”Vulturii”, luați la Palmi! Înfrângere pentru CSU la o diferență de 25 de puncte…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La reluarea campionatului, baschetbaliștii sibieni au pierdut fără drept de apel la Craiova, astfel că acum numărul înfrângerilor, în cazul lor, l-a egalat pe cel al succeselor. BC CSU a avut un start de sezon cu trei victorii, urmate însă de eșecurile de la Cluj-Napoca, 112-88 cu ”U” BT, campioana la zi, din ”Transilvania”, cu Rapid (78-74) și  cel de sâmbătă seara. După 40 de minute, ”vulturii” au cedat cu 97-72 în sala din Cetatea Băniei.

Ibericul Hoyo a început meciul cu ”cinciul” Whelan, Blumbergs, Dragoste, Walton și ”Basti” Ionescu”, în vreme ce gazdele au intrat cu Watson, Flanninghan, Blaj-Voinescu, Nikolic și finaldezul Palmi și au început… cu un 7-0!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii s-au apropiat la o posesie prin reușita lui Whelan și three point-play-ul lui Ioescu.

Letonianul Blumbergs a adus primul avantaj al Sibiului cu o triplă în partea a doua a primului sfert (12-10), dar echipa Craiovei a avut reacție și, la finalul perioadei, conducea cu 23-17.

La reluare, oltenii s-au desprins și mai mult, după 3 minute din actul secund diferența de pe tabelă fiind compusă din două cifre (31-21), apoi Hopkins a înscris din spatele semicercului (34-21). Ecartul a devenit și mai mare, astfel că, la jumătatea întâlnirii, Craiova avea 54-34.

Sibienii au lăsat impresia că pot reveni în meci, la reluare, însă a fost doar o iluzie, pentru că gazdele au reacționat pe măsură, au marcat alte patru coșuri de la distanță și, la finalul celui de-al treilea sfert, aveau un confortabil +23 (78-55).

Nici măcar actul decisiv nu a fost al sibienilor, Craiova adjudecându-și-l la diferență de o posesie. Gazdele au avut 19-17 în ultimele 10 minute, fiind aproape de ”sută”, iar în final s-au impus cu 97-82.

Robert Blumbergs a fost cel mai bun marcator al lui CSU, cu doar 14 puncte, la care a adăugat 6 recuperări. Alți trei jucători de sub comanda lui Hoyo au înscris peste 10 puncte. Argentinianul Manchon a terminat meciul cu 13 puncte, o recuperare, un assist și două intercepții. Dallas Walton a marcat 12 puncte, a recuperat patru mingi și a dat 3 pase decisive, iar Baris Ozkan a obținut un indice al eficienței de 11 din 12 puncte, câte o recuperare și o intercepție, plus două pase decisive.

Pentru BC CSU au mai marcat Gaston Whelan (9 puncte), Sebastian Ionescu (8), Mirel Dragoste și Mouhamed Barro (câte două).

 

 

Autor
20 noiembrie 2022 la 14:26
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
După ce a promovat în Primera Division cu Oviedo, Daniel Paraschiv se întoarce… ”Experiența de aici e de neprețuit!”
Fostul golgeter al lui FC Hermannstadt are șanse minime să mai continue la echipa revenită în LaLiga după...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Tiago nu mai e singurul portughez din lotul lui FC Hermannstadt! Diogo Batista a semnat pe două sezoane
Mijlocașul așteptat de Marius Măldărășanu la FC Hermannstadt a semnat pe doi ani cu gruparea sibiană. În vârstă...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 10 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Daniel Niculae lămurește lucrurile în privința venirii lui Săpunaru la FC Hermannstadt
Președintele executiv Daniel Niculae a vorbit, imediat după stabilirea țintarului noului sezon al Superligii, despre vehiculata venire a...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A jucat la Benfica și Sporting Lisabona, iar acum e aproape de transferul la FC Hermannstadt. El e portughezul care trebuie să-l facă uitat pe Murgia…
Mijlocașul pe care antrenorul Marius Măldărășanu îl așteaptă, la începutul săptămânii, la Sibiu este Diogo Batista. În vârstă...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză albă pentru ”călăreții roșii” în primul amical al verii. Meci fără goluri cu o echipă retrogradată din Superligă. Nume noi sub comanda lui Neluțu Luca
CSC Șelimbăr a început seria amicalelor la mai puțin de o săptămână de la reluarea pregătirilor. La Sf....
Sport
4 min de citit
acum 2 zile
O premieră pentru iubitorii de ciclism montan: Gusterița MTB
Sâmbătă, 12 iuie, pe Dealul Gușteriței se va desfășura prima ediție a competiției Gușterița MTB, un eveniment nou...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt debutează în noul sezon pe 12 iulie. Primul meci de-acasă al sibienilor, în deschiderea etapei a II-a
Liga Progesionistă de Fotbal a stabilit datele și orele de disputare ale meciurilor din primele trei etape ale...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Măldărășanu l-a vrut pe Dragoș Albu la FC Hermannstadt încă de acum un an. Ce spune despre concurența pe postul de under
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, recunoaște că încă din vara trecută pe Dragoș Albu la FC Hermannstadt și...
Sport
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cupa Sponsorilor închide circulaţia şi parcările de pe Calea Poplăcii
Duminică, 29 iunie, se va închide, până la ora 14, circulaţia pe Calea Poplăcii. Motivul este desfăşurarea unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Măldărășanu mai așteaptă jucători: ”Mereu am spus că oricine poate ajuta, este binevenit”. Luni vine un mijlocaș
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, cu o zi înaintea finalului cantonamentului de la Bolu, din Turcia,...
Actualitate
2 min de citit