Ex-alegerile prezidenţiale de anul acesta au debutat şi ele sub semnul lui "n-ai cu cine" şi al unei indiferenţe peste media obişnuită a alegătorului român. Singurii activi şi insistenţi până la reacţii adverse au fost fanatizaţii din ambele tabere ale extremelor (naţionalistă şi woke-istă), influencerii din aceleaşi tabere, ori, mai moderat, membrii de partid, ultimii mai ales din obligaţie, că aşa e când Partidul cere. Restul de populaţie suferea de o apatie care căuta să îţi demnonstreze că nu merită deranjul de a merge la vot, pentru că oricum şi oricine ar ieşi, e tot aia. Şi va fi tot prost pentru România şi pentru noi.

O "surpriză" mai mult decât ciudată

Lista prezidenţiabililor era împărţită, conform tradiţiei, între favoriţi şi cei fără şanse reale, între cunoscuţi şi "dar ei cine mai sunt?", între înjuraţi şi ignoraţi. Aruncătoarele de noroi erau la datorie şi nu le scăpa nimeni şi nimic. Mai ales în favoriţi. Paradoxal (şi ca de obicei) acuzaţiile ţineau de folclorul mahalagistic, ocolind adevăratele lipsuri ale candidaţilor şi realele lor erori sau şmecherii politice. Anumiţi vectori de "presă independentă" au fost activaţi, pornind ofensiva tradiţională de dezvăluiri, majoritatea despre fapte de pe la 1900toamna, care au picat întocmai şi la timp pe campanie, că de nu era campania, nu erau interesante. Fruntaşi în topul atacaţilor şi înjuraţilor, cei doi adversari ai celor mai importante partide ale României: PSD şi PNL. Care, culmea, în loc să sesizeze pericolele venite de la extreme, se ambiţionau să se mai atace şi reciproc, de parcă nu ar fi avut o guvernare win-win până acum. Ba că unul a fost producător de produse de patiserie, ba că unde-i diploma de bac, ba că nu a fost aşa de erou, ba că are bani, ba că nuştiuce chestii şi combinaţii revoltătoare. În paralel, şi paradoxal, candidatul la titlul de "băiatul rău" al scrutinului prezidenţial, George Simion, deşi până la debutul campaniei electorale toţi erau călare pe el ba că e legionar, ba că e "rusofon", ba că e cu galeria după el, ba că are înterzis la Moldova şi Ucraina, a fost lăsat în pace. În speranţa, zic eu, că, având totuşi popularitate, va pica cu vreunul dintre "mari" în finală şi acolo vor mânca bătaie, el şi valorile lui. Mircea Geoană, perdant în faţa lui Băsescu în 2009, era clasat cumva şi el ca opţiune "nouă": neutru, echilibrat, cu avantajul euroatlantismului şi a experienţei diplomatice, însă puterea sa de emisie a mesajelor a fost foarte slabă. Elena Lasconi- USR era pe undeva pe la mijloc, cu o popularitate medie dar nu deosebită, chiar dacă şi-a croit o imagine pentru toată lumea, aducând USR-ul progresist chiar prin biserici şi mănăstiri, inclusiv crucea aceea ultravizibilă din afişele electorale, ca un mesaj adresat creştinilor că uite, noi suntem şi cu voi. Kelemen Hunor candida în spiritul tradiţiei ca şi UDMR să aibă un candidat. Restul de nume, scuze, erau cunoscute mai mult în nişele lor decât în marele spaţiu public, iar un posibil câştigător al unui tur 1 de scrutin prezidenţial, iar scuze, nu prea se arăta. Printre aceştia, Călin Georgescu, clasat ca independent. Deci fără puterea unui partid în spate. Auzeam pe ici-pe colo despre el şi despre posibilitatea votării cu el, dar toată lumea "bună" a analiştilor, a celor care oricând sunt dispuşi să îţi spună-impună cu cine să votezi şi cu cine să nu, puitorii de etichete, rupătorii publici de cămaşă de pe ei, superexperţii, giga-universitarii, jurnaliştii pe linie cu talent sau doar pe linie, fetele civicele, "noi intelectualii" şi "creatorii digitali", deci toţi aceştia au tăcut cu privire la Georgescu. Sau au avut treabă cu alţii, protejându-l suspect de intens pe acelaşi Georgescu, care atunci, ca imagine publică, nu era nicicum. În plus, nicio memă, nicio postare miştocărească, şi culmea, nimic "de masă" cum că el ar fi soluţia la toate şi omul ideal pentru a conduce România. Să fii nicicum "ca şi" candidat la alegeri, e, teoretic şi practic, drumul spre baza clasamentului, spre rubrica "şi alţii" a istoriei electorale recente.

