Cu şi despre Mihai Eminescu, la împlinirea a 173 de ani de la nașterea poetului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

    Dacă măritul fiu al Daciei străbune este cu noi, de ce n-am fi şi noi mereu cu el! Nu de alta, dar drăguţul Dumnezeu ni l-a dat drept Luceafăr călăuzitor şi îndrumător de ţară, de credinţă, de limbă şi de neam românesc. Ca urmare, vă propun lecturarea câtorva consideraţii gazetăreşti, ieşite de sub necruţătoarea lui pană. Aşadar, spicuiri din interiorul unor mai voluminoase articole de-ale sale, publicate în ziarul „Timpul” din Bucureşti, între anii 1873-1883. 

Vom aşeza întregul text între ghilimele, încercând să respectăm întru-totul orginalul scrisului său.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„De când lumea nu s-a văzut un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos, amândouă ordinile de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e mama celei politice”; „Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva”; „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”; „Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijează însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trece, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricate e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Comorra, care miroase de departe a puşcărie”; „Legile eterne mişcă universul deasupra noastră, legi eterne conduc şi societăţile omeneşti. Suntem mici pe glob neînsemnat în univers, dar inventăm mereu mijloace ca să ne facem viaţa grea şi dureroasă”; „Starea noastră nu depinde de noi, va fi determinată de alţii. Şi totuşi guvernul se ocupă cu chestiuni care au menirea să agite opinia publică”;  ”E păcat şi nedemn ca la situaţia gravă în care ne aflăm, să mai jucăm comedia luptelor lăuntrice”; „Dacă privim regularitatea fenomenelor lumii siderale şi o comparăm cu nestatornicia sorţii omeneşti, am putea crede că altceva se petrece în ceruri, altceva pe pământ”; „S’ar crede că cu cât cunoştinţele înaintează, cu cât omul căştigă convingerea despre nimicnicia lui şi despre mărimea lui Dumnezeu, ar scădea deşertăciunea care este izvorul urei şi al dezbinărilor”; „Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muchie de despărţire între furtuna ce vine din apus pentru a întâmpina pe cea din răsărit. Oricare ar fi soarta armelor, oricare norocul războiului, oricât de înţeleaptă va fi politica micului popor, rezultatul va fi totuşi stabilirea unei preiponderenţe politice, pururi fatală nouă, chiar dacă nu ne-ar ameninţa cu nimicirea totală”; „Cu toate acestea curentul fatal de înoituri, care e caracteristic pentru epoca de spoială în care trăim, împinge pe majoritatea la punerea unor chestiuni care nu pot decât să tulbure ţara şi să accentueze deosebirile de interese şi de partid dintre oameni”; „Cu părere de rău caută să constatăm că, cu toată bătrâneţea prematură a năravurilor, inteligenţa politică a acestei ţări arată uneori semne de copilărie”; „Fără îndoială ceea ce are să se întâmple se va întâmpla, dar e păcat şi nu e demn ca atunci, când timpurile sunt foarte serioase, un popor să joace mica comedie a luptelor sale dinlăutru.” 
  Din posibilele tristeți ale lui Mihai Eminescu, adresate prietenului său Ion Creangă
    "Frate Creangă, ști tu oare/Că românii ne-au uitat?/Nu ne mai citesc nici basmele,/Poemele le-au îngropat./Făt-Frumos e trist de-o vreme,/Iar Luceafărul cel blând/Nu se mai arată noaptea,/Cald pe-o rază alunecând./Cine mai ascultă Doina?/Câți copii azi mai adorm/Cu Poveștile lui ”Nică”,/Seara când se duc la somn./Plopii fără soț de astăzi/Pe iubiți nu-i mai umbresc./Nu se mai aud balade,/Iubiri nu mai tăinuiesc".
(Autor: românca-americană Elena Jugalău Ivan)

Sibiu, miercuri, 11 ian.2023                                                 Ioan Vulcan-Agnițeanul

11 ianuarie 2023 la 15:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 6 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 8 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 10 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 12 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit