Clădirea Şcolii nr. 13 va fi eficientizată energetic

Clădirea Şcolii nr. 13 va fi eficientizată energetic

Primăria Sibiu a demarat o procedură de achiziţie pentru contractarea proiectării şi execuţiei lucrărilor de reabilitare a Şcolii Gimnaziale nr. 13 din Sibiu, de pe str. Lungă, în vederea creşterii eficienţei energetice a clădirii, un proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile.
"În cadrul PNRR, am obţinut deja finanţare europeană nerambursabilă pentru 8 astfel de proiecte de eficientizare energetică a clădirilor unor unităţi de învăţământ, însumând peste 77 de milioane de lei. Pe rând, toate aceste clădiri vor fi reabilitate din punct de vedere energetic. Practic, energia pentru iluminat, căldură, apă caldă şi ventilaţie se vor produce în mod sustenabil, reducându-se impactul asupra mediului. În egală măsură, vor scădea cheltuielile cu energia electrică şi căldura", spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Pentru reabilitarea energetică a clădirii Şcolii nr. 13 sunt prevăzute:
– Înlocuirea tâmplăriei exterioare, a învelitorii acoperişului şi reabilitarea sistemului de colectare a apei pluviale
– Instalarea de panouri fotovoltaice pentru producţia de energie electrică
– Montarea a 11 recuperatoare de căldură cu aport de aer proaspăt 100% şi funcţie de free cooling, scopul fiind creşterea calităţii aerului în interioarele clădirii
– Instalarea a 3 pompe de căldură aer-apă şi înlocuirea caloriferelor vechi cu 55 de ventiloconvectoare
– Instalarea de panouri fotovoltaice care să producă energie electrică verde
– Modernizarea sistemului de iluminat public
– Crearea şi punerea în funcţiune a unui sistem de management al utilităţilor în clădire (Building Management Sistem)
– Termoizolarea faţadelor cu vată minerală bazaltică, a subsolului şi planşeului.  
De asemenea, clădirea va fi consolidată şi adaptată la cerinţele de securitate la incendiu.
Ofertele în cadrul acestei proceduri de achiziţie sunt aşteptate până în data de 4 septembrie, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 8,8 milioane de lei. Termenul de realizare a proiectului tehnic este de două luni, lucrările trebuind finalizate în 9 luni de la emiterea ordinului de începere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
13 august 2023 la 21:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 minut
Câştigătoarea Cupei României îl pierde pe fostul golgeter al Superligii, dar transferă unul dintre cei mai buni portari din eşalonul judeţean
ACS Păltiniş Răşinari, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, s-a despărţit de Marius Cosovanu, unul dintre jucătorii care...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Restricții de trafic în Sibiu pentru Red Bull Romaniacs. Bulevardul Coposu se închide cinci zile
Sibiul intră, din nou, în atmosfera Red Bull Romaniacs, competiția internațională de hard enduro care va aduce în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Folclorul din Mărginimea Sibiului ajunge în Italia prin proiectul „Din Carpați în Dolomiți”
Tradițiile și folclorul din Mărginimea Sibiului sunt promovate, în perioada 15–23 iulie, în Italia, prin proiectul cultural internațional...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Luna lui Cuptor fără temperaturi de cuptor. Sau de la vară la toamnă într-o singură săptămână
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi ușor instabilă....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Revenire de senzaţie! Se întoarce fundaşul pe care FC Hermannstadt l-a vândut acum un an în Ungaria
Unul dintre cei mai buni jucători de la FC Hermannstadt în sezonul 2024/25, portughezul Tiago Goncalves, este aproape...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Gigi Becali confirmă transferul de la FC Hermannstadt: “L-am luat pe băiatul ăla de la Sibiu”
Finanţatorul fostei campioane, Gigi Becali, a confirmat, în direct la Digi Sport, transferul lui Luca Stancu. Fundaşul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
De la retrogradarea cu FC Hermannstadt, în UEFA Conference League. Atacantul “cu o statură impunătoare” se întoarce acasă
Încă un jucător care a făcut parte din lotul lui FC Hermannstadt, sezonul trecut, nu mai continuă la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Nu că ar fi deosebit de frumoase, dar de ce te-ai plimba pe străzile Funarilor și Fântânii?
Pur și simplu o coincidență a făcut ca străzile de care ne ocupăm astăzi să înceapă cu aceeași...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, victorie în amicalul cu echipa lui Daniel Tătar. Cinci goluri, tot atâţia marcatori
Echipa din Şelimbăr s-a impus, sâmbătă, cu 5-2 la Blaj, pe terenul echipei din Liga 3 pregătită de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
De Ziua Gospodarului, casieriile Apă-Canal vor fi închise
Apă Canal Sibiu S.A anunţă că luni, 20 iulie (Ziua Gospodarului) serviciile dale vor funcționa după următorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.07.2026 SURA MARE,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
E oficial! FC Hermannstadt continuă în Liga 2. Sibienii şi Şelimbărul îşi vor afla adversarii din prima etapă la mijlocul săptămânii viitoare
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Urgenţă a completat, în şedinţa de vineri, 17 iulie, componenţa Ligii...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.