Revine Frontul Salvării Naţionale sau cum să ne coalizăm de dragul puterii

"Trăim un moment istoric. () Cu toții știm și recunoaștem că victoria de care se bucură întreaga țară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naționalitățile și, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit (…) sentimentul demnității naționale. Un merit deosebit îl au cei care ani de zile și-au pus în pericol viața, protestând împotriva tiraniei.Se deschide o pagină nouă în viața politică și economică a României. În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naționale (…) care grupează toate forțele sănătoase ale țării, fără deosebire de naționalitate, toate organizațiile și grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertății și demnității în anii tiraniei totalitare. Scopul Frontului Salvării Naționale este instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Poate multora, "născuţi în libertate" nu le sună nicicum chestia de mai sus, deci, pentru cei care şi-au deschis mai târziu aparatele de radio, menţionăm că este vorba despre declaraţia de înfiinţare a primei structuri politice de după căderea regimului comunisto-ceauşist, anunţată în direct pe 22 decembrie 1989 la Televiziuena Română (proaspăt) Liberă, de însuşi viitorul dar deja alesul lider al ei, Ion Iliescu: FSN, Frontul Salvării Naţionale, mama partidelor care acum se consideră unele de stânga, altele de dreapta. Plus altele istorice care s-au coalizat profitabil ulterior.

Ce era FSN? O alianţă, o coaliţie care, teoretic, să aducă ordine în România tulburată din temelii de Revoluţie şi de schimbarea de regim din 1989, care să SALVEZE ţara de duşmanii dinăuntru şi de dinafară şi practic, să se aboneze la putere, sub diverse forme şi stări de agregare, cât mai mult timp, că este profitabil. Deci toţi care strigă acum că vreme de 30şi de ani Ăia au fost la putere şi ne-au nenorocit, fac aluzie direct sau nu, la FSN.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Un FSN ceva mai european. Dar tot FSN

După aventura electorală (că altfel nu-i putem spune), din noiembrie, soldată cu "mica resetare" a alegerilor (şi nu doar a lor), partidele "de top" au decis că e bine ca să se coalizeze împotriva unui duşman comun, care, oricum am întoarce-o, tot AUR ne iese, sub auspiciile unui "guvern și a unei majorități parlamentare pro-europene". Au bătut palma pentru o viaţă mai bună şi să (le) fie bine, din nou, Partidul Social Democrat cu Partidul Naţional Liberal (conform tradiţiei recente de după "războiul cu PSD nu s-a încheiat, mai avem o luptă, mai avem un pas"). Declaraţiile belicoase ale unora despre ceilalţi au fost puse iar la sertar, că vorba aia, aşa erau vremurile atunci. Alături de ei mai sunt, conform tradiţiei, UDMR – veşnicii câştigători dincolo de rezultalele alegerilor şi bingo, cel mai vehement adversar al PSD (şi PNL): USR. Care de data aceasta a bătut şi ea (că e uniune, adică se identifică de gen ca feminină) palma taman cu "penalii", cu "corupţii", cu "ciuma roşie"/"albastră" cu cea mai proastă guvernare şi mai intraţi şi voi pe paginile lor de febeu să le faceţi vizualizări, că eu le fac destule).

Scopul este unul nobil: înfiinţarea unei coaliţii "pro-europeană și euroatlantică". Asta de parcă nu am fi nici europeni, nici euroatlantici, adică legaţi prin tratate şi alte chestii diplomatice, iar vreun posibil "-exit" s-ar face aşa, cum pleci tu de la lucru, "ceau-ceau, o zi faină, vorbim". În plus, se vehiculează numirea unui candidat comun ("eroul pozitiv") la fel de euroatlantic la prezidenţiale. Adică pe româneşte, ne aliem ca să iasă sigur al nostru. Care, în mod sigur, să lupte cu un candidat de la "băieţii răi" care oricum am întoarce-o, tot AUR ne iese. Adică aş pune un mic pariu că viitorul preşedinte se poate numi Ilie Bolojan pentru că, aia, cum se zice, "el întruneşte". Scopul (care scuză mijloacele) at fi "formarea rapidă a unui guvern pro-european", de parcă ar exista şi ar putea supravieţui în România un guvern anti-european. Apoi "un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare și reforme și care va avea în vedere prioritățile cetățenilor României". Adică o mostră superbă de neo-limbaj de lemn care nu spune mare lucru sau spune tot aia de până acum. Apoi, "creșterea ritmului actual de investiții și a reformelor din PNRR". De parcă ar fi nevoie de o coaliţie pentru asta, că o puteau face când era şi guvernul "love" PSD-PNL de până acum. Dar să vedem ce spun participanţii la epicul acţiunii.