Elena Lasconi era, ce-i drept de o celebritate mai mare, dar nu suficientă. OK, în nişa progresistă era promovată. Iniţial cu o jumătate de "gură" (sau de click) pentru că nu era chiar ce doreau ultraşii echipei USR, (şi probabil avea şi crucea aceea la gât care deranja plus mesajul tot mai religios pe măsură ce se apropia momentul ştampilei). Apoi a fost ceva mai intens, dar nu suficient şi incomparabil mai slab cu campaia pro Dan Barna de data trecută. Au mai fost câteva apariţii publice care au reuşit să NU convingă. În principiu şi în mod logic, bătălia se dădea la un alt nivel decât Georgescu-Lasconi.

Un rezultat neaşteptat. Suspect de neaşteptat

Interesant e că, pe diverse căi încă ne des-secretizate, în conştiinţa colectivă s-a implementat semnalul că prezdenţialele 2024 sunt un meci gata jucat. Ciolacu de la "băieţii buni" sau măcar frecventabili, cu George Simion de la cei răi şi anti-valorile europene în finală. Până acolo, o campanie insistentă anti-Simion şi "HAUR" (interesant cum ONG-urile de romi nu sunt afectate de această expresie care e cam rasistă) că oricum structurile euroatlantice ştiu cine e de încredere, şi cu puţin efort şi "de data aceasta nu avem încotro şi trebuie să", Marcel Ciolacu ar fi ajuns preşedinte.

Dar nu a fost aşa. Mai ales comparând acum şi cu rezultatele de la parlamentare. Pe 24 noiembrie-seara, exit-poll-urile primului tur al prezidenţialelor dădeau o situaţie oarecum normală: Pe locul 1 Marcel Ciolacu, urmat pe 2 de Elena Lasconi şi de, surpriză, independentul Călin Georgescu, cel care a reuşit cumva să îi surclaseze pe alţii mai favoriţi. Dar nu era o problemă deosebită, dacă ne mai amintim isteria lui "cine e acel George Simion?" din 2019.

Problema deosebită a venit a doua zi, când Autoritatea Electorală Permanentă a oferit rezultatele oficiale. Rezultate ce le-aş putea defini ca fiind de coşmar pentru orice alegător responsabil.

Prezenţa la vot a fost una tipic românească, adică marcată de indiferenţă: ceva mai mult de jumătate, 52,52%. Rezultatele însă au spart orice barieră de bun simţ electoral ca să zic aşa: Călin Georgescu despre care nu se ştia public mare lucru, pe locul I, cu un procent nu uluitor, dar suficient: 22,94%. A urmat surpriza nr. 2, Elena Lasconi care paradoxal, i-a luat pe alţii mai grei, scoţând 19,17%. La câţiva centimetri electorali a fost favoritul cursei, Marcel Ciolacu, cu 19,14%, urmat de Simion cu 13,86%. Sub 10% au fost cumva favoriţii Nicolae Ciucă (8,78%) şi speranţa Mircea Geoană (6,31%).

