Și a căzut la picioarele Lui, mulțumindu-i (Luca 17.11-19)

Suntem dinaintea unei minuni de care tare, tare am avea nevoie la vremea pandemiei de acum. Dar nu spun, mă rog, scriu aceasta negând nevoia de toate celelalte minuni prin care Hristos se așează ca Domn și Dumnezeu în mijlocul unei omeniri bolnave. Atunci. Ca și acum, vă asigur. Începutul capitolului al 17-lea al Evangheliei după Luca ne vorbește despre prilejul de păcat. Dintre cuvintele acestei prime părți de învățătură cele mai frumoase îmi par acestea: „Fiți atenți la voi înșivă! Dacă fratele tău își va greși, mustră-l, iar dacă se pocăiește, iartă-l! Dacă fratele tău îți va greși de șapte ori pe zi și dacă de șapte ori pe zi se va întoarce la tine spunând: Îmi pare rău!, iartă-l” (Luca 27.3-4). În contextul acesta, în care încurajează schimbarea relației umane prin iertare, Domnul Hristos este provocat de către Apostoli: „Sporește-ne credința!”(Luca 17.5). Și Domnul încurajează pe ucenicii Săi, și prin ei pe noi, să înțelegem că a  crede înseamnă a sluji. Fără emfază și aere de funcționari ai Lui. Ci amintindu-ne mereu aceste cuvinte-cheie: „La fel și voi, când faceți ce vi se poruncește, să spuneți: Suntem slujitori netrebnici, am făcut ceea ce eram datori să facem!” (Luca 17.10).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest context plasează Evanghelistul Luca povestea întâlnirii între Mântuitorul Hristos și cei 10 leproși. Pe cale între Galileea spre Ierusalim- zonă nu foarte bogată în așezări mari- în dreptul unui sat, un grup de leproși îi cer lui Hristos vindecare: „Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi!!” (Luca 17. 13). Strigă, să ne înțelegem, nu din disperare- nu-i vorbă, noi strigăm unii la alții și când suntem aproape – ci din nevoia practică de a reduce prin glas distanța. Erau carantinați, cum am spune astăzi, în condiții foarte stricte. Citind atent îndrumările legate de sănătatea comunitară ați fi uimi azi cât de mult se asemănă cu ceea ce ni se aplică nouă. Atât că rigoarea ascultării era alta și respectul pentru sănătatea celuilalt, pentru confortul și siguranța lui, erau mai importante, prin voia lui Dumnezeu, decât propriile interese. Unii ar spune- și o spun- dictatură. Domnul Hristo spune a fi împlinire de Lege. Cei zece primesc poruncă să meargă la Ierusalim, care cel mai probabil nu era departe, și să se arate preoților de la Templu care aveau, în vremea aceea, misiunea de a adeveri vindecarea de lepră ori altă boală grea. E motivul pentru care vedem la Vitezda rezervorul de amărâți ai Țării Sfinte, al lumii, îndrăznesc să spun. Acolo se adresau strâmbii și uscații, cei cu diferite curgeri și cei care trăiseră ca muribunzi. Dar puțin, foarte puține erau cazurile de vindecare care trebuiau să fie atestate. Dacă vreți funcționarii Templului angajați în această misiune șomau. Nu în ziua aceea. Zece leproși care sunt trimiși către ei bolnavi, pe cale, se vindecă. Era în ei și credința și nădejdea despre care Domnul Hristos numai ce vorbise Apostolilor. E lecția deplină a pedagogiei Sale că nu explică totul numai prin parabole, prin texte. Ci și prin viață, prin pretexte de viață. Putea Domnul să exprime adevărurile mărturiei Sale printr-o parabolă, o poveste. Dar nu avea cum să stabilească un adevăr atât de profund precum credința ascultătoare precum prin întâlnirea aceasta. Dintre lepră și vindecare.

Întâlnirea e grea de înțelesuri și din alt punct de vedere. Câtă vreme cei zece au fost leproși cetățenia lor a fost identică: leproși. Vindecați, unul este samarinean (Luca 17.16). își pierde confortul bolii, am spune astăzi, și i se deschide dinainte realitatea unei cetățenii de mâna a doua. Câștigă în vindecare dar pierde în vindicativ, în politic. Și să fi vrut samarineanul nu putea merge la Templu. Nu putea intra în Ierusalim. Sănătos nu mai era prilej de milă și facere de bine. Dar nu se pierde cu firea. Conștientizează că în lipsa Templului întoarcerea trebuie să o facă spre Vindecător. Și o face. Se aruncă la picioarele lui mulțumindu-i. Ceilalți nouă îndeplineau norma, legea arătării la Templu. Nu au mai îndeplinit și legea iubirii, mulțumind Vindecătorului. Să nu vă închipuiți că s-au îmbolnăvit la loc. Nicidecum. Au pierdut bucuria de a-l bucura pe Hristos. Ca mulți dintre noi care credem că în CV-ul nostru noi suntem principalii autori ai binelui ori carierei noastre.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lecția se încheie cu aceste cuvinte ale Domnului: „Ridică-te și mergi! Credința ta te-a mântuit” (Luca 17.19). O nouă dezlegare. De data aceasta nu mai este trimis la Templu ci în Lumea-Templu în care Hristos adeverește, prin minuni, puterea firii umane de a trăi minunea. E credința aceea pe care o cereau sporită Apostolii. E credința aceea a împlinirii a ceea ce aveam datoria să facem. Tradiția Bisericii consemnează întoarcerea în Samaria a omului ce fusese lepros și propovăduirea lui despre vindecarea sa. Cum el însuși avea să împlinească, în numele lui Hristos, după Pogorârea Duhului Sfânt minunea vindecării multor bolnavi de lepră. Poate că nici nu este așa. Dar privind la pilda credinței sale luminate de Duh Sfânt n-avem cum să nu-i invidiem intuiția întoarcerii la Hristos pentru a aduce mulțumire. Nu avem cum nu învăța că acolo unde orizontul administrativ al Templului (Bisericii, de ce nu) sufocă bucuria și o limitează vine Hristos și bucură întoarcerea omului. Străinul acesta (Luca 17. 18) ne reprezintă pe toți cei care, vindecați, avem unde ne întoarce pentru a ne întâlni Vindecătorul. Poate că este cumpăna clipei istorice prin care trecem să nu înțelegem unde este sursa vindecării și să o batjocorim cu superioritate. Pentru noi însă, samarineanul acesta cuminte și înțelept, deschide Evanghelia către neamuri până la capătul veacurilor. Prin el noi toți putem să venim la Hristos fără a mai trece prin Templu pentru a primi adeverire de vindecați. Acum botezul este poartă vindecării. Iar Botezul este Hristos!

Autor
15 ianuarie 2022 la 17:14
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 40 minute
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 7 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Spectacol de foc și lumini în Piața Mare. Mihai Mărgineanu a încheiat seara cu succes
Mii de oameni au umplut sâmbătă seară Piața Mare din Sibiu pentru a admira un spectacol impresionant  intitulat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Scriitorul nigerian care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, fraierit de un taximetrist bucureștean. I-a luat 400 euro până în centrul Bucureștiului
Wole Soyinka este scriitorul nigerian, laureat al Premiului Nobel, care a primit sâmbătă o stea pe Aleea Celebrităților...
Actualitate
1 min de citit