În 13 februarie a.c., Centrul Cultural TRIBUNA a găzduit prima dezbatere privind viitorul localităților „suburbane”, în contextul în care numeroase localităţi rurale din România sunt ameninţate - după 1990 - de depopulare şi şomaj, o situaţie întâlnită în toate regiunile ţării. Multe localităţi rurale şi au pierdut caracterul tradiţional, satele cu localizare mai izolată asigurând impresia că ar fi părăsite, în timp ce satele de-a lungul străzilor judeţene şi din imediata vecinătate a unor oraşe au fost supuse unui proces de modernizare radicală, căpătând aspectul unor suburbii urbane. În multe localităţi rurale din Transilvania există monumente valoroase (biserici fortificate, case parohiale, biserici ortodoxe, etc), unele aflându-se adeseori într-o stare de degradare avansată, nemaifiind utilizate ca locaşuri de cult.

În majoritatea satelor potenţialul agricol şi turistic nu este exploatat eficient. Programele de finanţare disponibile (după integrarea României în U.E. - 2007) au fost deseori lipsite de succes din punct de vedere al eficienţei în accesare şi implementare. În 2021, sunt necesare abordări inovative care să revitalizeze dezvoltarea economico-socială în actualul context al unei ţări care a aderat la Uniunea Europeană, care ştie să exploateze şansele pe care produsele tradiţionale le au pe piaţă şi care în acelaşi timp dezvoltă sistematic ofertele pentru un turism rural de succes. Finanţările AFIR pentru dezvoltarea localităţilor din mediul rural se acordă în baza unui STUDIU PRIVIND STABILIREA POTENŢIALULUI SOCIO-ECONOMIC DE DEZVOLTARE A ZONELOR RURALE, elaborat de Academia de Studii Economice Bucureşti, consultant GBI Consulting, Mehlmauer-Larcher& Kastner OG. 

Dezechilibrele economice și sociale existente între nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni ale țării, dar și între mediile de rezidență rural-urban, impun adoptarea unor politici active care să asigure concomitent dezvoltarea economică, bunăstarea socială şi protecția mediului. În orientarea acestor politici este necesară evaluarea realistă a spațiului rural din punctul de vedere al resurselor disponibile, dar și al factorilor favorizanți și restrictivi ai dezvoltării. Studiul a avut ca scop ierarhizarea comunelor din România în funcție de potențialul socio-economic al acestora în vederea acordării sprijinului financiar prin submăsura 7.2 Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică. Majoritatea din cele 2861 de comune care alcătuiesc în prezent spațiul rural românesc se confruntă cu un grad necorespunzător al dezvoltării infrastructurii de bază, fiind, aparent eligibile pentru realizarea de proiecte de investiții. Cu toate acestea, resursele existente în sector - naturale și umane, nu sunt repartizate uniform între UAT-uri. Există o serie de elemente caracteristice valabile în definirea spațiului rural peste tot în lume, cum ar fi: densitatea slabă a populaţiei; aşezări de dimensiuni mici şi mijlocii; ponderea dominantă a agriculturii, silviculturii, pescuitului în cadrul activităților desfășurate; prezența activităţilor de prelucrare primară a producției rezultate din aceste trei ramuri. Ca o excepție, tot în spațiul rural mai pot intra și teritorii de mare densitate, dar situate în afara zonelor urbane. Consiliul Europei, în recomandarea nr. 1296/1996 cu privire la Carta Europei, definește spațiul rural ca”o zonă interioară sau de coastă (un teren continental sau litoral) reprezentată de teritorii cu sate și orașe mici, în care cea mai mare parte a terenurilor sunt utilizate pentru: agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit; activităţi economice şi culturale ale localnicilor (artizanat, industrie, servicii etc.); amenajarea de zone neurbane de distracţii (inclusiv rezervaţii naturale) şi alte utilizări (cu excepția celor de locuit). Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în schimb, folosește un singur criteriu în acest sens, respectiv numărul de locuitori pe kilometru pătrat. 

Astfel, sunt considerate așezări rurale si alcătuiesc spațiul rural doar acele localități în care densitatea populației nu depășește 150 de locuitori/ km2. În consecință, în anul 2010, Uniunea Europeană a adoptat o tipologie revizuită a zonelor urbane/ rurale, care stabilește 3 categorii de regiuni: regiuni predominant rurale, regiuni intermediare și regiuni predominant urbane. În elaborarea acestei metodologii s-a pornit de la o variantă modificată a tipologiei OECD, utilizată anterior de către Comisia Europeană. Conform prevederilor legislative, spațiul rural românesc este alcătuit din zonele aparținând comunelor, precum și zonele periurbane ale orașelor sau municipiilor, în care se desfășoară, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare, activități încadrate în următoarele domenii economice: 

a) producție agricolă vegetală și/sau zootehnică, silvică, de pescuit și acvacultură; 

b) procesarea industrială a produselor agricole, silvice, piscicole și de acvacultură, precum si activități meșteșugărești, artizanale și de mică industrie. 

Dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor locale de bază în zonele rurale reprezintă elemente esențiale în cadrul oricărui efort de a valorifica potențialul de creștere și de a promova durabilitatea zonelor rurale. De fapt, crearea de infrastructură reprezintă primul pas în cadrul procesului de dezvoltare locală, în ideea că accesul la utilităţi, bunuri şi/sau servicii creşte atractivitatea zonei, deci acţionează ca un „magnet” pentru potenţialii investitori. 

Între infrastructura unei zone și dezvoltarea sa economică există o relație de reciprocitate, Potențialul de dezvoltare al unei zone fiind cu atât mai mare cu cât infrastructura este mai dezvoltată. De asemenea, creșterea economică exercită o presiune asupra infrastructurii existente și determină o nevoie mai accentuată de dezvoltare a acesteia. Astfel, construirea şi întreţinerea infrastructurii au un efect multiplicator ce creează numeroase locuri de muncă şi impulsionează dezvoltarea economică. Pornind de la premisa caracterului multidimensional al dezvoltării rurale și a specificității sale locale a fost ales un set de indicatori relevanți care pun în valoare și definesc cel mai bine potențialul socio-economic. Acești indicatori reprezintă, în cadrul prezentului studiu, instrumentul pentru descrierea și evaluarea potențialului socio-economic al comunităților rurale. În elaborarea modelului teoretic de analiză a potențialului socio-economic al zonelor rurale s-au avut în vedere următoarele criterii de analiză: Potențial endogen, Factori de mediu, Capital uman, Echipare tehnico-edilitară. Aceste criterii se influențează reciproc și sunt operaționalizate prin intermediul unui set de 25 de indicatori, respectiv: 

Criteriu 1 - Potențial endogen: 1.Număr de locuitori; 2.Suprafața agricolă; 3.Număr animale exprimate în UVM; 4.Suprafața forestieră; 5.Patrimoniul cultural; 

Criteriul 2. - Caracteristici fizico-geografice: 1.Altitudinea medie; 2.Densitatea fragmentării (ape curgătoare); 3.Suprafață situri de importanță comunitară; 4.Ponderea suprafeței forestiere în suprafața UAT;  

Criteriul 3. - Capital uman: 1.Densitatea populației; 2. Ponderea persoanelor cu vârsta între 15-64 ani în toal populație; 3.Ponderea populației cu studii medii (liceu+professional) în total populație rezidentă de 10 ani și peste; 4.Număr medici la 1000 locuitori; 5.Număr cadre didactice la 100 de elevi; 6.Ponderea populației care utilizează internetul în total populație cu vârsta peste 6 ani;

Criteriu 4. - Activități economice: 1.Număr agenți economici (IMM, PFA și AF) la 1000 locuitori; 2. Număr angajați în IMM, AF și PFA la 1000 locuitori; 3.Număr unități de cazare; 4. Număr de sosiri în unități turistice; 5. Ponderea exploatațiilor cu dimensiuni de peste 5 ha în total exploatații; 6Ponderea populației ocupate în sectoarele secundar și terțiar în total populație ocupată; 

Criteriu 5. - Echiparea tehnico-edilitară: 1.Ponderea locuințelor alimentate cu apă din rețeaua publică în total locuințe convenționale; 2.Ponderea locuințelor racordate la canalizare în total locuințe; 3. Ponderea locuințelor racordate la rețeaua de gaze în total locuințe convenționale; 4. Densitatea rețelei de drumuri publice. 

Din punct de vedere administrativ, spațiul rural românesc cuprinde 2.861 de comune care înglobează 12.957 de sate; judeţul Sibiu se prezintă astfel: 2 municipii, 9 orașe și 53 comune. În studiu, s-a fundamentat modul de selecție a indicatorilor, aceștia fiind aleși în funcție de disponibilitate, compatibilitate și relevanța lor, fiind menționate și unele concluzii, la nivel national: 

Concluziile sunt multiple, din acestea selectând cele de importanţă locală: 

1.Majoritatea comunelor au între 2 și 3 obiective incluse în patrimoniul cultural, fiind 18 comune fără niciun obiectiv, iar 5 comune bifând mai  mult de 10 obiective incluse patrimoniului cultural ce pot fi asociate cu potențialul turistic local.

2.Comunele din România se caracterizează prin proporționalitate, fiind dispuse concentric în jurul Carpaților; în zonele montane altitudinea constituie un factor restrictiv pentru dezvoltare economică.

3. Aproape jumătate din comunele din România au o pondere a suprafețelor acoperite de vegetație forestieră de cel mult 16.75%. De remarcat este faptul că 52 de comune au peste 75% din teritoriu împădurit.

4. Comunele cu cea mai mare densitate a populației sunt situate în zonele mai permisive din punct de vedere al relefiului și în jurul principalelor centre urbane (ex: zona Bucuresti-Ilfov), unde densitatea este de peste 74 loc./kmp.

5. În jur de 78% din comune au o pondere a populației în vârstă de muncă ce depășește 60%, putându-se că în acele localități forța de muncă disponibilă este destul de bine reprezentată, contribuind la creșterea potențialului socio-economic de dezvoltare.

6. Majoritatea comunelor din România (67%) au o pondere a populației cu studii medii între 21% și 40%. De subliniat este faptul că în 423 de comune ponderea populației cu acest nivel de pregătire este sub 20%.

7. În 91% din comune valoarea indicatorului „Numărul de medici la 1000 de locuitori” este îngrijorător de scăzută, fiind între 0.1-1.5 medici/1000 locuitori; în 153 de comune populația nu are deloc acces la servicii de sănătate. La polul opus, se află 2 comune unde numărul de medici depășește 10, acestea putând fi considerate adevărate excepții.

8. În comunele din centrul și vestul țării se înregistrează cele mai ridicate valori ale indicatorului „Numărul de cadre didcatice la 100 de elevi”, ceea ce evidențează un acces mai bun al populației la educație. 

9. Din punct de vedere al legislației în vigoare, situația în ceea ce privește numărul de cadre didactice la 100 de elevi este conformă cu normele existente în acest sens, în cazul majorității comunelor.

10. În rural internetul este puțin utilizat. În cele mai multe dintre comune (87%) ponderea populației care utilizează internetul fiind în intervalul 5% și 26%.

11. Cele mai numeroase unități de cazare se regăsesc în zonele de interes turistic. De aceea frecvența acestora este mai ridicată în zonele de munte și respectiv, în zonele de litoral/ deltă. În ceea ce privește distribuția la nivel național, în 78% dintre comune nu sunt înregistrate unități de cazare. În același timp, în 1.3 % din localități (majoritatea situate în zone în care sectorul turistic este dezvoltat) numărul unităților turistice este mai mare de 8. Majoritatea comunelor cu unități de cazare au un număr de sosiri ale persoanelor pe parcursul unui an (2013) de până la 8340.

12. Privind în ansamblu din punct de vedere numeric și al distribuției agenților economici se pot observa diferențe semnificative în profil teritorial. Dacă în comunele din partea centrală și vestică indicatorul înregistrează valori ridicate, de peste 26 agenți economici la 1000 loc, în partea de nord a țării, prezența agenților economici este mult mai scăzută. Valoarea indicatorului este direct corelată cu nivelul de dezvoltare economică a zonei, cele mai slab reprezentate județe fiind și cele mai afectate de fenomenul sărăciei. Majoritatea comunelor (66%) din România au între 10 și 28 de agenți economici la 1000 de locuitori, fapt care relevă o densitate redusă a acestora, cu mult sub media națională. Peste jumătate din comunele analizate (55%) au un număr de angajați în IMM-uri, PFA-uri și AF-uri cuprins în intervalul 9 și 46 la 1000 de locuitori, semnificând participare extrem de redusă la crearea locurilor de muncă.

13. Majoritatea exploatațiilor agricole cu dimensiunea de peste 5 ha se regăsesc în zonele de deal, câmpie și în regiunile mai dezvoltate din punct de vedere economic. Județele de munte înregistrează cele mai scăzute valori ale indicatorilor ca urmare a restricțiilor fizico-geografice și a specificului activităților agricole desfășurate. 

14. Aproximativ în jumătate din comunele din România (1364) ponderea exploatațiilor de peste 5 ha în total exploatații este cuprinsă în intervalul de până în 6%. Cu toate acestea, există un număr de 87 de comune în care procentul exploatațiilor de peste 5 ha este mai mare de 30%.

