TIFF Sibiu la ediţia a 18-a: filme în Piaţa Mare, la CineGold şi la FDGR, între 12 şi 15 septembrie

Transilvania International Film Festival – TIFF, considerat cel mai important festival de film din țară şi-a anunțat cea de-a 18-a ediție la Sibiu, între 12 şi 15 septembrie. Sub sloganul "in a reelationship", TIFF Sibiu va aduce pe ecrane, în Piața Mare, la CineGold și la Forumul German, filme românești în premieră, blockbustere americane, documentare despre muzică și "un focus pe filmul german", la aeveniment mai fiind aşteptaţi regizori, actori și scenariști. Printre cele peste 30 de filme din program se numără și cele mai așteptate producții românești ale anului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La filmele rulate în cadrul TIFF în Piața Mare, intrarea este liberă. Accesul la proiecțiile dedicate copiilor se face în baza rezervării unui bilet cu valoare 0.

Printre filmele care vor rula sunt "Moromeții 3" (regia Stere Gulea), care va avea o avanpremieră specială, în prezența echipei, la TIFF Sibiu. Este ultimul film din trilogia lui Stere Gulea bazată pe romanele lui Marin Preda. Un alt film românesc prezent la TIFF va fi "Anul Nou care n-a fost", debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mureșanu care a avut premiera în secțiunea "Orizzonti" a Festivalului de Film de la Veneția. Cu o distribuție impresionantă – Maia Morgenstern, Rodica Lazar, Rodica Negrea, Diana Gheorghian, Nelu Serghei, Claudiu Istodor, filmul "Rusalka" (regia Claudiu Mitcu) ne prezintă cinci vechi prieteni care petrec câteva zile împreună în stațiunea în care mergeau în tinerețe. Unul dintre ei le va da o veste care le va tulbura vacanța și viața.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În programul TIFF Sibiu se mai găsesc și alte filme românești noi, precum "Clasat" (regia Horia Cucuta, George Ganeard), o poveste construită ca o anchetă de presă care a câștigat Premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF.23, sau "Unde merg elefanții"  (regia Gabi Virginia Șarga, Cătălin Rotaru), o poveste de iubire și prietenie între trei personaje aflate într-un moment greu al existenței lor. 

Alte filme care vor rula la TIFF sunt "O viață remarcabilă"/"One Life" (regia James Hawes, Marea Britanie, 2024), cel mai recent film cu Anthony Hopkins, "Mai Decembrie"/"May December", regia Todd Haynes, SUA, 2023) și "Longlegs" (regia Oz Perkins, SUA, 2024).

Documentare despre formaţii rock 
 
Iubitorii de muzică vor putea descoperi trei documentare despre formații rock: "Mogwai: dacă stelele ar avea sunet"/"Mogwai: If The Stars Had A Sound", (r. Antony Crook, Marea Britanie, 2024), "Povestea Gogol Bordello"/"Scream of My Blood: a Gogol Bordello Story", (r. Nate Pommer, Eric Weinrib, SUA, 2023) și "Povestea lui Syd Barrett & Pink Floyd" ("Have You Got It Yet? The Story of Syd Barrett & Pink Floyd" (r. Roddy Bogawa, Storm Thorgerson, Marea Britanie, 2023).
 
O selecție de film contemporan vorbit în limba germană va fi prezentată în cadrul secțiunii Zilele Filmului German, cu sprijinul Goethe Institut. Documentarul despre dansatori "Dansează în ritmul inimii"/"Dancing Heartbeats", (r. Lisa Wagner, Germania, 2024), "Eu și Sisi"/"Sisi und Ich", (r. Frauke Finsterwalder, Germania, 2023) cu Sandra Hüller, sau multi-premiata comedie "Când va fi, în sfârșit, din nou așa cum nu a fost niciodată"/"Wann Wird Es Endlich Wieder So, Wie Es Nie War", (r. Sonja Heiss, Germania / Belgia, 2023) sunt doar o parte dintre titluri.
 
Programul complet al celor patru zile de festival poate fi descoperit pe sibiu.tiff.ro si pe pagina de Facebook a Festivalului. Programul poate suferi modificări în caz de vreme nefavorabilă. 

Autor
03 septembrie 2024 la 12:03
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 9 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 10 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 15 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit