Toamnă sibiană

Toamnă sibiană
În acest anotimp autumnal, în care ne aflăm de o bună bucată de vreme, ”Oborul”, precum şi cele patru pieţe ţărăneşti ale Sibiului sunt pline cu mai toate bunătăţile pământului. De la pastrama din carne de oaie, sărată, piperată şi uscată; la brânza, smântâna şi untul ieşite din mâinile priceputelor băciţe ale satelor oierilor şi până la legumele, zarzavaturile şi fructele grădinarilor şi pomicultorilor-viticultori din aşezările văilor Cibinului mărginean, Oltului vâlcean, Avrigului făgărăşan, Blajului şcolar şi lungilor văi ale Hârtibaciului şi Târnavelor. Şi o curiozitate: oriunde ai merge în pieţele oraşelor din ţară, castraveciorii cornişon pentru murat se vând cântăriţi cu cântarul, numai ele, adică harnicile şi sfătoasele ţărănci ale satului Ludoş, din câmpia văilor Secaşelor, îi numără la bucată, cu o uimitoare dexteritate şi precizie. Astfel că în nici două minute ţi-a băgat în coşuri 100 de castraveciori. Fiind o cantitate suficentă pentru a umple 5-6 borcane a câte 5 litri fiecare. Şi tot ele îţi vând hreanul gata curăţat, mărarul şi cimbrul. În vecinătatea lor se află şi expoziţia cu vânzare de borcane-căpăcite, de butoiaşe pentru varza murată şi de damigene din sticlă pentru mustul strugurilor dulci, aromaţi şi parfumaţi. Pentru restul murăturilor, gemurilor şi dulceţurilor, la fel procedează şi ţărăncile din Moşna Mediaşului, cele care se pregătesc ca, în prima decadă a lunii viitoare, octombrie, să ne invite la Festivalul Verzei din soiurile locale; mari sau mici, rotunde şi îndesate, cu foile subţiri ca foiţa de ţigară, numai bune pentru sarmalele sărbătoarilor de iarnă. Iar ca moarea (adică zeama de varză), să fie o ţâră gălbuie şi puţân pişcoasă la limbă, gospodina-cultivatoare te îndeamnă să pui în butoi, la murat, nu numai căpăţânele de varză, ci şi 2-3 gutui, iar de-i pofti şi un ştiulete de cucuruz cu boabele gălbui-roşiatice, din vestitul soi transilvan, simbolic denumit: „măseaua calului”. Şi încă o noutate de sezon: au apărut în pieţe sacii plini cu nuci descojite şi cu alune sălbatice sau cultivate. Numai bune pentru cozonacii de Crăciun.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

In memoriam Marin PREDA

Motto: „Soarele parcă ne spune: iată-mă, nu sunt simbolul speranţei, sunt chiar speranţa, cât timp mergeţi pe două picioare şi mă vedeţi pe bolta albastră, încă nimic nu e pierdut pentru voi”;  „Inima omului e largă, oare de ce unii şi-o poartă strâmtă şi plină de ură?” (M.Preda) Au trecut 42 de ani nu numai de la moartea fulgerătoare a scriitorului, dar şi de când vedea lumina hârtiei şi mirosul  cernelei tiparului romanul cu surprinzătorul titlu „Cel mai iubit dintre pământeni”. O măiastră scriere în care este reprodusă şi înţelepciunea biblică „Unde dragoste nu e, nimic nu e”. Autorul naraţiunii fiind acel talentat scriitor teleormănean, consătean cu al său erou Ilie Moromete, cel care povestind despre Om şi soarta lui în lume 
n-a avut de lucru şi a omagiat, mai întâi de toate, pe o micuţă şi neînsemnată gâză, multiplicată de dumnezeiasca natură în miliardul de sute de miliarde al furnicarului tuturor muşuroaielor Pâmântului: „O furnică nu poate răsturna un munte, dar îl poate muta din loc încet, bucată cu bucată”, după care continuă cam în aceeaşi notă, spunând: Nu am şti cât de frumos e cerul dacă nu ar avea nori pe el; Cine ştie pe dinafară nu poate să judece ce e înăuntru; Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră; Viaţa unui om e un şir nesfârşit de erori; Învaţă să nu te laşi umilit; Puterea celui adevărat puternic, astfel se manifestă: să ştii că poţi distruge pe cineva, să n-o faci şi acela să nu ştie”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

