Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat luni că liceele vor putea organiza concursuri de admitere doar la profilurile la care concurența este dovedită și doar pentru 60% din locuri.
„Evaluarea Națională rămâne în formula de până acum, probe scrise la Matematică, Limba și literatura română și Limba Maternă. Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurență dovedită în ultimii ani, dacă liceele doresc să scoată aceste locuri în concurs”, a declarat ministrul Educației, la prezentarea noilor Legi ale Educației.
Aceste licee vor putea organiza concurs la două probe, pliate pe profil, în așa fel încât să poată selecta dedicat pentru potrivirea cu profilul respectiv.
„Pentru 60% din locurile de pe profilurile vizate se poate da concurs, 40% din locuri rămânând în repartizare computerizată. Din aceste 40%, prioritate pe 10% din acestea vor avea elevii cu cerințe educaționale speciale sau elevii de etnie romă”, a declarat Ligia Deca.
Ministrul a anunțat că subiectele vor fi standardizate, unice, elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, în conformitate cu programele la nivel gimnazial și evident cu un grad de dificultate adecvat competiției.
Se introduce Bacalaureatul tehnologic
Ministrul a anunțat că, prin noile legi ale Educației, va fi introdus Bacalaureatul tehnologic.
„Examenul de Bacalureat se pliază pe fiecare profil, deci vom avea Bacul tehnologic, pe care liceele tehnologice îl propun și îl așteaptă de multă vreme”, a spus ministrul.
Ligia Deca a anunțat că vor rămâne două probe de competențe lingvistice, limbă străină 1, limbă străină 2, „tocmai pentru a crește potențialul de angajare și adecvarea absolvenților pentru societatea viitorului”.
Ministrul a anunțat introducerea unei noi probe de competențe.
„Ce avem în plus față de formula de acum este o probă așa-zis complementară, de competențe de bază”, a spus ministrul. Aceasta probă va fi de Matematică sau Științe ale naturii ori de Istorie, Logică, Filosofie, Psihologie. La această probă, notarea se va face pe sistem admis/respins.
„În sesiunile de vară/toamnă, elevii vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe limngvistice pentru limba 1, limba 2, probele de competențe digitale și proba de competență complementară se vor putea da încă din timpul anului școlar”, a mai anunțat Ligia Deca.
Profesorii cercetați pentru violență împotriva elevilor nu vor mai intra la clasă
În proiectul legilor educației se prevede ca profesorii cercetați pentru violență împotriva elevilor să nu mai intre la clasă până la finalizarea anchetei
„Având în vedere că există multe situații în care până la finalizarea cercetării disciplinare profesorul nu poate fi împiedicat pe legea actuală să intre la clasă am introdus o prevedere prin care profesorii cercetați pentru violență împotriva elevilor să nu mai desfășoare activități didactice cu elevii”; a spus ministrul Educației.
În legea actuală nu este prevăzut ca, pe perioada desfășurării cercetării unui dascăl acuzat de violență împotriva copiilor acesta să nu mai intre la ore
Potrivit ministrului, profesorul păstrează drepturile salariale pentru că dreptul la muncă nu poate fi negat din punct de vedere constituțional.
„Nu ne mai dorim ca profesorii violenți sau care prezumăm că ar fi fost violenți să aibă expunere la copii, la clase, la comunitatea școlară”, a mai spus ministrul Educației
Un student din doi abandonează studiile universitare. Program special creat pentru ei
Sunt studii care arată că aproape un student din doi abandonează studiile universitare, a spus, luni, ministrrul Educației, Ligia Deca. Aceasta a afirmat că se înființează Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, potrivit noului proiect la Legilor educației.
„Avem studii care ne spun că aproape un student din doi nu își încheie studiile din varii motive: alegerea deficitară a programului de studii, probleme financiare etc. Este clar că trebuie să orientăm mai bine studenții și să îi susținem mai bine în așa fel încât investiția în ei să dea rezultatele scontate. Se înființează Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar. Există în cadrul acestui program un instrument concret de monitorizare și avertizare timpurie pentru cei care sunt în risc de a abandona programul”, a spus Ligia Deca.
Potrivit ministrului, sunt dorite practici de reînmatriculare mai facile prin programul a doua șansă pentru studenți și, de asemenea, sprijin în ceea ce înseamnă transportul public.
„Promovăm învățământul centrat pe student și considerăm că studenții sunt actori cheie în luarea deciziilor prin reprezentarea studenților în toate comisiile consultative ale Ministerului Educației, dar și în structurile decizionale sau consultative din universități. De asemenea, universitățile vor institui legal mecanisme de aplicare și monitorizare a codului drepturilor și obligațiilor studentului. De asemenea, studenții vor reprezenta, conform prevederilor legii, 25% din Consiliul pentru studiile universitare de doctorat din fiecare instituție organizatoare de studii doctorale”, a mai spus Deca.
Mandatul unui rector va fi de 5 ani și poate fi reînnoit o singură dată
Mandatul unui rector va avea o durată de 5 ani și poate fi reînnoit o singură dată. O persoană nu poate fi rector al aceleiași universități mai mult de 10 ani, indiferent de întreruperea din timpul celor două mandate.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus că vor fi mecanisme clare de verificare a diplomelor, pentru că nimeni nu își mai doreștee cazuri în care diplomele emise de instituțiile de învățământ superior să nu aibă trasabilitate.
„Ne trebuie un sistem digitalizat ușor de verificat, care să garanteze verificarea ușoară a veridicității acestora. Am clarificat procedurile de alegeri și atribuțiile comisiilor consultative ale Ministerului. De asemenea, politicile de etică și deontologie nu vor mai fi lăsate doar la nivelul codurilor de etică de la fiecare universitate, ci va exista un cod cadru adoptat prin HG. Tot în sprijinul universităților și pentru a crește transparența vom avea o platformă unică de raportare pentru învățământul superior pentru a nu mai avea raportări diferite în platforme diferite. Se reduce, astfel, și încălcarea și birocrația pentru universități și sunt introduse sancțiuni pentru neintroducerea datelor cu caracter public: situația studenților, resurse umane, activitate științifică”, spune Deca.
Reprezentanții Ministerului Educației consideră că autonomia universitară vine la pachet cu responsabilitatea publică și atunci vor fi sprijinite universitățile, dar în același timp își doresc ca și universitățile să răspundă în fața societății și își asume responsabilitatea pe care o au în misiunea pe care și-au ales-o.
În privința mandatelor rectorilor, acestea sunt limitate în mod clar, a spus Deca.
„Durata unui mandat de rector este de 5 ani. Un mandat poate fi reînnoit o singură dată, iar o persoană nu poate fi rector în aceeași universitate mai mult de 10 ani indiferent de întreruperile din contextul celor două mandate”, a mai spus ministrul.
Sancțiunile pentru tezele plagiate pot afecta și conducătorii de doctorat, dar și universitatea
În noul proiect al legilor educației sunt prevăzute sancțiuni dure pentru tezele de doctorat plagiate care pot afecta nu doar persoana care a plagiat, ci și conducătorul de doctorat. Ăentru abateri repetate, se poate merge până la retragerea autorizației de funcționare a instituției.
Procedura pentru anularea sau retragerea titlurilor de doctor este una clară și transparentă în acord cu cadrul legislativ existent, inclusiv deciziile CCR, spune Ligia deca în timpul prezentării proiectului Legilor Educației.
„Decizia CCR din vara anului trecut arată că titlul de doctor poate fi anulat doar dacă a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Aceeași decizie CCR mai subliniază că doar o instanță judecătorească poate anula diploma de doctor.
Practic am considerat că e nevoie să aducem mai multă transparență și să punem mai mult accent pe prevenție. Cum facem asta? În primul rând nu se mai poate renunța unilateral la titlul de doctor. A doua chestiune: tezele devin documente publice. Înainte de susținerea lor, există 90 de zile, trei luni în care ele vor sta într-o platformă publică în așa fel încât oricine dorește să le poată consulta și să poată sesiza eventuale abateri de la etica universitară înainte ca teza să fie susținută în comisia respectivă”, spune Deca.
Universitățile analizează în primă instanță sesizările de plagiat. Tot ele sunt și cele care acordă titlul de doctor, însă dacă sunt suspiciuni cu privire la rezoluția dată de Comisia de Etică a universității, CNATDCU rezolvă contestațiile.
În cazul în care CNATDCU decide că o teză este plagiată există o direcționare clară, legală, pentru ca cei care au emis diploma, adică reprezentantul legal al universității, în speță rectorul, să meargă în instanță și să ceară anularea titlului sau, dacă nu a produs încă efecte juridice, o poate revoca.
„Ce înseamnă asta din punct de vedere a responsabilității universităților? Înseamnă că există mai multă responsabilitate și o serie de sancțiuni posibile pentru cei care au facilitat încălcări ale eticii. Practic, se poate retrage acreditarea domeniului din cadrul universității ca instituție organizatoare de doctorat, ceea ce înseamnă retragerea dreptului universității de a mai admite noi studenți la doctorat. În cazul în care constată abateri mai grave sau repetate se poate merge până la retragerea autorizației de funcționare a instituției de învățământ superior. De asemenea, sunt prevăzute sancțiuni pentru conducătorii de doctorat, membrii comisiei de susținere sau alte persoane implicate în incidente dovedite de fraudare în acest proces de emitere a titlurilor de doctor”, a mai spus ministrul Educației, Ligia Deca.
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |