Tribuna
Raluca Turcan
Centrul de Tineret „Sfântul Ștefan” Bradu a reluat activitatea gen „After – School”
Dan FRÂNCU
1087 vizualizari
Centrul de Tineret „Sfântul Ștefan” Bradu a reluat activitatea gen „After – School”

Începând de luni, 16 septembrie, pentru întreaga perioadă a anului școlar, elevii din satul Bradu pot beneficia de serviciile oferite de programul gen ”After – School” oferit în cadrul Centrului de Tineret „Sfântul Ștefan”.

Spațiul va fi deschis în fiecare zi de școală, după orele 16.30, iar aici, sub supravegherea unor cadre didactice voluntare, copiii își vor putea face temele, vor putea participa la meditații oferite gratuit pentru diverse materii de studiu, vor citi sau vor participa la diverse alte activități educative sau pentru petrecea timpului liber.

Participarea la activitățile centrului este gratuită și deschisă oricărui doritor, cu condiția respectării regulamentului intern. Copiii au la dispoziție biblioteca centrului, și foarte multe materiale didactice, informatice și de papetărie.

„Centrul de Tineret „Sfântul Ștefan” este organizat în cadrul Parohiei Greco - Catolice Bradu, iar noi oferim cu drag tuturor copiilor timpul nostru, spațiul nostru, atenția noastră și cunoștințele noastre”, ne-a mărturisit preotul paroh Ioan Ștefan Crișan.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
TRANSYLVANIAN GRAND PRIX

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Tribuna
Licitatie publica