Gafa unor funcționari din Primăria Sibiu a lăsat cinci școli fără containere modulare. Cine a plătit cu locul de muncă

Gafa unor funcționari din Primăria Sibiu a lăsat cinci școli fără containere modulare. Cine a plătit cu locul de muncă

Cinci școli din municipiul Sibiu ar fi trebuit să beneficieze în acest an școlar de 16 containere modulare, în care elevii urmau să își desfășoare cursurile. Muncipalitatea a demarat o procedură simplificată de achiziție publică a acestor containere în luna septembrie a anului trecut. Investiția care urma să se facă pentru achiziționarea acestor module se ridica la 3,15 milioane lei, iar comisia de evaluare s-a pus pe treabă, urmând pașii pentru cumpărarea propriu-zisă a celor 16 module. S-au făcut evaluări ale ofertelor, s-au întocmit procese verbale pe parcursul a aproximativ trei luni. Aproape că fusese desemnată și firma care avea să livreze noile „săli de clasă” pentru cele cinci școli, când…surpriză: membrii comisiei își dau seama că această procedură simplificată de achiziție nu poate fi realizată pentru că legea prevede organizarea unei licitații deschise. În aceste condiții, noua comisia de evaluare s-a văzut nevoită să anuleze procedurile derulate, constatând „abateri grave de la prevederile legislative”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ce se întâmplă cu elevii celor cinci școli

Elevii de la cele 5 școli (Școala Gimnazială nr.1 (str. Hategului), Școala Gimnazială nr.4 (str. Spartacus), Școala Gimnazială I.L.Caragiale (str. V. Alecsandri), Liceul Teoretic C.Noica (str. Oștirii), Școala Gimnazială nr.18 (str. Lungă) ) care urmau să își desfășoare cursurile în noile containere modulare învață în cele pe care Primăria le-a închiriat. Într-un răspuns transmis de reprezentanții municipalității la solicitarea Tribunei, aceștia arată că licitația a fost programată pentru luna martie și dau asigurări că procesul educațional nu a fost afectat: 

„ Unitățile de învățământ pentru care s-a dorit achiziționarea de containere modulare sunt: Școala Gimnazială nr.1 (str. Hategului) – 3 buc, Școala Gimnazială nr.4 (str. Spartacus) – 4 buc, Școala Gimnazială I.L.Caragiale (str. V. Alecsandri) – 2 buc, Liceul Teoretic C.Noica (str. Oștirii) – 5 buc, Școala Gimnazială nr.18 (str. Lungă) – 2 buc. La toate unitățile de învățământ pentru care s-a dorit achiziționarea de modulare există în prezent amplasate, încă din septembrie 2024, astfel de structuri, ca urmare a unui contract de închiriere. Acest contract va fi prelungit până când se vor putea instala structurile modulare pe care le vom achiziționa. Prin urmare, anularea procedurii în cauză nu are impact asupra desfășurării cursurilor în bune condiții. Serviciul Administrare Unități de Învățământ estimează că procedura de achiziție va putea fi reluată în luna martie, după parcurgerea tuturor pașilor procedurali legali” se arată în răspunsul primit de la Primăria Sibiu.

Cine plătește oalele sparte

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tribuna a întrebat și dacă au existat sancțiuni aplicate celui/celor care au greșit procedura, inițiind demersurile pentru atribuire prin procedură simplificată de achiziție în loc de licitație deschisă. Răspunsul autorităților nu face referire punctuală la vreo sancțiune, fiindu-ne transmis doar că angajatul care a făcut parte din comisie și-a încetat raporturile de muncă cu Serviciului Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat. Nu se specifică dacă este vorba despre o demisie, despre o sancțiune sau mutarea într-un alt compartiment din cadrul instituției. 

