Folosim frecvent cuvântul STRES pe seama căruia punem încordările, tensiunile, supărările, dezamăgirile, reacțiile impulsive agresive, eșecurile. Ne confruntăm cu nenumărați factori de origini diferite – cosmice, naturale, sociale, ale vieții personale - care ne suprasolicită forțele adaptative. În unele situații ieșim victorioși, în alte situații suntem copleșiți și învinși.
Este adevărat, în societatea modernă și postmodernă, s-a adâncit discrepanța dintre capacitățile organismelor (vegetale, animale, umane) de adaptare și de menținere a echilibrului bio-energetic și solicitări fizice, naturale, cosmice, cu intensități variabile și cu grade tot mai ridicate de periculozitate pentru calitatea vieții.
Mediul natural și cosmic, cu schimbări climatice, cu calamități (furtuni, uragane, cicloane, erupții vulcanice, cutremure, inundații, incendii etc.), cu explozii stelare, radiații, este una dintre sursele factorilor stresanți. Mediul social-economic și politic al comunității, prin schimbări cu efecte de progres sau de regres și decadență, constituie o altă sursă de stres, obligând omul la eforturi de adaptare.
Progresele științifice, tehnice și cultural - artistice, explozia informațională și tehnologia transmiterii ei prin diferite canale (scrise, auditive, audiovizuale, computerizate, multimedia), fake news-urile, manipulările amenință echilibrul biopsihic și sănătatea omului. Este adevărat, informația înseamnă putere, ea este sursă de confort psihic și spiritual dar, dincolo de aceste limite, poate fi un factor alienant, stresant, generator de suferință. Pe de altă parte, privarea de informații duce la stres de subsolicitare.
Fenomenele sociale precum sărăcia, schimbarea locului de muncă, disponibilizarea la locul de muncă, șomajul, dificultățile financiare, pensionarea, infracțiunea (furt, jaf, crimă, violență cu toate formele ei), evenimentele sociale (revoluția, contrarevoluția, puciul, complotul, războiul, migrația, refugiul, exilul etc.) agresează viața individului și a comunității. Evenimentele vieții personale: traumele copilăriei și din viața de familie, căsătoria eșuată, divorțul, abandonul, ”singurătatea în doi”, mediul familial conflictual, infidelitatea, infertilitatea, mediul școlar insecurizant generator de bulling, mediul profesional incert și conflictual, decesul persoanelor apropiate, ratările profesionale, boala, invaliditatea etc. sunt cele mai puternice surse generatoare de stres. Sunt extrem de periculoase, pentru sănătatea noastră, trăirile psihice, justificate sau nu, de ură, invidie, gelozie, răzbunare, intrigă, lăcomie, concurență neloială, frustrarea corozivă; aceștia sunt factori interni de stres cu efect de bumerang.
Ce este stresul? Eustres și Distres
Acțiunea factorilor solicitanți (naturali, cosmici, sociali, psihici), numiți s t r e s o r i, asupra organismelor (vegetale, animale, umane) generează răspunsuri ce fac parte din registrul s i n d r o m u l u i g e n e r a l d e a d a p t a re sau al s i n d r o m u l u i d e s t r es sau, simplu, s t r e s. În trei etape se instalează starea de stres: alarmă, rezistență, epuizare. În etapa de a l a r m ă stresul este trăit ca un șoc și se manifestă prin modificări ale presiunii arteriale, ale temperaturii, dureri de spate și de piept, crampe musculare, scăderea imunității, dureri de cap, prin agitație fizică și psihică, oboseală, tristețe, dezamăgire, disperare. Contra-șoc, organismul uman dă răspunsuri endocrine prin secreția de hormoni, hormoni de stres – adrenalină, noradrenalină, cortizol (produs în cortexul suprarenal cu ajutorul colesterolului), ACTH – adreno - corticotrop. Sunt solicitate și chiar suprasolicitate glandele suprarenale, pancreasul, tiroida, hipofiza. Intră în alertă ficatul, rinichii, sistemul circulator, creierul. Organismul este avertizat de acțiunea stimulilor și se apără după puterile și rezervele lui. Echilibrul biopsihic este perturbat.
