Expoziția "Behind the Lens" la Palatul Brukenthal

Luni, 19 decembrie 2022, de la ora 15, se va vernisa, la Palatul Brukenthal – Cabinetul de Cartografie, Expoziția "Behind the Lens" a artistului plastic Andrei Chintilă. Curatori expoziţiei sunt dr. Alexandru Constantin Chituță şi Iselin Huluba.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Andrei Chintilă (n. 1958, d. 2007), fiu de artiști, student eminent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, artist iconic al generației optzeciste.
Primele sale interacțiuni cu artele plastice au avut loc chiar în atelierele Pangratti alături de părinții săi, Spiru și Simona Vasiliu Chintilă, doi artiști remarcabili la rândul lor. În ceea ce privește parcursul lui Andrei, a fost absolvent al secției de grafică sub îndrumarea profesorilor Gheorghe Ivancenco și Octav Grigorescu. S-a concentrat la început pe eliminarea oricărei influențe din istoria artelor plastice, lăsându-se condus de intuiție și peisajul înconjurător. Maturitatea sa artistică s-a definit prin tușele dure și perspectiva atent selecționată cu privire la personajul principal ales pentru fiecare operă. Referințele sale în cultura cinematografică și din muzica punk sunt două din temele regăsite în pictura sa. Răsunetul trupei The Clash, estetica non-conformistă și filmele hollywoodiene sunt doar câteva din caracteristicile care defineau personalitatea efervescentă a lui Andrei. Ceea ce este de observat în mod special este interesul său în fotografie și importanța pe care o juca perspectiva cadrului fotografic în procesul său artistic. Folosindu-se de fotografie ca tehnică artistică, Andrei adaugă o nouă dimensiune operelor sale, pregătind în mod meticulos încadrarea lucrărilor cu o atenție similară cu cea a ochiului de fotograf. 
Expoziția „Behind the Lens”, dedicată artistului Andrei Chintilă organizată al Muzeul Național Brukenthal, se concentrează în mod special pe expunerea acestui interes în arta fotografiei regăsit în procesul artistic și pe temele principale abordate de-a lungul carierei. Este de asemenea un bun prilej de a reda amplitudinea stilurilor picturale abordate în diferitele etape ale vieții sale și de a ne întoarce în timp pentru a trăi un moment din avangarda românească a anilor '80. Lucrările de grafică, pictură și reperele fotografice din spatele lor redau firul narativ al gândirii artistului și definitivează contextul reperelor vizuale alese", sşpun curatorii expoziţiei.
Expoziţia va putea fi vizitată între 19 decembrie şi 29 ianuarie 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
18 decembrie 2022 la 11:06
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Muzeul Național Brukenthal, închis în două zile de miercuri
Muzeul Național Brukenthal anunță că în zilele de miercuri, 2 iulie și miercuri, 9 iulie 2025, toate sediile...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 12 ore
Brăileanca Ana Maria Mircea a câștigat Trofeul Florile Oltului – 2025
15 soliști de muzică populară (Ioana Balaszi, Alexandra Trăilescu, Ana Maria Mircea, Andrada Cinăzan, Diana Baltag, Daria Drăgoi,...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Preotul Constantin Necula se alătură campaniei antistigmă a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu: „Este nevoie de noi toți pentru noi toți”
Preotul Constantin Necula, președinte al Asociației Crucea Albastră și unul dintre cei mai activi promotori ai dialogului spiritual...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
„România va fi cu adevărat civilizată atunci când și oamenii cu dizabilități vor fi parte a comunității” – Raluca Turcan, la expoziția „Mulțumesc, Sibiu!” din FITS
Printre vizitatorii ce au zăbovit în fața lucrărilor ce compun expoziția multimedia „Mulțumesc, Sibiu! O comunitate pentru sănătatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 zile
După 3 ani de conflict, este unanimitate în rândul angajaților Filarmonicii. Nu sunt de acord cu diminuarea voluntară a drepturilor bănești
Reducerea tuturor salariilor din Filarmonica de Stat Sibiu, discutată în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean, este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Direcţia de Cultură Sibiu s-a judecat în şapte dosare. Scor de 2-2 între câştigate şi pierdute
Într-un oraş cu multe obiective de valoare istorică şi într-un judeţ la fel, este normal ca la un...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Începe ASTRA Adolescent 2025
Cea de-a cincea ediție a programului de vară "ASTRA Adolescent” debutează în prima zi a lunii iulie 2025,...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Sâmbătă și duminică, spectacole FITS 2025 și la Avrig
În zilele acestui sfârșit de săptămână, Avrigul va găzdui, din nou, spectacole cuprinse pe agenda Festivalului Internațional de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 zile
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 zile
Picnic Muzical la Agnita – „Anotimpurile” de Vivaldi în curtea Bisericii Fortificate CA
Melomanii, în mod deosebit, dar și ceilalți iubitori ai artei, vor avea parte de un eveniment artistic de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 zile
Sâmbătă și duminică se desfășoară Concursul Național de Interpretare a Muzicii Populare “Florile Oltului”, la Avrig
Avrigul va fi și în acest an gazda Concursului Național de Interpretare a Muzicii Populare “Florile Oltului”, un...
Actualitate
2 min de citit