DĂSCĂLIŢA   

Cu gândul la începutul tomnatic al anului şcolar. Când era doar o micuţă elevă premiantă în clasele primare ale şcolii din sat îşi propusese să devină învăţătoarea copiilor ţăranilor-oieri din mândra ei aşezare a Mărginimii Sibiului. Numai că demersul ei de atunci, acela de a străbate lungul şi anevoiosul drum al cărţilor de citit şi al sfaturilor bune de urmat, avea să se dovedească nici uşor şi nici simplu, trebuind a dovedi râvnă la învăţătură, multă pricepere gospodărească, şi o frumoasă purtare şi ascultare. 
Şi astfel devine nu numai o simplă dăscăliţă ci 
un adevărat învăţăcel, neobosind în a-i îndemna pe copiii-şcolari ai satului ei de munte să semene la purtare, cât de cât, cu străbunii lor înaintaşi. Deci să fie oameni cinstiţi şi vrednici, iubitori de ţară, de limbă şi de neam românesc. Tot aşa cum au fost, de bună seamă, şi acei oameni chipeşi, harnici şi pricepuţi descrişi cu măiestrie de profesorul Victor Păcală (1874-1955), fiu al satului sibian Dealu Frumos, în nemuritoarele pagini ale „Monografiei Răşinarilor”; cea dintâi carte de acest fel din ţară distinsă cu Marele Premiu al Academiei Române, eveniment festiv petrecut cu doi ani mai devreme decât înfăptuirea Unirii celei Mari de la Alba Iulia, din 
1 Decembrie 1918. Absolventă a „Vestitelor Şcoli Blăjene”, răşinăreanca Ana Iliu avea să fie, timp de peste 40 de ani, dăscăliţa îndrăgită a satului ei natal. Aşezare în care avea să se întoarcă, după încheierea studiilor liceale pedagogice, tot aşa cum au făcut atât mama cât şi sora poetului răşinărean Octavian Goga, întâmplări povestite în versurile-portret ale multor poezii autobiografice, între care şi cea intitulată „Dăscăliţa”: „(…) A vremii noastre dreaptă muceniţă,/ Copil blajin, cuminte prea de vreme,/ Sfielnică, bălaie dăscăliţă.(…)”  
Colaj realizat de Ioan Vulcan-Agniţeanul

Autor
27 septembrie 2022 la 19:53
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 36 minute
În sfârșit: a început asfaltarea celei mai noi piste de biciclete din Sibiu. Spre bucuria vecinilor sătui de șantier
După ce „Tribuna” a publicat în repetate rânduri semnalele locuitorilor străzii Theodor Aman, dar și ale celor de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 42 minute
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 45 minute
Distracție maximă: petrecere pe mal de lac, cu vinuri bune, mașini de top și „The Motans” pe scenă. În plus, un DJ bucureștean va recrea atmosfera cluburilor din Capitală
În această sâmbătă, sibienii sunt așteptați la un show ce se anunță cu adevărat de neuitat. Totul se...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Bunicii pot fi mai inteligenți decât infractorii. Ce îi învață polițiștii
Metodele de înșelăciune se diversifică de la o zi la alta, așa că autoritățile le combat prin metode...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
Se lucrează pe A1, DN14 și DN14A
Conducătorii auto trebuie să circule cu prudență sporită pe anumite drumuri naționale și autostrada din județ, deoarece sunt...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Adolescenții din Richiș au o vară plină: ateliere de teatru, dans și arte decorative
Consiliul Județean Sibiu susține un nou proiect educațional și artistic dedicat tinerilor din comuna Biertan, adolescenții din Richiș...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 ore
An apicol dezastruos în Sibiu : „Cel mai slab sezon din 1984 până azi”
Apicultorii sibieni și din întreaga țară se confruntă cu unul dintre cele mai dificile sezoane din ultimele decenii,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 ore
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Crucea Roșie Sibiu „face cinste” de ziua ei: ateliere de prim ajutor, pictură și jocuri pentru cei mici
Vineri, 4 iulie este Ziua Națională a Crucii Roșii Române. Sibienii interesați de activitatea acestei organizații sau să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 ore
Încă puțină răbdare pentru baie la Ștrandul Măgura Cisnădie
Cisnădienii se văd nevoiți să mai aștepte puțin până când se vor putea bucura de o răcoreală strașnică...
Actualitate
2 min de citit