Ciolacu: "un singur obiectiv național – stoparea forțelor extremiste"

Într-o postare pe facebook, preşedintele PSD; Marcel Ciolacu, încă de acum patru-cinci zile afirma că "Acum, sunt extrem de importante validarea mandatelor noului Parlament și realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină numirea rapidă a unui nou guvern, a cărui prioritate este continuarea traseului european de dezvoltare a României". "PSD a semnat, alături de PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților, un acord în acest sens și consideră că în acest moment partidele trebuie să pună mai presus de interesele proprii un singur obiectiv național – stoparea forțelor extremiste. Numirea noului guvern pro-european este un semnal important pentru mediul economic și pentru investitorii străini, ținând cont de reacțiile îngrijorătoare din ultimele două săptămâni. Totodată, numirea noului guvern este esențială pentru a putea proteja veniturile românilor și pentru a construi un buget pentru 2025 care să garanteze continuarea proiectelor de investiții pe bani europeni", se mai posta pe facebook, pe pagina sa.

Din cele spuse aici reiese că ideea nici nu este o surpriză, el susţinând o coaliţie mai extinse încă de dinainte de anulatul tur doi: "În fața acestei realități, o voi sprijini pe doamna Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Am demarat deja construcția unei majorități parlamentare și guvernamentale pro-europene, care să o susțină pe doamna Elena Lasconi la votul de pe 8 decembrie".

Ilie Bolojan – "prioritățile cetățenilor României"

Preşedintele interimar al PNL, (după rapida dispariţie din spaţiul public a lui "viitorul preşedinte al României Nicolae Ionel Ciucă") Ilie Bolojan, după introducerea de rigoare cu "formațiunile pro-europene" şi proiectele imediat următoare, spune că s-a convenit "că este necesar un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică". "Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele pro-europene își asumă această responsabilitate. Partidele pro-europene se angajează să crească încrederea în instituții și în clasa politică, prin bună guvernare, transparență în cheltuirea banului public și respect față de cetățean", mai spunea Bolojan, pe pagina de facebook.

Lasconi – "să trăim în pace și în siguranță"

Preşedintele şi candidat din partea USR, Elena Lasconi, a renunţat la acuzaţiile referitoare la anularea turului doi şi a dat mâna exact cu duşmanii declaraţi şi asumaţi ai Uniunii. Nu mai e nimeni "penal", suepreroul negativ Dragnea a dispărut în negura vremilor, postările ciudate despre Viorica Dăncilă au rămas în arhive, urletele cu "Pesede- Ciuma roşie" s-au dat pe mute. Acum suntem prieteni, suntem chiar creştini.

"România trece printr-un moment foarte greu. Dar îl depășim cu calm, cu măsuri ferme și dialog. Așa că în această seară am stat la masă cu toate partidele proeuropene și am convenit: să facem un guvern al forțelor politice proeuropene și să punem la punct un program realist de guvernare; să ne concentrăm să atragem banii din PNRR și să facem reformele necesare, să tăiem cheltuielile inutile ale statului și să reducem birocrația; să discutăm despre posibilitatea unui candidat comun la alegerile prezidențiale.

Voi face tot ce îmi stă în putință ca românii să o ducă mai bine, să trăim în pace și în siguranță în țara pe care o iubim!", a postat şi Lasconi pe pagina sa de facebook.

Kelemen Hunor – ceva scurt şi la subiect

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a postat doar căteva rânduri în maghiară: "Erős parlamenti többség, közös kormányzás a PSD-vel, a PNL-vel, az USR-vel és a nemzeti kisebbségek támogatásával, közös államfőjelölt és mielőbbi államelnök-választás. Ebben egyeztünk meg ma este". Adică, tradus aproximativ, "O majoritate parlamentară puternică, guvernare comună cu PSD, PNL, USR și sprijinul minorităților naționale, un candidat comun la șeful statului și alegeri prezidențiale anticipate. Asta am convenit în seara asta".

Adică, toată vorbăria şi lozincăraia oficială emisă de celelalte partide, concentrată în trei rânduri.

Nicolae Ciucă – apel la maturitate şi respect

Nu ştiu, de când a fost practic (deşi prin demisie proprie) debarcat pe repede înainte (de parcă ar fi fost unicul vinovat de eşecul la alegeri) Nicolae Ionel Ciucă mi-a câştigat o oarecare simpatie. Aşa că am zis că merită să spunem şi părerea lui, mai ales că super-presa vietzi îl ignoră pe cât îl cultiva în urmă cu ceva luni.