15. Conectivitatea la rețeaua de gaze este asigurată în special în comunele unde se află centre de exploatare a gazului metan precum și în zonele de tranzit ale magistralelor. Aceste localități unde indicatorul înregistrează valori ridicate se află situate în special în Podișul Transilvaniei și Subcarpații de Curbură. În 2389 din cele 2861 de comune, peste 95 % din locuințe nu sunt racordate la rețeaua de gaze, populația locală fiind în continuare dependentă de modalități și mijloace tradiționale de asigurare a unor condiții minime de trai (de ex. încălzirea locuinței).

În Studiu, se precizează că există o mulțime de indicatori agregați construiți pornind de la un set de variabile definite la nivelul unei unități teritoriale (țară, oraș, comună, sat, etc.), fiind enumerate câteva studii cu impact major în literatura de specialitate din domeniul socio-economic: Indicele de Dezvoltare Umană (IDU); Indicele de Dezvoltare a localității (IDSL, Sandu, D1); Indicele de Percepție al corupției (IPC, Transparency2); Indicatorul compozite de măsurare a capitalului uman/ intelectual al unei țări (Bontis,N3) ,etc. 

Pentru toți cititorii Tribunei prezentăm primele 11 locuri din ierarhia celor 2.861 comune, funcție de potențialul socio-economic de dezvoltare, acestea fiind ocupate de următoarele unități administrativ-teritoriale: 1. Comuna Florești (jud. Cluj, IC: 0,6648); 2. Sânmartin (Bihor); 3. Giroc (Timiş); 4. Şelimbăr (Sibiu, cu IC 0,6394); 5. Sânpetru (Brașov); 6. Baciu (Cluj); 7.Hărman (Brașov); 8. Sângeorgiu de Mureș (Mureș), 9.Dumbrăvița (Timiș); 10.Mihail Kogălniceanu (Constanța); 11. Apahida (Cluj). Se observă că în primele 11 locuri sunt trei comune din apropierea municipiului Cluj, câte două din județele Timiș și Brașov și câte una din județele Bihor, Sibiu, Mureș și Constanța.  Pentru a analiza acest clasament inedit, putem considera că cele 2861 comune se pot împărți în trei mari categorii: I. Comunele situate pe primele 1000 de locuri:; II. Comunele din partea de mijloc a clasamentului - locurile 1001-2000; III. Ultima parte a clasamentului: 2001-2861. 

Comunele din județul Sibiu se prezintă în următoarea ierarhie (în ordinea descrescătoare): I. În prima parte se situtează următoarele: 1. Șelimbăr (locul 4 în clasamentul național); 2. Cristian (locul 20); 3. Rășinari (35); 4. Șura Mică (52); 5. Slimnic (73); 6. Arpașu de Jos (105); 7. Șura Mare (112); 8. Orlat (113); 9. Sadu (132); 10. Gura Râului (134); 11. Cârțișoara (151); 12. Turnu Roșu (165); 13. Roșia (209); 14. Axente Sever (231); 15. Cârța (257); 16. Porumbacu de Jos (356); 17. Tilișca (428); 18. Bazna (443); 19. Seica Mare (538); 20. Râu Sadului (549); 21. Racovița (559); 22. Șeica Mică (563); 23. Laslea (619); 24. Loamneș (673); 25. Poplaca (692); 26. Nocrich (788); 27. Micăsasa (812); 28. Jina (834); 29. Dârlos (868); 30. Valea Viilor (904); 31. Alma (907); 32. Ațel (978). Grupul al II-lea al comunelor din jud. Sibiu, cu un potențial mediu de dezvoltare e deschis de comuna II.33. Biertan (poz. 33 din județ și poziția 1033 în clasamentul național); 34.Boița (1097); 35. Bârghiș (1151); 36. Chirpăr (1154); 37. Blăjel (1167); 38. Târnava (1226); 39. Moșna (1239); 40. Alțâna (1257); 41. Hoghilag (1464); 42. Marpod (1472); 43. Poiana Sibiului (1661); 44.Vurpăr (1665); 45.Brateiu (1740); 46. Păuca (1840). Ultimul grup de comune, cu un potențial minim de dezvoltare este compus din următoarele comune: III. 47. Apoldu de Jos (poz. 2071, la nivel național); 48. Iacobeni (2236); 49. Merghindeal (2399); 50. Bruiu (2454); 51. Brădeni (2481); 52. Mihăileni (2590); 53. Ludoș (2690).  

Analizând acest studiu public - agreat de Agenţia pentru Dezvoltarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) - se pot formula multe concluzii privind situația surprinsă de indicatorii prezentați, dar și rolul important pe care ar trebui să-l dețină centrele urbane (cele două municipii - Sibiu și Mediaș -, respectiv cele 9 orașe) în dezvoltarea teritoriului periurban. (va urma) Marius HALMAGHI