40 de școli din Sibiu, selectate pentru participarea la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar va fi implementat în 40 de școli din Sibiu. Valoarea proiectului fiin de 26.711.476.06 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prin PNRAS, la nivelul județului Sibiu, au fost aprobate spre finanțare 40 de proiecte, în valoare totală de 26.711.476,06 lei.

La nivel național au fost aprobate spre finanțare 1.391 de cereri, din cele 1.413 cereri elegibile, în valoare totală de 198 milioane de euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

PNRAS reprezintă răspunsul Ministerului Educației la problematica părăsirii timpurii a școlii și a abandonului școlar, se adresează elevilor aflați în risc de abandon, în special elevi aparținând grupurilor vulnerabile, elevi aparținând minorității rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale (CES), elevi din comunități dezavantajate economic, copii cu risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale.

Conform practicilor internaționale, PNRAS utilizează trei părghii pentru ca o unitate de învățământ să fie sustenabilă în aplicarea programului: autonomia școlii în utilizarea resurselor – granturile vor fi implementate direct de către unitățile de învățământ, în colaborare cu comunitatea locală; răspundere pentru rezultate – sunt stabilite țintele ce trebuie atinse la nivel de școală: o rată mai mare de înscriere, o rată mai mică de absenteism, o rată mai mare de participare la examenele naționale, un procent mai mare de elevi care reușesc să promoveze examenul de final de ciclu cu cel puțin nota 6; evaluare – monitorizarea elevilor detectați în risc de abandon pentru a fi sprijiniți prin planuri individuale de învățare.

La nivelul județului Sibiu au fost selectate pentru finațare un număr de 40 de unități de învățământ, cu suma totală de 26.711.476,06 lei. Acestea sunt: Școala Gimnazială Șeica Mare – 756.783,00 lei (valoare finanțare proiect); Școala Gimnazială Bârghiș – 686.900,00 lei; Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu – 870.300,00 lei; Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică – 870.301,49 lei; Școala Gimnazială „Ion Albescu” Boița – 346.241,00 lei; Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu – 692.482,00 lei; Școala Gimnazială „George Popa” Mediaș – 692.482,00 lei; Școala Gimnazială „Badea Cârțan” Cârțișoara – 450.113,00 lei; Școala Gimnazială Chirpăr – 334.758,00 lei; Școala Gimnazială Brădeni – 897.800,00 lei; Școala Gimnazială „Aurel Decei” Gura Râului – 870.270,00 lei; Școala Gimnazială Jina – 982.862,00 lei;Școala Gimnazială Biertan – 899.324,00 lei;Școala Gimnazială Tilișca – 344.994,00 lei; Școala Gimnazială Blăjel – 293.097,00 lei; Liceul Tehnologic „Automecanica” Mediaș – 448.378,00 lei; Școala Gimnazială „Stephan Ludwig Roth” Moșna – 345.520,00 lei; Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita – 756.783,89 lei; Liceul Tehnologic Mârșa – 900.226,58 lei; Școala Gimnazială Slimnic – 688.710,00 lei; Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni – 756.740,00 lei; Școala Gimnazială Șeica Mică – 450.087,00 lei; Școala Gimnazială Laslea -900.140,00 lei; Școala Gimnazială Ațel – 192.346,00 lei; Liceul Tehnologic Iacobeni – 975.008,00 lei; Școala Gimnazială Ocna Sibiului – 691.700,lei; Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu – 692.482,00 lei; Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu – 870.301,48 lei;bȘcoala Gimnazială Nocrich – 969.400,00 lei; Școala Gimnazială Șura Mică – 705.630,00 lei; Școala Gimnazială Brateiu – 900.226,62 lei; Școala Gimnazială Merghindeal – 345.500,00 lei; Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu – 697.700,00 lei;Școala Gimnazială Vurpăr – 898.499,00 lei; Școala Gimnazială Cristian – 741.040,00 lei; Școala Gimnazială ”Marțian Negrea” Valea Viilor – 241.166,00 lei; Școala Gimnazială Racovița – 795.400,00 lei; Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș – 796.350,00 lei; Liceul Tehnologic ”Stănescu Valerian” Târnava – 900.158,00 lei; Școala Gimnazială Roșia – 755.808,00 lei.

PNRAS este cel mai mare program de sprijinire a participării la educație din istoria recentă a României și primul program coerent la nivel național care urmărește unele măsuri dovedite eficiente la nivel local, individual în scopul creșterii gradului de echitate a sistemului de învățământ.

 

12 mai 2022 la 12:25
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Spectacol de foc și lumini în Piața Mare. Mihai Mărgineanu a încheiat seara cu succes
Mii de oameni au umplut sâmbătă seară Piața Mare din Sibiu pentru a admira un spectacol impresionant  intitulat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Scriitorul nigerian care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, fraierit de un taximetrist bucureștean. I-a luat 400 euro până în centrul Bucureștiului
Wole Soyinka este scriitorul nigerian, laureat al Premiului Nobel, care a primit sâmbătă o stea pe Aleea Celebrităților...
Actualitate
1 min de citit