Articol
Marți, 28 noiembrie, în frumoasa și impunătoarea sală a căminului cultural din Rășinari, s-a organizat o mare sărbătoare, dedicată Sf. Ierarh Andrei Șaguna, la 215 ani de la naștere și 150 de ani de la trecerea în veșnicie. În fiecare an, de ziua Sf. Andrei, rășinărenii participă la slujba religioasă și la procesiunea pe străzile comunei, un adevărat pelerinaj în memoria celui care a fost și este considerat un mare și adevărat „ocrotitor al Rășinariului”. De altfel, chiar stema Rășinariului include „cocostârcul”, simbol preluat din blazonul mitropolitului Andrei Șaguna, înmormântat în cimitirul bisericii Sf. Treime din Rășinari.
La ediția a V-a, proiectul „Generații de … rouă, în Rășinari” a demonstrat că a ajuns la maturitate, 169 de participanți înscriindu-se pentru reușita expoziției – concurs de interpretare artistică a patrimoniului material și imaterial, definit prin cele patru teme: portretul Sf. Ierarh Șaguna, biserica Sf. Treime, mormântul mitropolitului Andrei Șaguna și o cruce sau troiță (reprezentativă pentru concurent). Astfel, întregul cămin a fost împodobit cu lucrările concurenților (marea majoritate elevi), o adevărată expoziție de talent și măiestrie. Gazda întregii manifestări a fost prof. dr. Daniela Secu – directorul Școlii Gimnaziale Octavian Goga, președintele Asociației Toți pentru Școala Bucuriei (fondată în 2022) și organizator al evenimentelor proiectului cultural-educativ, inclus pe Agenda Culturală 2023 a Consiliului Local și Primăriei Comunei Rășinari.
Deschiderea oficială a început cu intonarea imnului de stat al României, scurta rugăciune de binecuvântare și alocuțiunea primarului Bucur Bogdan încheindu-se cu prezentarea invitaților. Au onorat prin prezență, întreaga conducere a comunei Rășinari, în frunte cu primarul Bucur Bogdan și viceprimarul Adrian Iliuț, membrii consiliului local, prof. univ dr. prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă Sibiu – pr. Constantin Necula, părintele protopop al Săliștei Petru-Toader Damian, preotul Adrian Roman – consilier social al Arhiepiscopiei Sibiului și preot paroh în Cristian, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă, preoții celor trei parohii din comună – pr. Nicolae Jianu, pr. Ioan Sima, pr. Ioan Șovrea, pr. Ioan Avram, pr. Nicolae Streza, pr. Ionel Banciu (profesor de religie și preot paroh în Scorei), conducerea Școlii Gimnaziale Sava Popovici Barcianu – director prof. Ileana Carmen Dămean, conducerea Grupului de Acțiune Locală Mărginimea Sibiului, reprezentată de doamna Marina Bogdan, precum și toate cadrele didactice din Școala Gimnazială Octavian Goga Rășinari.
Vizibil emoționată de asistența prezentă, prof. dr. Daniela Secu a rugat distinșii invitați să prezinte viața și opera Sf. Ierarh Andrei Șaguna, moderator al manifestării fiind decanul de vârstă al preoților parohi din Rășinari, părintele Nicolae Jianu. Acesta, împreună cu părintele prodecan, prof.univ.dr. Constantin Necula – unul dintre cei mai populari și cunoscuți preoți ortodocși – și părintele protopop Petru-Toader Damian, au prezentat principalele repere din viața și activitatea marelui înaintaș, o bună parte din acestea fiind legate de Rășinari. Audiind prezentările invitaților și imaginile foto și video ale elevilor concurenți, am realizat că în sec al XIX-lea – când episcopul Andrei Șaguna cerceta Rășinariul -, acest cămin nu exista, fiind edificat în perioada interbelică prin efortul întregii comunități, purtând – un timp – numele revoluționarului pașoptist Nicolae Bălcescu (?). Vicarul Andrei Șaguna, a vizitat (pentru prima dată) comuna – la 25 martie 1847 – eveniment înscris cu litere de aur în istoria școlii (monument istoric, fondat la 1836), cu această ocazie decretând ca „această sărbătoare a Buneivestiri să fie privită de Patroana școalelor”. În context, se cuvine a aminti cele scrise de cel mai apropiat colaborator al mitropolitului, arhimandritul Nicolae Popea: „Mitropolitul Șaguna era omul ordinei, adeseori recita el cuvintele cunoscute: Ordo est anima rerum! (Ordinea este sufletul lucrurilor) în casă și în afară de casă, în oficiu și afară de oficiu, în toate și pretutindeni”. De altfel, chiar din interpretarea heraldicii stemei șaguniene (așa cum este explicată în epistola marelui mitropolit), reținem: „Cele șapte coline semnifică cele șapte virtuți creștinești, și anume: smerenia, milostivirea, curăția, dragostea de aproapele, cumpătarea, blândețea și trezvia, a căror practicare mi-am propus-o ca țel al vieții. Cocostârcul ținând globul într-un picior semnifică grija neadormită cu care m-am străduit în vremurile grele din urmă pentru a cultiva fidelitatea și atașamentul nezdruncinat al românilor transilvăneni față de monarhul lor legiuit”. Astăzi, toți copiii ar trebui să cunoască „virtuțile cerești”, enumerate cum nu se poate mai sugestiv de poetul roman Aurelius Prudentius Clemens, în lucrarea sa „Bătălia sufletelor”, sub forma conflictului dintre virtuți și vicii: smerenia (humilitas) – aroganță, caritate (caritas) – avariție, castitate (castitas) – poftă, răbdare (patientia) – furie, moderație (temperantia) – lăcomie, bunăvoință (humanitas) – invidie, sârguință (industria) – lene (!). Știați că Sf. Andrei Șaguna a insistat permanent pe îndemnul „Aveți-vă în pace, nu vă sfădiți”!.