O postare a lui veche de cinci zile (să zicem, dar e şi în funcţie de când citiţi ce e aici) Ciucă spune că el, "ca fost candidat și lider al Partidului Național Liberal", înțelege "pe deplin importanța legitimității procesului electoral". "De aceea, susțin toate eforturile necesare pentru clarificarea oricăror suspiciuni și pentru garantarea unui scrutin corect, care să reflecte voința reală a cetățenilor".

"Situația actuală reprezintă un test dificil pentru instituțiile noastre democratice. Doar prin dialog deschis, transparență și respectarea statului de drept putem depăși acest moment și întări încrederea cetățenilor în viitorul României.

România are nevoie de stabilitate, viziune și colaborare între toate forțele politice responsabile. În aceste momente de incertitudine, vă îndemn să rămânem uniți și să acționăm cu maturitate și respect reciproc. Împreună, putem construi un viitor mai bun pentru generațiile care vin", a postat Ciucă.

 

USR în general: de la nimic la părerile altora

Având în vedere că în afară de Elena Lasconi mai sunt şi alţi membri în acum câştigătorul USR la guvernare ca parte din "noul FSN", am fost curioşi să vedem şi părerile altor "mari" ai partidului.

Cel puţin la nivelul zilei de miercuri, 11 decembrie în jurul amiezii, ave(a)m aşa:

Cătălin Drulă: un apel electoral că a început turul 2 în Diaspora şi că în Noua Zelandă au votat primii doi. "Fie să alegem Europa și Vestul". Adică pe româneşte, nimic pe subiect.

Dan Barna, ex-candidat USR-PLUS la prezidenţialele din 2019, acum europarlamentar, şi-a pus un selfie cu Macron.

Cristian Ghinea este revoltat dar nu prin cuvintele proprii, ci ale lui Matei Udrea, care acuză că anularea alegerilor prezidenţiale aduce "prelungirea pe termen nedeterminat a mandatului celui mai hulit președinte din istoria post-1989 a României", că sunt "zero dovezi, zero arestați sub acuzarea de înaltă trădare ori de spionaj în favoarea unui stat străin". Că "dreptul fundamental al cetățenilor români de a-și alege singuri conducătorii a fost eliminat pe termen nedeterminat, dar probele pentru motivul invocat nu au apărut", că Georgescu este omul serviciilor, că se dă vina pe Lasconi şi că "am avut o lovitură de stat în care Sistemul a eliminat ultimul vestigiu al democrației". Dacă a postat asta, însemnaă că Ghinea îşi şi asumă părerile lui Udrea. OK.

Dar avem o postare din 28 noiembrie care sună, cum îi zice, funny pentru Noua Coaliţie:

"Aww, Marcel Nordis-Ciolacu zice că el oricum se retrage chiar și dacă îl bagă CCR in tur doi. Că el vrea numai si numai adevărul. Atât doar. De fapt, Marcel vrea sa rămână șef la bani la guvern și santajează cu CCR. Aia e schema. O să revin. Presedintia nu o mai pupă oricum, cine (…) l-ar vota după ce a ieșit mai prost ca Dăncilă? Se repliază borfașul și își face instrument de șantaj. Daca voia observatori la renumărare, PSD vota in BEC, acolo unde contează, nu pe Facebook. Decizia CCR, complet în afara legii și a logicii, e comanda lui Marcel, ca să aibă cu ce să șantajeze: vă permitem turul 2, dacă rămân eu la bani. Voi nu ați pufnit în râs citind aia cum vrea el doar adevărul? Ai găsit, băi, chitanțele de la jeturile Nordis? Chitanțele de la vila de protocol pentru Docuz? Hai cu adevărul!"

 

Morala: la ce (v-)am mai votat?

Vâzând această coalizare de dragul puterii, şi dincolo de motivaţia luptei împoptriva extremismului şi a salvării euroatlantismului de pe plaiurile mioritice, deja noi, alegătorii, ne întrebăm despre rostul de a mai merge la alegeri, atâta vreme cât, orice şi pe oricine ai fi votat, la final e tot aia, că uite, se poate aranja să fie bine pentru ei toţi, ca de obicei, pe spinarea şi cheltuiala contribuabilului, tot ca de obicei.

Iar coaliţia de acum seamănă cu FSN-ul de atunci, dincolo de scopurile sale declarat nobile şi corecte. Mai urmează să aflăm care este candidatul-minune "ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră". Sperăm să rămână unul singur, să nu ne mai deranjăm degeaba până la secţia de votare.

Autor
11 decembrie 2024 la 20:59
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 10 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 14 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit