FOTO/ „Proiect” inedit la Sibiu: jungla urbană sau cum să mărești spațiile verzi pe verticală

FOTO/ „Proiect” inedit la Sibiu: jungla urbană sau cum să mărești spațiile verzi pe verticală

Tribuna relata, recent, despre modificările din Caietul de sarcini pentru licitația privind serviciile de cosire mecanizată a vegetației din spațiile verzi ale municipiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 2 iulie, la solicitarea noastră, Primăria ne informa: „Contractul cadru existent, valabil pentru 3 ani, a expirat la finalul lunii iunie. Astfel, până la organizarea unei proceduri ample de achiziție pentru un nou contract cadru, Serviciul Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane a organizat o procedură cu condiții simplificate pentru a acoperi prestarea serviciilor de cosire a vegetației până la finalul acestui sezon cald, pe o perioadă de 5 luni”. La opt zile de la aceste precizări, am trecut în revistă câteva străzi și zone cu spații verzi, unde vegetația a crescut precum voinicul din poveste. 

Teoretic, vestea bună e că Sibiul are mai mult verde. Practic, vestea proastă e că nu vorbim despre o extindere a spațiilor verzi, ci despre o dezvoltare a lor doar pe verticală. În unele zone, vegetația a crescut într-atât încât trece de genunchi și îți poate ajunge până la brâu. 

De exemplu, în Parcul Belvedere iarba grasă și frumoasă se înalță cu repeziciune, ștergând amintirea spațiilor verzi îngrijite de odinioară. Pe Calea Dumbrăvii, artera smart a Sibiului, vegetația abundentă contrastează cu ideea de drum modernizat. La fel, și pe strada Siretului, perpendiculară pe cea mai mândră șosea a orașului. Pe strada Munteniei, cei mici ar putea organiza o sesiune de „ascunsa”, zonele verzi putând fi locul ideal pentru camuflare. Pe Gheorghe Șoima, stradă lângă care s-a ridicat unul dintre cele mai scumpe ansambluri rezidențiale din oraș, poți, de asemenea, trăi senzațiile specifice terenurilor lăsate în voia bălăriilor. Pe malul Cibinului, adică taman pe unde șerpuiește pista pentru bicicliști care a costat câteva milioane bune, peisajul a devenit de un pitoresc pe care mulți îl privesc cu oarecare reținere. Și lista exemplelor ar putea continua. 

Dacă ar urma câteva reprize de ploaie, probabil că vegetația și-ar lua și mai mult avânt și ne-am putea plimba prin desișul unei jungle urbane. În cazul în care există un plan de sporire a zonelor verzi din oraș, sigur nu e acesta: astfel de proiecte vizează extinderea pe orizontală, nicidecum pe verticală.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
10 iulie 2024 la 13:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.