În etapa de r e z i s t e n ț ă, organismele își creează armele de apărare și se adaptează acestor schimbări. Reacțiile neuroendocrine și vegetative apără organismul de epuizare. Dacă limitele de rezistență sunt depășite, fie din cauza forței și persistenței stimulilor, fie din cauza vulnerabilității biopsihice, se ajunge în etapa de e p u i z a r e. Organismul este învins. Glandele suprarenale (situate deasupra rinichilor) sunt hipertrofiate, rinichii sunt suprasolicitați, pot apărea ulcerații digestive, tulburări cardiovasculare, tulburări de dinamică sexuală. Se ating grade diferite de uzură somatică și psihică – dificultăți de memorie, de gândire, derute decizionale, labilitate afectivă, agresivitate și autoagresivitate. În starea încordată și prelungită de stres, organismul se dezechilibrează, este vulnerabil la îmbolnăviri, individul este ineficient în activitate, este confuz, trăiește stări conflictuale și întreține conflicte. Starea de stres depinde, pe de o parte, de natura agenților stresori, de forța și durabilitatea acțiunii lor, pe de altă parte, de semnificația ce li se acordă, de vulnerabilitatea somatică și psihică a individului.
Prin urmare, ansamblul factorilor solicitanți (naturali, cosmici, sociali, psihici) care acționează asupra organismelor cu forțe și intensități variabile se numesc stresori iar răspunsurile organismelor la aceste solicitări intră în registrul general de adaptare sau al sindromului de stres sau stres. Acesta este de s u p r a s o l i c i t a r e când factorii care acționează, prin forță, intensitate și semnificație pentru noi, agresează capacitățile de adaptare, sau de s u b s ol i c i t a r e când factorii doriți care acționează lipsesc, n-au relevanță, generează indiferență supărătoare sau plictis. Este trăit acut, episodic sau se cronicizează. Fizic și psihic suntem marcați și de factori pozitivi trăiți cu intensitate – îndrăgostire, reușită și succes, vești surprinzătoare de câștig material, primirea neașteptată a unei moșteniri – dar și de febra pregătirii pentru examene, pentru căsătorie, organizarea expedițiilor și a călătoriilor importante și cu miză mare. Astfel de bucurii sunt generate de e u s t r e s, unele pot fi chiar fatale. Dar, de cele mai multe ori, suntem marcați și afectați de suprasolicitarea factorilor negativi care generează d i s t r e s u l sau, simplu, stres.
”Nu stresul este cel care ne omoară, ci reacția noastră relativ la acesta”, Hans Selye
Când acțiunea stresorilor este puternică, durabilă iar vulnerabilitatea noastră este ridicată, apar dificultăți decizionale, stări de indispoziție și de oboseală cronică, inapetența de a acționa, sentimentul inutilității. În timp, se instalează boli respiratorii, digestive, circulatorii, afecțiuni psihice: anxietate, iritabilitate, nevroze, psihoze. Depresia, una dintre bolile secolului, vine cu tristețe profundă, ipohondrie, inapetența pentru activități anterior agreate, intoleranța față de cei din jur, lipsa stimei de sine, descurajarea, disperarea. Se apeleză uneori la consumul în exces de alcool, la consum de stupefiante, la încercări și reușite de suicid. Chiar dacă stările stresante nu sunt grave, le putem amplifica mental efectele distructive. În cazuri grave se apelează la servicii medicale și psihoterapeutice, unele sunt din genul mindfulness, de origine orientală (yoga, buddhistă, zen), ce recomandă exerciții de respirație, de autocunoaștere, de autostăpânire, de activizare a intențiilor de exprimare profesională, a preocupărilor generatoare de satisfacții, de rezolvare a conflictelor și de ameliorare a relațiilor interpersonale.
