Egalitate între numărul victoriilor și cel al remizelor sibienilor pe teren propriu după scorul alb cu UTA. FC Hermannstadt, la al patrulea 0-0 acasă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Remiza cu UTA Arad, din etapa a XXIV-a a Superligii, este a cincea pe teren propriu a sibienilor, care au tot atâtea victorii acasă, două jocuri de pe ”Municipal” fiind pierdute.

Cu 20 de puncte, ”alb-roșii” ocupă locul 9 în clasamentul jocurilor de-acasă, fiind la egalitate cu campioana FCSB într-o ierarhie dominată de Universitatea Cluj (26 puncte), echipa ”șepcilor roșii” fiind urmată de alte trei formații cu câte 23 de puncte, Universitatea Craiova (locul 2), Rapid București (3) și Dinamo București (4).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe ultimul loc în clasamentul jocurilor d epe teren propriu este nou-promovata Unirea Slobozia, cu 12 puncte, iar cealaltă echipă venită din Liga 2, Gloria Buzău, și FC Botoșani sunt pe 14, respectiv 15, fiecare cu câte 14 puncte.

În clasamentul deplasărilor, după ce a ocupat la un moment dat ultimul loc, FC Hermannstadt a urcat până pe locul 12 în urma celor două victorii de la Botoșani și Iași. Sibienii au acum 11 puncte, cu trei victorii, două remize și șapte înfrângeri.

Campioana FCSB este pr primul loc în clasamentul meciurilor de-afară, cu 22 de puncte, ”roș-albaștrii” fiind urmați de CFR Cluj, cu 19 puncte și de Dinamo București cu unul mai puțin.

La polul opus, Gloria Buzău și CSM Poli Iași au numai 5 puncte, iar FC Botoșani, cu unu mai mult.

Custom Image

Autor
03 februarie 2025 la 20:05
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 9 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 11 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 15 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit