Tribuna
Vibe și-amar de noi
Dragoş BAKO
1909 vizualizari
Vibe și-amar de noi

Ne place sau nu să recunoaștem, în mentalul colectiv românesc ziua de 1 Decembrie e asociată mai degrabă cu minivacanța decât cu sentimentul unității. E drept, conducătorii ultimelor decenii, dimpreună cu găștile lor de valeți ciugulitori de privilegii, s-au îngrijit să semene dihonie și să întrețină dezbinarea între români, dar la fel de adevărat este că și mulți dintre aceștia din urmă le-au făcut jocul, intrând în hora bezmetică a încrâncenării. Zilele de 1 Decembrie seamănă mult între ele, având ca numitor comun bucuria minivacanței și discursurile de complezență rostite de oficialități, în limbaj de lemn. Ai sentimentul că revezi un film regizat mediocru, în care masele profită de o salbă de zile libere, în vreme ce, pe fundal de paranghelie zgomotoasă, unii rostesc discursuri fade, șablonarde, în care picură un concept contrafăcut, de unitate. Adevărata unitate a românilor nu a fost și nu va fi dorită niciodată de cei porniți pe drumul parvenirii, de cei ce vor să stăpânească și să mulgă liniștiți resursele țării. Cei ce simt și vorbesc cu sinceritate despre patriotism (patriotism, nu fals naționalism) sunt ironizați, etichetați drept relicve și atunci intervine acea reținere autoimpusă ce lasă un ditamai spațiu de manevră gloatelor ce se consideră a fi ”cool”. Zilele trecute mi-a sărit muștarul auzind un nătărău ce glăsuia la radio, urându-ne ca de Ziua Națională să avem un ”vibe românesc”. Enunțul nefericitului exprimă, într-o formă comprimată, starea de spirit predominantă a românilor. Mulți și-au pierdut încrederea în ceea ce este românesc din cauza unui -parcă- nesfârșit șir de experiențe neplăcute livrate de șmecheri lacomi, tributari ideii de căpătuire peste noapte. Așa se face că, ne-am trezit ploconindu-ne în fața munților de importuri de tot felul. Am sărit din credința că suntem cei mai viteji, mai depți, mai harnici și mai talentați dintre pământeni, direct în convingerea că nu suntem în stare de nimic, că ne-am născut în zodia fatalității, că doar niște stăpâni străini ne mai pot scoate la liman, plonjon suicidal care ne-a ținut departe de poteca raționalului, a cumpătării și a evaluărilor obiective. Am spus-o și cu alte ocazii, nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât cei din țările apusene, nici mai pricepuți, nici mai nepricepuți, suntem niște oameni cu bune și rele, poate prea timorați, prea dezbinați, bolnavi de neîncredere în noi înșine și în alții, degrabă căzuți în admirație față de importuri pe care nu ne ostenim să le cântărim corect. Nu e un păcat să mănânci somon și nu doar păstrăv, să îmbraci blugi și nu ițari; păcat e să-ți renegi trecutul, să vezi doar bălării în propria ogradă, fără să-ți fi trecut prin minte să le atingi cu tăișul coasei. Nu trebuie să fim naționaliști zgomotoși deghizați în patrioți, să negăm beteșugurile comportamentale care ne-au făcut atâta rău, dar nici să ducem la talciocul globalizării tot ce am moștenit, întorcându-ne încărcați de făcături ce nu ni se potrivesc. Oricât le place unora, vibe-ul acestor zile nu-i deloc românesc.  






comentarii
4 comentarii

Hai bre Dragos , mā faci sā râd. Adicā, " āia de la conducere" ipocriti si parveniti o ard an de an cu clisee despre semnificatia zilei de întâi decembrie iar presa ( cea liberā si neatârnatā precum constiinta nationalā ) tot an de an cliseic obsesiv, semnaleazā prompt tot folosind clisee, cum sunt folosite de altii cliseele in neobosita si mioritica curvāsārie in care ne-o introducem in anus unii altora. Bā, românii au fost, sunt si vor fi niste vite oligifrene, imbecile, curve si trādātoare când vine vorba de unitate ( un fel de togetherness pā stil modern ) si mai ales impotentā credintā crestineascā. Asadar un blowjob energic unii altora cu acest prilej hai sā îi zicem festiv. Sutane intinate de precurvie si hotie binecuvânteazā ostiri înarmate intinate de fonduri sifonare ! Asta e Romania lui Decembrie anu' Domnului 2023.
Gogu
02.12.2023 08:10
Gogule esti un mare neispravit si cu siguranta faci parte dintre cei care au crescut fara sa aiba nici macar incaltari in picioare si izmene pe ei si acum sigur esti cel care se face sluj in fata a orice e "de dincolo".In realitate nu facem decat sa aducem tot ce e rau ,imoral,urat si anormal si cadem pe spate ca e din vest si e cool.
Felicitari dle. Bako articol foarte bun,la obiect,si adevarat.
Dumitra H.M.
02.12.2023 10:59
@ Dumitra ( H&M ? )
Dragā doamnā, matale nu prea lecturezi articolele bravei noastre gazete "Tribuna ". In comentariile la fel de brave, eu Gogu, sunt comunistul, securistul, stalinistul, tātucul tuturor relelor, otreapa, jegul, quintesenta impotriva a tot ce e corect politic ( orice grijania mā-sii ar insemna asta) . Desigur in opinia liberā a bunilor mei confrati cititori. Dragā doamnā, alflā cā eu ( cel descris mai sus) n-am stat in genunchi niciodatā in fata " vestului cel vestit" , niciodatā n-am fācut sluj in fata strāinilor. Ca exemplu,eu, Gogu, am trimis la ocnā, la Canal ( nu āla de YouTube, āla unde se reeducau in comunism elementele antisociale) chiar pe " lumea ailaltā " cohorte intregi de slujitori idealisti ai " capitalimului glorios" EU,sunt patriotul. Eu sunt victima! De-aia mā doare.
Dar matale nu ai cum sā întelegi. Esti ori prea tânārā ori prea fragedā in viziuni, ori....
Gogu ( reloaded)
02.12.2023 12:49
Gogule, minti cu nerusinare, din nou. Daca nu ai fost sluj puterilor occidentale, ai fost in schimb slugoi credincios bolsevicilor veniti din stepele mongole care ne-au ocupat tara.
Slugoi umil ai fost pentru Boris Grünberg (cunoscut ca Alexandru Nicolschi), pentru Ernst Neuländer (cunoscut ca Walter Roman) pentru Gisella Vass, pentru Hannah Rabinsohn (cunoscuta ca Ana Pauker) si restul bestiilor care au nenorocit neamul romanesc.
Patriot esti pentru Grobaciov sau pentru Putin, pentru ocupantul sovietic. Pentru Romania si pentru neamul romanesc ai fost, esti si vei fi pe vecie un TRADATOR nenorocit, o iuda.
Sibian
04.12.2023 10:14
Din aceeasi categorie
Q House

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Magazin
Licitatie publica

ACCENT MEDIA