În fapt, nimeni nu ar trebui să uite că virtutea (lat. virtus) este – prin excelență – un comportament care demonstrează standarde morale înalte: a face ceeace este bine și a evita ce este greșit! Într-o lume în care toți copiii cunosc provocările alegerii între lumea reală și cea virtuală, numai prin proiecte creative, aceștia pot fi pregătiți să discearnă valențele identitare și oportunitățile spațiului în care s-au născut și în care s-au format! Iar arta nu ar trebui să rămână obiect de studiu muzeal, spiritul artistic trebuind sădit în sufletele generațiilor viitorului, ca o minimă garanție a edificării unui univers durabil și acceptabil.
Aici, se cuvine a menționa că este primul an, în care, alături de elevil Școlii Gimnaziale „Octavian Goga", au participat cu lucrări și elevi de la Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu" Rășinari. Alături de elevi au prezentat lucrări și fostele eleve, – în prezent liceene – Carla Cazan, Ioana Isdrailă, Selena Cotoară, respectiv două studente, Carmen Ostafi și Teodora Blezu. Au concurat cu lucrări și profesorii școlii, din rândul acestora amintindu-i pe prof. Simona Petrescu, prof. pt. înv. primar Adriana Dragoș și prof. pt. înv. preșcolar Anamaria Ciontea; la acestea s-au adăugat lucrările unor pictori deja consacrați precum ec. Gabriela Ciurea, Dan Balteș, Alexandru Petru Antonescu și dr. Adrian Stoia, aceștia fiind prezenți la fiecare ediție, inițiată și organizată, cu sprijinul Asociației Ecomuzeul Regional Sibiu. Toți au fost felicitați și încurajați să continue proiectul, fiind apreciate prin vot lucrările expuse, jurizarea urmând a fi anunțată public la serbarea de final de an, când se vor distribui și materialele de promovare, executate cu lucrările premiate: calendare, vederi și lucrarea anuară, de prezentare a identității locale și interpretarea patrimoniului local prin traseul tematic „Pe urmele Sf. Ierarh Andrei Șaguna, în Rășinari”. A fost felicitată întreaga echipă a proiectului: coordonator dir. prof. Daniela Secu, prof. Iulia Neagoe, prof. Mihaela Stoia, prof. Ionică Rusu, prof. Iulia Gheorghiu, prof. Ionel Banciu, prof pt. înv. primar Ioana Tălpescu, prof. pr. inv. preșcolar Anamaria Ciontea, prof. Anita Milea, prof. Liana Berengea, prof. Adriana Dragoș, prof. pt. inv. primar Rodica Câmpean.
La final, toți cei prezenți au dorit să facă o fotografie de grup – pe treptele căminului cultural -, imagine istorică ce a dorit imortalizarea unui moment cu adevărat memorabil, în istoria comunei Rășinari.
Proiectul cultural nu s-a încheiat, toți participanții fiind invitați să participe și la evenimentul premierii!
În context, amintim cugetarea marelui filozof și istoric al religiilor, Mircea Eliade: «Nu orice pagină românească merită să fie scrisă. Nu toți ciobanii din poezia noastră modernă sunt ciobanii din Miorița. Nu toți fagii literaturii românești sunt fagii lui Eminescu». Marele mitropolit – prezent în stema comunei Rășinari, prin simbolul aprobat – nu are niciun bust și nicio instituție locală care să-i conserve și promoveze memoria! Cred, că este oportun – în acest an omagial -, să înaintăm propunerea publică pentru ca Primăria și Consiliul Local al comunei Rășinari să acorde denumirea „Sf. Andrei Șaguna” căminului cultural din Rășinari, instituție publică reprezentativă pentru întreaga cultură rurală sibiană! Iar proiectul „Generațiilor de … rouă” merită a fi scris în filele de aur ale istoriei comunei Rășinari! Vă invităm să redescoperiți Rășinariul, pe urmele Sf. Ierarh Andrei Șaguna și să lecturați poeziile poetului pătimirii noastre – Octavian Goga – unul din cei mai importanți artizani ai Marii Uniri, dar și sfaturile și învățăturile marelui mitropolit, pe fațadele mândrelor case ale rășinărenilor!
La mulți ani, tuturor rășinărenilor care cred și respectă virtuțile creștinești! Marius HALMAGHI