Având în vedere că experienţa mea atât electorală, cât şi în privinţa mentalităţii electorale şi politice a românilor are o vechime de prin 1990 încoace, treaba asta am considerat-o cam suspectă. România nu este ţara paradoxurilor şi a neaşteptatului, mai ales politic vorbind. Chiar când am avut o situaţie asemănătoare, rezolvată mai puţin isteric (era şi altă generaţie, cu mai mult discernământ şi umor) în 2000, când ne-am lovit iar de o ne-alegere în loc de alegere între Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor, acum era altă situaţie. Nu poţi compara nici pe Iliescu cu Lasconi, nici pe Georgescu cu Vadim nici măcar la faimă. O bănuială destul de plauzibilă era că rezultatul turului 1 a fost o forţare de mână pentru a o promova pe Elena Lasconi în fruntea României, ca un fel de Maia Sandu de dincoace de Prut, iar Georgescu era "dat" în finală ca să poată fi combătut la maximum şi să piardă. La aceasta a contribuit şi campania uluitoare de pe rețelele sociale. A fost un val de nebunie care, dacă ar mai fi continuat, chiar că ar fi destabilizat România indiferent din ce direcţie şi în ce direcţie politică. Am marcat totuşi nişte culmi ale oportunismului, stupidităţii şi demenţei care au fost din nou depăşite.

Întrebări interesante care aşteaptă răspuns

După o ofensivă fără precedent a răspâdirii de informaţii, inclusiv cu declasificări de documente clasificate, s-a ajuns la înţeleapta concluzie că astea nu au fost prezidenţiale şi că să alegi forţat ceea ce nu doreşti este anormalul oricărui scrutin. Din fericire şi spre bucuria normalităţii, vineri, CCR a anulat turul 1 al prezidenţialelor. Probabil unii plâng de ciudă, din ambele tabere. Nu-i nimic, e un început nou bazat pe experienţe vechi.

Totuşi, câteva întrebări parcă şi-ar dori un răspuns. De exemplu:

• Toate acele dezvăluiri privind acţiunile, ideile politice, sociale şi religioase nocive ale lui Călin Georgescu de ce au fost făcute publice DUPĂ Turul I şi nu ÎNAINTE de el? Dacă se ştia că sunt probleme cu el, cum de i s-a permis să se înscrie în cursa prezidenţială? Nu se ştia? Chiar?
• Se face referire la promovarea imaginii lui Georgescu prin conturi de TikTok. OK. Numai că, aşa cum spun statisticile, utilizatorii de TikTok au media de vârstă între 20 şi 35 de ani.
• Conform AEP, această categorie (25-34 de ani) s-a aflat pe penultimul loc ca prezenţă la vot. În ordine, cei mai mulţi care au mers la vot au fost cei între 45 şi 64 de ani, urmaţi de cei la 65+ şi categoria 35-44 de ani. Deci cine l-a votat pe Georgescu? Care generaţie şi l-a asumat?
• La fel, cum se face că doi candidaţi, unul fără partid, altul al unui partid care NU s-a clasat în Top 3 preferinţe, să ajungă în finală atâta vreme cât rezultatele la Parlamentare arată clar că situaţia în preferinţele românilor care au fost la vot este alta: o majoritate social democrată, cu cîteva enclave liberale şi maghiare (câte şase), trei judeţe pe AUR, iar USR doar în Timiş, Braşov şi Bucureşti. Nu e interesant?

Când doi se ceartă, a câştigat Iohannis

Până una alta şi până la următoarele alegeri, câştigătorul de fapt al prezidenţialelor din 2024, este, din primul tur şi fără a mai candida, actualul preşedinte Klaus Iohannis. Care îşi va prelungi mandatul până la data anunţării unui nou tur de prezidenţiale.

Ce va fi? O spune chiar el: "...Eu rămân în mandat până când va fi ales un nou președinte al României. Când noul președinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici. Și nu, nu voi fi prim-ministru al României, nu doresc să fiu prim-ministru al României, nu doresc decât să duc acest mandat la un bun sfârșit".

Ce va fi la viitoarele alegeri? Mi-e deja groază să mă gândesc. Vom vedea. Totuşi sper să nu fie iar ca acum.