Dr. Paul-Bogdan Csillag este noul medic șef al UPU Sibiu

Acasa >

Articol

Dr. Paul-Bogdan Csillag, medic primar ATI – UPU-SMURD Sibiu, va fi noul medic șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Acesta a promovat concursul pentru ocuparea funcției de medic șef UPU, care a avut loc în data de 12 ianuarie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Contractul, pe o perioadă de 4 ani, va fi încheiat în termen de maxim 15 zile de la data afișării rezultatului.

Dr. Bogdan Csillag, în vârstă de 47 ani, este absolvent al Facultății de Medicină din Sibiu iar specializarea a obținut-o la Târgu-Mureș și Bruxelles.

Și-a început cariera ca voluntar SMURD și are o experiență de peste 20 ani ca medic atât în pre-spital, pe ambulanțele și elicopterele SMURD, cât și în spital, în cadrul UPU SMURD Târgu Mureș și UPU-SMURD SIBIU.

De asemenea, dr. Csillag a lucrat timp de doi ani la Paris, în serviciul de urgență medicală al Brigăzii de Pompieri, unde a obținut diploma de medicină de catastrofă. Este totodată medic voluntar Salvamont Sibiu și formator în domeniul intervenției la evenimente cu multiple victime.

Dr. Bogdan Csillag lucrează în cadrul SCJU Sibiu din anul 2016 și a mai ocupat funcția de medic șef al UPU Sibiu în perioada aprilie  – noiembrie 2020.

„Preiau conducerea UPU – SMURD Sibiu având convingerea că, împreună cu personalul acestui serviciu, vom face în continuare totul pentru a asigura pacienților noștri un act medical de calitate. Le mulțumesc colegilor pentru activitatea zilnică din acest domeniu  dificil, și de asemenea domnului dr. Roșca pentru eforturile făcute de-a lungul anilor pentru funcționarea și îmbunătățirea Unității de Primire Urgențe Sibiu”, a declarat Dr. Bogdan Csillag.

„Îl felicit și îi urez succes doctorului Bogdan Csillag în această misiune care nu va fi deloc una ușoară, urgența fiind cel mai fierbinte punct din cadrul unui spital, un serviciu care trebuie să gestioneze o adresabilitate foarte ridicată. Dr. Bogdan Csillag are de partea sa atât experiența cât și pregătirea și sunt convins că va reuși în tot ceea ce își propune. Noi, la nivel de management, ne vom ocupa de gestionarea eficientă a resurselor umane și vom implementa, împreună cu noul medic șef al UPU, toate măsurile necesare pentru derularea optimă a activității din cadrul acestui serviciu”, a declarat dr. Daniel Chelcea, managerul SCJU Sibiu.

Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu este unul dintre cele mai solicitate servicii, deservind un număr foarte ridicat de pacienți.  În 2022, la UPU Sibiu s-au înregistrat 66.819 de pacienți, în creștere cu 13% față de anul anterior. Dintre aceștia, 15.374 au fost internați.

Autor
13 ianuarie 2023 la 10:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Măldărășanu, după victoria cu Poli Iași: ”Pentru un spectator neutru, a fost un meci frumos”. A recunoscut că a avut emoții
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după meciul cu echipa din Iași,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 2 ore
Urs lovit de două mașini pe Hula Bradului
Trafic alternativ pe DN 1 în zona Hula Bradului din cauza unui accident rutier. Un urs a fost...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
„La izvorul dorului”, în Tălmăcel
Ediția a XVIII-a a Festivalului – Concurs de Folclor „La izvorul dorului” se va desfășura sâmbătă, 17 mai,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 6 ore
Accident grav pe A1. O persoană a decedat iar alte două sunt rănite
Accident grav pe Autostrada A1 pe sensul Sebeș – Sibiu, în zona localității Cristian. Un autoturism a intrat...
Eveniment
2 min de citit