem în muzeu, mergem în drumeții, la teatru sau la concert
Weekend-ul care se apropie este plin de evenimente, la care sibienii pot participa, mai ales că vremea este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Încă puțină răbdare pentru baie la Ștrandul Măgura Cisnădie
Cisnădienii se văd nevoiți să mai aștepte puțin până când se vor putea bucura de o răcoreală strașnică...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 zile
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Mihai POP
acum 4 zile
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Din Sibiu, cu mașina, la mare. La noi, în Bulgaria, Grecia, Croația sau Italia? Care e cea mai convenabilă destinație
E vară, iar pentru cine nu și-a programat concediul, alegerea destinației reprezintă o dilemă. Cei ce preferă să...
Eveniment
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Luna lui Cuptor, pe cărări de munte. Unde putem merge în drumeții
Luna lui Cuptor aduce cu ea drumeții pe traseele montane, numai bune pentru răcorire și mișcare. Programul „Anii...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 săptămână
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 săptămână
Cel mai îndrăzneț proiect imobiliar din Sibiu, The Lake Home, atractiv pentru un mare investitor de pe piață. Hubix intră în parteneriat
The Lake Home, un proiect imobiliar cu o valoare totală de 100 milioane de euro, constând în realizarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 săptămână
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit