"Prietenii Naturii – Educație ecologică prin joacă” – un proiect dedicat școlarilor și preșcolarilor din Avrig

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu a participat alături de Primăria Avrig, Soma Avrig, Agenția Pentru Protecția Mediului Sibiu, precum şi profesori și elevi ai Liceului Tehnologic Mârșa la lansarea Campaniei de conștientizare “Prietenii Naturii – Educație ecologică prin joacă”, un proiect dedicat școlarilor și preșcolarilor din UAT Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

ADI ECO a oferit elevilor pliante de informare și conștientizare asupra importanței colectării selective.

De asemenea, Asociația a împărțit elevilor caiete confecționate din hârtie reciclată, în speranța că cei mici vor folosi aceste caiete  ca și suport pentru a înțelege cât mai bine cum și de ce facem colectare selectivă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Super Eroii colectării selective au fost vedetele întâlnirii – au povestit cu toată lumea – de la cei mai mici la cei mai mari.

Așteptăm cu nerăbdare celelalte evenimentele ale proiectului și ne dorim să-l proiectăm în mai multe școli ale județului.

Hai și tu cu noi!

Hai să fim și noi prieteni  ai naturii!

 

Custom Image

 

 

Prietenii Naturii – Educație ecologică prin joacă

 

Primăria Avrig, în parteneriat cu Liceul Teoretic “Ghe. Lazăr” Avrig, Liceul Tehnologic Mârșa și Școala Gimnazială Avrig, lansează Campania de conștientizare “Prietenii Naturii – Educație ecologică prin joacă”, un proiect dedicat școlarilor și preșcolarilor din UAT Avrig.

 

Suntem de părere că orice copil trebuie să învețe să înțeleagă natura, prin orientare și educație ecologică încă de la grădiniță, pentru a dezvolta o atitudine conștientă față de mediul înconjurător.

 

Astfel, prin joacă, ne propunem să promovăm ideile ecologice, și să le trezim copiilor interesul față de natură, pentru a dezvolta o atitudine conștientă față de aceasta.

 

În cadrul campaniei de conștientizare, copiii vor fi provocați să propună rezolvări pentru anumite probleme de mediu, într-un mod distractiv, învățând să găsească singuri soluții, și să rezolve anumite probleme de mediu – gunoaie aruncate la întâmplare, deșeuri selectate necorespunzător, animale puse în pericol din cauza plasticului înghițit, etc. Educația pentru mediu va duce astfel, la creșterea unei atitudini atente și grijulii a copiilor față de natură.

 

Ne propunem ca, în urma campaniei, stăpânind noi cunoștințe ecologice, copiii să înceapă să ducă un stil de viață sănătos, să protejeze mediul înconjurător și să îi încurajeze și pe membrii familiei lor să facă asta.

 

În acest proiect am cooptat parteneri și colaboratori locali care să ne ajute să facem informațiile livrate mai accesibile și mai prietenoase. Proiectul se va încheia cu o competiție cu premii (câte 3 pentru fiecare ciclu de învățământ – primar, gimnazial și liceal.

 

Îi vom invita pe elevi să creeze, individual, un tablou vizual, pornind de la mesajele cheie ale campaniei. De asemenea, participanții se vor putea înscrie în Patrula verde a școlii, devenind voluntari activi pentru protejarea mediului înconjurător.

Custom Image

 

Activități în cadrul proiectului

 

– Școli verzi în UAT Avrig – educație ecologică în natură (parcuri, păduri din apropiere)

 

– Patrula Verde – apel pentru formarea câte unei patrule în fiecare școală/grădiniță cu reprezentanți din fiecare clasă/grupă

 

–  Caravana de filme cu mesaj ecologic

 

– Școala Zero Gunoi – competiție de colectare selectivă

 

 – Revoluția verde – educație ecologică prin joacă

 

– Tablouri vizuale

 

În 31 mai, vom sărbători Ziua copilului care protejează mediul, cu jocuri și activități distractive, în Piața Gheorghe Lazăr din Avrig.

 

Lansări

▪️ Miercuri, 4.05 – Liceul Tehnologic Mârșa

▪️ Joi, 5.05 – Liceul Ghe. Lazăr Avrig

▪️ Miercuri, 11.05 – Școala Gimnazială Avrig

 Activitățile încep la ora 11:00

 

Custom Image

04 mai 2022 la 13:43
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 25 minute
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 53 minute
Colegiul “Gheorghe Lazăr” întră în şantier. Se va renova faţada
Faţadele Colegiului "Gheorghe Lazăr" vor fi renovate, lucrările fiind finanțate de la bugetul local. Lucrările au început, informează...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 56 minute
Festivalul de Teatru continuă pe Scena Digitală. “Pâinea din cer / Mana” și “Nunta însângerată” – premierele lunii iulie
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național "Radu Stanca" și a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
acum 4 ore
Percheziții la Aeroport și CJ Sibiu. Procurorii europeni cercetează posibile fraude cu fonduri comunitare
 În cursul zilei de marți, au avut loc mai multe percheziții în Sibiu, principala instituție vizată fiind Aeroportul...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
„Dansul Corbilor” (ediția a XIII-a), în curtea Căminului Cultural Roșia
Vineri, 4 iulie, începând cu ora 18, în curtea Căminului Cultural din Roșia se va desfășura cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Cursuri gratuite de dans pentru seniorii Sibiului
„Dansul Nu Are Vârstă” este un proiect al Asociației Fantasy Dance care a ajuns la cea de-a șaptea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Cosirea vegetației și plombări cu sort și emulsie, printre lucrările executate pe drumurile județului, în această săptămână
Pe drumurile județului continuă lucrările de reparații și întreținere, executate de Drumuri și Poduri SA Sibiu. În această săptămână,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Luni se dă startul la înscrieri pentru o nouă ediție a Artizan Huet. Când are loc evenimentul
În zilele de 12 și 13 iulie se va desfășura o nouă ediție a Artizan Huet, dedicat comercianților...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
A intrat cu tractorul pe DN7 fără să se asigure. O fetiță a ajuns la spital
În această dimineață a avut loc un accident la Boița, pe fondul neacordării de prioritate. Un tânăr care...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
În Poligonul Cârțișoara, trageri de dimineața până seara
Până în data de 4 iulie, la Poligonul Cârțișoara va fi activitate specifică intensă. Conform unei informări dată publicității...
Actualitate
1 min de citit