Muzeul Brukenthal a publicat lista artiștilor finaliști pentru achiziția de artă contemporană la Muzeul de Artă Contemporană

Sesiunea de achiziții 2024 a Muzeului Brukenthal a fost dedicată atât artiștilor de origine română, în viață, activi în România sau în diaspora, cât și moștenitorilor de drept ai unor artiști contemporani de origine română care au activat în România sau în străinătate.
Sesiunea de achiziții 2024 a Ministerului Culturii s-a desfășurat simultan în Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național Brukenthal și Muzeul de Artă Iași, fiecare bugetate de Ministerul Culturii cu câte 500.000 lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Sesiunea urmărește dezvoltarea colecțiilor celor 3 muzee și, prin aceasta, creșterea patrimoniului cultural al României. Achizițiile vor constitui un stimulent pentru producția artistică, iar procedurile vor viza operele de artă originale, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparținând atât artiștilor de referință ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât și tinerelor generații. Sunt de interes lucrări din toate mediile, care îndeplinesc criteriile formulate de specialiștii muzeului și analizate de către membrii juriului, și a căror stare de conservare și rezistență în timp permit depozitarea, expunerea, recontextualizarea și mobilitatea locală și transnațională”, a transmis Ministrul Culturii, Raluca Turcan.

„Este un eveniment istoric care ar trebui să se întâmple anual și la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Suntem doar două muzee naționale de artă contemporană în România: Muzeul Național de Artă Contemporană din București și Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Au fost peste 600 de propuneri cu lucrări de artă depuse la Muzeul Național Brukenthal. S-au selectat lucrări de pictură, sculptură, textile, fotografie și instalație. Consider că achizițiile vor constitui un stimulent pentru producția artistică curentă, realizată după anul 1990, iar procedurile vor viza operele de artă originale, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparținând atât artiștilor de referință ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât și tinerelor generații. La începutul anului viitor vom realiza o expoziție cu lucrările achiziționate și vom tipări și un catalog. Mulțumesc doamnei Raluca Turcan, Ministrul Culturii pentru includerea Muzeului de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal în proiectul de achiziții de artă contemporană, mulțumesc artiștilor care au depus proiecte și juriului și colegiilor mei care au muncit pentru această primă etapă, urmând conform calendarului realizarea celorlalte proceduri”, a transmis Alexandru Constantin Chituță.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe listă se află următorii artişti plastici: Ioan Sbârciu, Sofian Albert, Gabriela Culic, Ștefan Radu Crețu, Răzvan Botiș, George Dragomir Turia, Paul Baraka Marat, Adrian Stoleriu, . Dorina Hotărău, Silviu Bogdan Vlăduță, Radu Pulbere, Carmen Marin, Anca Boeriu, Liviu Bulea, Vladlen Babcinețchi, Roland Pangrati, Daniela Palimariu, Daniela Constantin, Iulian Gospodin, Ioana Patricia Teodorescu, Mirela Ivanciu, Ileana Ștefănescu, Maria Bordeanu, Ștefan Ungureanu, Darie Dup, Claudiu Ciobanu, Peter Jecza, Alex Mirutziu, Cătălin Bădărău, Felix Aftene, Ana Golici, Geanina Ionescu, Irina Dragomir, Laurențiu Alexandrescu, şi Anca Coller.

21 octombrie 2024 la 13:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 36 minute
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 20 ore
Festivalul de Teatru continuă pe Scena Digitală. “Pâinea din cer / Mana” și “Nunta însângerată” – premierele lunii iulie
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național "Radu Stanca" și a...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
„Dansul Corbilor” (ediția a XIII-a), în curtea Căminului Cultural Roșia
Vineri, 4 iulie, începând cu ora 18, în curtea Căminului Cultural din Roșia se va desfășura cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Muzeul Național Brukenthal, închis în două zile de miercuri
Muzeul Național Brukenthal anunță că în zilele de miercuri, 2 iulie și miercuri, 9 iulie 2025, toate sediile...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Brăileanca Ana Maria Mircea a câștigat Trofeul Florile Oltului – 2025
15 soliști de muzică populară (Ioana Balaszi, Alexandra Trăilescu, Ana Maria Mircea, Andrada Cinăzan, Diana Baltag, Daria Drăgoi,...
Actualitate
3 min de citit
acum 3 zile
Preotul Constantin Necula se alătură campaniei antistigmă a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu: „Este nevoie de noi toți pentru noi toți”
Preotul Constantin Necula, președinte al Asociației Crucea Albastră și unul dintre cei mai activi promotori ai dialogului spiritual...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
„România va fi cu adevărat civilizată atunci când și oamenii cu dizabilități vor fi parte a comunității” – Raluca Turcan, la expoziția „Mulțumesc, Sibiu!” din FITS
Printre vizitatorii ce au zăbovit în fața lucrărilor ce compun expoziția multimedia „Mulțumesc, Sibiu! O comunitate pentru sănătatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
După 3 ani de conflict, este unanimitate în rândul angajaților Filarmonicii. Nu sunt de acord cu diminuarea voluntară a drepturilor bănești
Reducerea tuturor salariilor din Filarmonica de Stat Sibiu, discutată în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean, este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Direcţia de Cultură Sibiu s-a judecat în şapte dosare. Scor de 2-2 între câştigate şi pierdute
Într-un oraş cu multe obiective de valoare istorică şi într-un judeţ la fel, este normal ca la un...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Începe ASTRA Adolescent 2025
Cea de-a cincea ediție a programului de vară "ASTRA Adolescent” debutează în prima zi a lunii iulie 2025,...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 zile
Sâmbătă și duminică, spectacole FITS 2025 și la Avrig
În zilele acestui sfârșit de săptămână, Avrigul va găzdui, din nou, spectacole cuprinse pe agenda Festivalului Internațional de...
Actualitate
1 min de citit