Tribuna
sibiu innovation days
Zbor umanitar în sprijinul sinistraților sirieni
Zbor umanitar în sprijinul sinistraților sirieni
© MApN

O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul Siriei. Avionul a transportat medicamente și produse medicale, "în contextul eforturilor de combatere a efectelor negative ale cutremurului din 6 februarie", transmite Ministerul Apărării.
Misiunea s-a executat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență. Aeronava a decolat din Baza 90 Aeriană Otopeni, în jurul orei 8.00, cu destinația Beirut, Liban. Donația de medicamente a fost realizată, prin intermediul Ministerului Sănătății, de companii farmaceutice private, respectiv Zentiva Group, Antibiotice Iași și Terapia S.A.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact din partea României, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Republica Siria pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat pe teritoriul acestora.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Astra Film Festival

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Tribuna
Licitatie publica