CSU Sibiu a încheiat colaborarea cu ABC. Cea cu ANDU, continuă. Cine preia Centrul de Copii și Juniori…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alexandru Hanea a ținut să facă lumină în privința organizării clubului pe care îl conduce și a parteneriatelor acestuia cu alte două entități sportive. Directorul ”galben-albaștrilor” a susținut că la nivelul seniorilor exista un parteneriat de tip public privat, care între timp nu mai este valabil, iar la nivelul juniorilor, alt parteneriat, cu un club pe care chiar el l-a condus până la numirea în funcția supremă la CSU.

”Cred că, pentru foarte multă lume, organizarea clubului era, cumva, necunoscută sau neclară, în sensul că există clubul CSU Sibiu, pe care îl cunoaștem toți, dar care funcționa prin două parteneriate de tip public-privat. Pe de-o parte, CSU Sibiu, ca entitate, ca instituție publică și pe de altă parte, în ceea ce privește echipa de seniori, Asociația Baschet Club Sibiu, de acolo și denumirea de BC CSU Sibiu. Iar în ceea ce înseamnă partea de copii, funcționăm cu un parteneriat cu Asociația Club Sportiv ANDU Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În momentul în care noi avem această conferință de presă, parteneriatul dintre CSU Sibiu și Asociația Baschet Club Sibiu a încetat. Mai departe, parteneriatul dintre ACS ANDU și CSU Sibiu va fi extinsă și pe ceea ce înseamnă echipa de seniori. Tocmai pentru că tot discutăm de transparență, o să vă explic. ACS ANDU Sibiu are în componență trei membri, Nina Buru, Corina Hanea, iar că și reprezentant din partea universității este doamna Diana Mihai”, a declarat Hanea.

 

Centrul de Copii și Juniori, preluat de Cristi Rubint

 

După ce a câștigat concursul pentru postul de director al CSU Sibiu, Alexandru Hanea va preda ștafeta la ACS ANDU, numindu-l în funcție pe unul dintre antrenorii acestuia.

”Prioritatea numărul unu o reprezintă Centrul de Copii și Juniori. Prima persoană de care ne-am ocupat este cea care, parțial, în mare proporție, va prelua sarcinile mele de până acum, de la copii și juniori, iar acesta este Cristian Rubint. Începând cu data de 15 martie își va intra în rol, va avea rol de coordonator al Centrului de Copii și Juniori, cu tot ce înseamnă activitatea administrativă a acestuia”, a mai spus Hanea.

 

 

Autor
13 martie 2025 la 12:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 48 minute
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 7 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Spectacol de foc și lumini în Piața Mare. Mihai Mărgineanu a încheiat seara cu succes
Mii de oameni au umplut sâmbătă seară Piața Mare din Sibiu pentru a admira un spectacol impresionant  intitulat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Scriitorul nigerian care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, fraierit de un taximetrist bucureștean. I-a luat 400 euro până în centrul Bucureștiului
Wole Soyinka este scriitorul nigerian, laureat al Premiului Nobel, care a primit sâmbătă o stea pe Aleea Celebrităților...
Actualitate
1 min de citit