„Motivul anulării este încadrarea greșită a procedurii, și anume: pentru această achiziție în valoare de 3.151.260,50 lei fără TVA, conform prevederilor art.69 alin.(1), încadrarea corectă ar fi fost ca licitație deschisă și nu ca procedură simplificată, cum a fost publicată eronat în SEAP din culpa unui angajat al Serviciului de Administrare a Unităților de Învățământ. Ca urmare a analizei și evaluării procedurii, comisia de evaluare a constatat această încadrare eronată și, potrivit prevederilor legale în astfel de cazuri, a anulat procedura.

Angajatul care încadrat greșit procedura a refuzat să o anuleze și și-a încetat raporturile de muncă în cadrul Serviciului Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat.

În aceste condiții, comisia de evaluare și-a asumat răspunderea pentru îndreptarea erorii, singura măsură corectivă impusă de legiuitor, ca și obligație a autorității contractante, fiind cea de anulare a procedurii” se mai arată în răspunsul Primăriei. 

Ce e mai scumpă, chiria sau achiziția?

Cu certitudine, în acest an școlar elevii celor cinci școli nu vor urma cursurile în noile module, licitația deschisă presupunând etape ce se pot întinde până la finalul semestrului II. Întrebarea este cât plătește Primăria pentru închirierea containerelor amplasate în prezent la unitățile școlare și la cât se ridică surplusul ce trebuie achitat de muncipalitate din cauza amânării achiziției propriilor module. Am adresat această întrebare reprezentanților municipalității, urmând să primim un răspuns cu privire la chiria plătită lunar pentru acest containere. 

 

Autor - Dragos BAKO
13 martie 2025 la 07:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
(INTERVIU) Directorul CSU Sibiu despre locul 7 ocupat la finalul sezonului, staff-ul şi lotul pentru viitorul sezon, suportul fanilor şi unde se mută echipa când intră “Transilvania” în şantier
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
13 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.06.2026 SEBESUL DE...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Andreas Karo, primul care pleacă de la FC Hermannstadt? Fundaşul cipriot e pe lista celor de la AEL Limassol
Odată cu retrogradarea, FC Hermannstadt va pierde mai mulţi jucători în această vară, la fel cum s-a întâmplat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 13 ore
Expoziția INSCRIPT a artistei Dana Fabini se deschide la Palatul Brukenthal din Sibiu
Expoziția INSCRIPT, semnată de artista Dana Fabini, va fi vernisată miercuri, 3 iunie, la Palatul Brukenthal din Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
ACS Champions ratează medaliile în Campionatul Naţional U13. Un sezon extraordinar pentru voleiul juvenil sibian
Voleiul juvenil sibian continuă să confirme la nivel național. ACS Champions “Casa Frieda” Sibiu a încheiat pe locul...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Casa de Cultură a Studenților Sibiu, palmares extraordinar: 41 de medalii și premii într-o singură săptămână
Palmares extraordinar pentru Casa de Cultură a Studenților Sibiu. Instituția a obținut 41 de medalii și premii în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Dorinel Munteanu dă vina pe arbitraj pentru retrogradare: ”Am crezut în Kovacs mititelul. Să le fie ruşine”
Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, acuză arbitrajul din returul cu FC Voluntari, pierdut cu 3-0, în urma căruia...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt retrogradează în Liga 2
Echipa sibiană pierde cu 3-0 la Voluntari returul barajului pentru menţinerea/promovarea în Superligă şi coboară în eşalonul secund...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 3 zile
Cursele Copiilor au adus cei mai tineri participanți în Piața Mare
După ziua dedicată adulților, duminică a venit rândul celor mai tineri participanți să intre în cursă. Cursele Copiilor din...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Mesajul lui Dorinel Munteanu înaintea returului cu FC Voluntari: “Nu mergem să supravieţuim, ci să câştigăm”. Au venit banii…
Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, susţine că toată săptămâna le-a repetat jucătorilor săi mesajul “Nu mergem să supravieţuim,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Iunie începe cu ploaie. Dar nu va fi exagerat de rece
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi în general...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 02.06.2026 ORLAT, Strada...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.