Două zile de sărbătoare la Arpașu de Jos. Ansamblul Folcloric „Comorile Arpașului” sărbătorește 15 ani de activitate

Acasa >

Articol

Sfârșitul de săptămână ce urmează va fi unul de mare sărbătoare și bucurie pentru comunitatea locală din comuna Arpașu de Jos. Pe lângă bucuria și emoția prilejuite de aproprierea zilei în care s-a petrecut minunea Nașterii Domnului – Crăciunul, arpășenii vor sărbătorii, cu mare mândrie, aniversarea celor 15 ani de activitate a Ansamblului Folcloric „Comorile Arpașului”, grupare culturală emblematică a comunei, cunoscută în țară și străinătate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru a marca așa cum se cuvine aceste două importante evenimente, gazdele s-au pregătit ca pentru sărbătoare, și-au invitat colaboratorii, partenerii și prietenii, iar sâmbătă și duminică, la Casa de Cultură Arpașu de Jos, începând cu ora 17, vor face mare petrecere, cu două spectacole extraordinare. Evenimentele sunt parte integrantă a proiectului cultural „Comorile Arpașului. Tradiție și continuitate”, inițiat de Primăria Comunei Arpașu de Jos și cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu.

„O dublă bucurie trăiește comunitatea din Arpașu de Jos în aceste zile: apropiata sărbătoare a Nașterii Domnului și aniversarea a 15 ani de activitate a Ansamblului Folcloric „Comorile Arpașului”. Astfel, timp de două zile comuna îmbracă haine de sărbătoare prin intermediul spectacolelor organizate în 21 și 22 decembrie 2024, ora 17, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos.

Primul spectacol se desfășoară sub genericul „A sosit iarna!” și reunește toate generațiile active ale Ansamblului. În total, peste 80 de copii și tineri vor cânta frumusețea fulgilor de nea, a poveștilor cu Moș Crăciun, vor juca dansuri tradiționale din Țara Făgărașului și vor colinda așa cum au învățat de la bunici și părinți. În spectacol vor evolua solistele Antonia Bogdan, Daria Cîrțoroșan, Sonia Cîrțoroșan și invitați speciali  din Republica Moldova: Ansamblurile „Mugurașii” și „Vatra Neamului” din Chișinău.

Duminică, dansatori din primele generații ale ansamblului și dansatori de azi urcă împreună pe scenă pentru a cinsti jocul din bătrâni lăsat, obiceiuri specifice locului și colinda strămoșească. Le vor fi alături Antonia Bogdan, Daria Cîrțoroșan, Sonia Cîrțoroșan și Aura Cerpac. La ceas aniversar, arpășenii au invitați speciali: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu și taragotistul Adrian Neamțu.

Conceptul spectacolelor, semnat de profesorii coregrafi Alesea și Ovidiu Sas,  pornește de la ideea că adevăratele comori ale Arpașului se regăsesc în tradițiile moștenite din bătrâni și în continuitatea asigurată de tineri. Accesul publicului la spectacole este gratuit”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de organizatorii evenimentelor.

Autor
17 decembrie 2024 la 11:43

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 7 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit