Descoperirea Liturgică a Bisericii

Descoperirea Liturgică a Bisericii

Un volum de amplă anduranță științifică a văzut lumina tiparului spre sfârșitul anului trecut: Preot Lucian Vasile Petroaia, Lex orandi. Studii de teologie liturgică (Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2021, 540 pg.). Preocupat de o serie de aspecte ale istoriei liturgicului românesc, teza de doctorat chiar poartă numele „Liturghierul românesc-studiu liturgic” sub îndrumarea Părintelui Nicolae Necula, de vrednică pomenire, autorul acestor texte cuprinse în volumul Lex Orandi a oferit mereu puncte de vedere asupra istoricității culturii și spiritualității românești care au fundamentat o serie de deschideri interdisiciplinare, poate și de unde facultatea unde își desfășoară activitatea este aceea de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Două texte prefațează volumul: Un volum care îmbină armonios practica liturgică din viul vieții parohiale, cu știința academică și cercetarea teologico-liturgică– al Părintelui Profesor Viorel Sava, pp. 7-11- și Un ghid liturgic și catehetic folositor, deopotrivă, preoților și credincioșilor noștri– al Părintelui Lucian Farcașiu, pp. 12-14. Volumul Părintelui Lucian Petroaia se înscrie în efortul său din ultimii 15 ani, de evaluare și reevaluare a unor teme de liturgică practică și teoretică deopotrivă. Veți citi despre: Rânduiala Sfintelor Taine ale Botezului și Mirungerii, în edițiile românești ale Molitfelnicului (pp. 19- 41), Aspecte canonice, liturgice și practice privind înmormântarea pruncilor nebotezați, în Biserica Ortodoxă (pp. 43-73), Canonul pentru primirea Sfintei Împărtășanii: semnificații teologice și sensuri imnografice (pp. 74- 106), Rânduiala Logodnei și a Sfintei Taine a Cununiei, în edițiile românești al Molitfelnicului (pp. 107- 136), Slujba Sfântului Maslu- o analiză teologico-liturgică (pp. 137- 182), Rânduiala Sfintei taine a Maslului în edițiile românești ale Molitfelnicului și în practica liturgică a altor Biserici (pp. 183- 227), Locașul de cult ortodox, de la simbol la mistagogie (pp. 229- 257), O slujba liturgică rară: slujba încoronării (pp. 258- 342), Grija pentru cei adormiți în Domnul, în trecutul și prezentul Bisericii. Coordonate liturgic-istorice, semnificații teologice și aspecte pastoral-practice (pp. 344- 385), Clopotul: repere istorice, semnificații teologice, funcțiune liturgică (pp. 386- 4150, Vechi cărți bisericești, ne(mai)cunoscute astăzi (pp. 416- 446) și Viața liturgică, pastoral-misionară și cultural-educațională de la Dunărea de Jos, reflectată în tipărituri zonale reprezentative de secol XIX-XXI (pp. 447- 528). Suntem dinaintea unui parcurs ce ni se prezintă într-o elaborată geografie spirituală. O lectură dincolo de specialitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
06 ianuarie 2022 la 14:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 12 ore
AFC Agnita ratează promovarea în Liga 3
Echipa lui Dumitru Solomon a pierdut şi returul cu CSM Corona Braşov, campioana judeţului Braşov, disputat în această...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Acum 20 de ani, în iunie 2006
Acum 20 de ani, pe vremea asta, în iunie 2006, românii încă erau pe panta ascendentă a drumului...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 MIERCUREA SIBIULUI,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 20 ore
De la Hollywood, la Sibiu | Cum au ajuns la FITS John Malkovich, Bill Murray sau Baryshnikov
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 ore
FITS 2026: Sala Oglinzilor, neîncăpătoare la întâlnirea cu Cristian Mungiu. Festivalul intră în ultimele zile
Cea de-a șaptea zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a adus săli pline, conferințe...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibienii David Fîntînă şi Luca Dogaru, la loturile naţionale. Popa-Calotă este “secundul” naţionalei U18
Luca Dogaru şi David Fîntînă au fost convocaţi la loturile naţionale pentru acţiunile din această vară. Dogaru face...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu transferă din NCAA. Jordan Battle, noul conducător de joc al “galben-albaştrilor”. “E un shooter pur”
Al treilea jucător străin din lotul lui CSU Sibiu pentru sezonul 2026/2027 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A fost stabilit programul Superligii 2026/27. Reîntâlnire cu “Bătrâna Doamnă” pentru campioana Universitatea Craiova, în prima etapă
Campioana Universitatea Craiova va juca, în prima etapă a noului sezon al Superligii, cu UTA Arad, la fel...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 zi
Sfințit la Catedrală, sărutat de oficialități: noul drapel a fost ridicat în Piața Mare
Autoritățile locale, reprezentanții structurilor militare și câteva zeci de sibieni și turiști au participat astăzi la ceremonia de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.