Știința care studiază aceste fenomene și procese se numește s t r e s o l o g i e. Bazele acesteia au fost puse de medicul și biochimistul canadian de origine austriacă HANS SELYE (1907-1982). Părintele teoriei clasice a stresului s-a născut în Viena, în 1907, tatăl era maghiar, mama, austriacă. A copilărit și a urmat școala în Komarno, provincie a Austro-Ungariei, ce va intra în teritoriul Cehoslovaciei, azi, al Slovaciei. A făcut studii de medicină și biochimie la Praga, Paris, Roma. În 1929 a devenit medic iar în 1931 a obținut titlul de doctor în medicină. Cea mai importantă etapă a activității profesionale a desfășurat-o în Canada, la Montréal, unde a fost directorul Institutului de Medicină și Chirurgie Experimentală ce s-a transformat în Institut Internațional de Cercetarea Stresului.
Savantul canadian a lăsat posterității o operă cuprinzând 30 de cărți și peste 1500 de studii de specialitate, foarte cunoscute fiind ”Stresul vieții”, 1956, ”De la vis la descoperire”, 1964, ”Stres fără distres”, 1975. Cercetătorului canadian i se datorează punerea în circulație a termenilor: sindrom general de adaptare (sindrom de stres), energie de adaptare, hormoni de stres, distres, eustres etc. Gândirea sa științifică a fost influențată de ideile înaintașilor: Claude Bernard (1813-1878), fondatorul medicinei experimentale, Louis Pasteur (1822-1895), unul dintre străluciții fondatori ai bacteriologiei moderne, părintele microbiologiei, creatorul vaccinului, Walter Cannon (1871-1945), fiziolog american ce a dezvoltat teoria homeostaziei (echilibrul mediului interior). A murit în 1982, probabil, din cauza stresului. Cercetările au fost continuate de mulți alții, între care, Meyer Friedman (1910-2001), Ray Rosenman (1920-2013).
Se poate trăi fără stres? NU. De ce ? Fără stimuli stresanți nu se poate trăi, nu putem progresa, nu am avea motivația afirmării în viața profesională, a obținerii propriilor performanțe, a întrecerii cu alții și cu noi înșine. Nu am putea trăi satisfacția reușitelor, succeselor, ar dispărea sensul vieții. Evident, contează, pentru propria conștiință și pentru opinia celor bine intenționați, modalitățile prin care se ajunge la asemenea rezultate – muncă, talent, perseverență, competitivitate, spirit de sacrificiu. Condamnate moral și juridic sunt căile de acces la reușită și succes prin intrigă, fraudă, șantaj, corupție, crimă etc. La nivel social, fără stimuli stresanți nu ar fi posibil progresul științific, tehnic, artistic, sportiv. O dovadă a rolului pozitiv, stimulativ al stresul în comportamentul uman îl constituie experimentul realizat, cu ani în urmă, cu studenți americani care au acceptat să stea izolați de orice fel de stimuli. S-au analizat timpul de rezistență al fiecăruia și formele de manifestare: modificări digestive, circulatorii, stări de neliniște, agitație, nervozitate. Erau forme de manifestare ale stresului de subsolicitare.
Există soluții de luptă antistres ? DA. Esențiale sunt modul de raportare, modul de percepere a stimulilor, analiza gradului lor de periculozitate, perspectiva avantaje – dezavantaje și evaluarea propriilor forțe. Decizia de l u p t ă sau f u g i ne aparține. Sunt strategii antistres – incluse în teoria c o p i n g sau managementul s t r e s u l u i.
Coping sau managementul stresului
Putem preveni să suportăm efectele nocive ale stresului, ne putem pregăti pentru a lupta împotriva agresivității stresorilor, acționând în mai multe direcții:
Prof.univ.dr. Elena MACAVEI
Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |